HG nr. 768/2025
privind închirierea unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 861 alin. (3)
și
art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările și completările ulterioare, al
art. 297 alin. (1) lit. c)
și al
art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă închirierea unor părți din imobilele 3125, 2359 și a imobilului 5026, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare, destinația pentru care se închiriază și prețul minim al închirierii prevăzute în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Închirierea părților de imobil și a imobilului prevăzute la
alin. (1)
se face prin licitație publică, în condițiile legii.
Contractele de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, cu aceeași perioadă, prin acte adiționale, cu acordul părților.
Articolul 2
Se împuternicește Ministerul Apărării Naționale, în calitate de administrator al imobilelor 3125, 2359 și 5026, să deruleze procedura de licitație publică pentru închirierea părților de imobil și a imobilului prevăzute la
art. 1 alin. (1) .
Articolul 3
Sumele obținute din închirierea părților din imobilele 3125, 2359 și a imobilului 5026 se varsă integral la bugetul de stat.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul apărării naționale, Sorin-Dan Moldovan, secretar de stat Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare București, 18 septembrie 2025. Nr. 768.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea
Ministerului Apărării Naționale, care se închiriază
Nr. crt.
Nr. M.F.
Codul de clasificație
Denumirea
Elementele-cadru de descriere tehnică ale părții de imobil care se închiriază, valoarea de inventar
Adresa
Prețul minim
al închirierii
(euro/lună, fără TVA)
Destinația pentru care
se închiriază
Persoana juridică
în administrarea căreia se află imobilul
și codul fiscal
0
1
2
3
4
5
6
7
8
1
103853 - parțial
8.19.01
Imobil 3125 - parțial
Teren - 79.787 mp
Valoare de inventar - 778.877 lei
CF nr. 51739 Caracal
Nr. cadastral 51739
CF nr. 51738 Caracal
Nr. cadastral 51738
Județul Olt,
municipiul Caracal, T23 P1/1 incinta 1
și T23 P1/2 incinta 2 extravilan
160
Pășunat
Ministerul
Apărării Naționale
11424532
2
103901 - parțial
8.19.01
Imobil 2359 - parțial
Teren - 800.000 mp
Valoare de inventar - 244.192.751 lei
CF nr. 30178 Plenița
Nr. cadastral 30178
Județul Dolj,
comuna Plenița,
satul Castrele Traiane
1.333
Activități agricole
3
103837 - integral
8.19.01
Imobil 5026 - integral
Teren - 1.049.997 mp
Valoare de inventar - 10.224.579 lei
CF nr. 54865 Brastavățu
Nr. cadastral 54865
Județul Olt,
comuna Brastavățu
2.800
Activități agricole
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.