Decizia nr. 129/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 630 alin. (1) din Codul civil , excepție ridicată de Mircea Holici și Achilina Holici în Dosarul nr. 3.787/216/2017 al Judecătoriei Curtea de Argeș și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 471D/2020.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată, în acest sens, că limitarea dreptului de proprietate este proporțională cu scopul urmărit, acesta fiind legitim și constând în concilierea intereselor celor doi proprietari. Totodată, apreciază că legea este suficient de clară și previzibilă, având în vedere că aprecierea gravității încălcării revine instanței judecătorești, iar nu legiuitorului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 11 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.787/216/2017, Judecătoria Curtea de Argeș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 630 alin. (1) din Codul civil , excepție ridicată de Mircea Holici și Achilina Holici într-o cauză având ca obiect „obligația de a face“.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul legal criticat încalcă cerințele de previzibilitate și accesibilitate a legii, lăsând loc de interpretări, având în vedere că în cuprinsul dispoziției invocate există două fraze care sunt confuze și lipsite de previzibilitate. Astfel, ca urmare a lipsei de claritate, formulările „inconveniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate“ și „instanța de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum și la restabilirea situației anterioare atunci când acest lucru este posibil“ permit judecătorului să aprecieze în mod discreționar. Arată, în acest sens, că limitele judiciare, în formularea

art. 630 din Codul civil , sunt cele stabilite de instanța de judecată în absența unui text de lege care să le reglementeze, pe când în cazul limitelor legale, instanța va ține seama de nesocotirea unei limite prevăzute într-o lege.

6.

Judecătoria Curtea de Argeș, contrar

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 630 alin. (1) din Codul civil , care au următorul cuprins: „(1) Dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate, instanța de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum și la restabilirea situației anterioare atunci când acest lucru este posibil.“

12.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității, în componenta referitoare la calitatea legii, și

art. 21

privind dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin criticile formulate în cauza de față autorii acesteia își exprimă nemulțumirea față de posibilitatea conferită judecătorului prin textul de lege supus controlului de constituționalitate de a evalua anvergura inconvenientelor cauzate de un proprietar în exercitarea dreptului său și de a aprecia că acestea sunt mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate, cu consecința obligării acestuia la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum și la restabilirea situației anterioare atunci când acest lucru este posibil. Se susține, în acest sens, că sintagma „inconveniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate“ este lipsită de precizie și claritate, interpretarea acesteia fiind lăsată la discreția instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului.

14.

Or, sub acest aspect, Curtea reține că rolul esențial al judecătorului în soluționarea proceselor este tocmai acela de a interpreta legea, pentru a stabili, mai întâi, incidența și relevanța în cauză a anumitor prevederi legale și, subsecvent, pentru a analiza aplicabilitatea soluțiilor normative prescrise de acestea la situația litigioasă concretă.

15.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că interpretarea prevederilor legale reprezintă operațiunea rațională de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și constituie o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii situației de fapt concrete din cauză, instanța de judecată fiind ținută să utilizeze în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind, așadar, o fază indispensabilă a procesului de aplicare a legii (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau

Decizia nr. 360 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010).

16.

Și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza C.R. împotriva Regatului Unit, paragraful 34) se arată că, oricât de clar ar fi textul unei dispoziții legale, în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară.

17.

Totodată, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaște judecătorului competența de a tranșa ceea ce a scăpat atenției legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conținutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret. Curtea a reținut astfel că interpretarea autentică, legală, poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicație corectă înțelesului, scopului și finalității acesteia, însă legiuitorul nu poate și nu trebuie să prevadă totul. În concret, orice normă ce urmează să fie aplicată pentru rezolvarea unui caz concret trebuie interpretată de instanțele judecătorești (interpretare judiciară, cazuală) pentru a emite un act de aplicare legal (a se vedea

Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016).

18.

De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Așa cum s-a arătat, deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre.

19.

Ținând seama de aceste considerente de principiu, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor Legii fundamentale referitoare la principiul legalității.

20.

În ceea ce privește critica prin raportare la dispozițiile

art. 21 din Constituție , Curtea reține că, instituind posibilitatea instanței de a-l obliga la despăgubiri în folosul celui vătămat pe proprietarul care cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate, prevederile

art. 630 alin. (1) din Codul civil

nu sunt de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiție și nici celui la un proces echitabil. Astfel, pe de o parte, nu există niciun impediment rezultat din textul de lege criticat care să obstrucționeze posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa instanțelor judecătorești, iar, pe de altă parte, conținutul normativ al acestuia nu relevă niciun aspect din care să se deducă faptul că, odată declanșat procesul, instanța nu ar ține seama, în cursul soluționării acestuia, de toate garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil.

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mircea Holici și Achilina Holici în Dosarul nr. 3.787/216/2017 al Judecătoriei Curtea de Argeș și constată că dispozițiile art. 630 alin. (1) din Codul civil

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Curtea de Argeș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 martie 2025.