Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 202/2025

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua prima ipoteză din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , în redactarea ulterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și în redactarea ulterioară Legii nr. 93/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

prezumat în vigoare

Data actului
8 aprilie 2025
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie 2025
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 16.426 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia-Marilena Ionea

- magistrat-asistent

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , în forma ulterioară adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2018

privind prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Tudor Alexandru în Dosarul nr. 264/97/2019 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 400D/2021.

2.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 27 februarie 2025, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel-Chiriazi, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în temeiul

art. 57

și al

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , a amânat pronunțarea pentru data de 27 martie 2025. La data de 27 martie 2025, Curtea, având în vedere că nu au fost prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit

art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , a amânat pronunțarea pentru data de 2 aprilie 2025 și apoi, pentru aceleași motive, pentru data de 8 aprilie 2025, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.

Prin Încheierea din 18 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 264/97/2019, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , în forma ulterioară adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2018

privind prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Excepția a fost ridicată de Tudor Alexandru într-o cauză având ca obiect soluționarea unui litigiu de muncă, aflat în etapa procesuală a recursului.

4.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii, fiind încălcate prevederile constituționale ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, ale

art. 41 alin. (1)

privind dreptul la muncă și ale

art. 53

referitor la condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

5.

În argumentarea acestor susțineri, autorul excepției arată că pensionarii încadrați în gradul III de invalidate au păstrată o parte a capacității de muncă, fapt ce le permite să desfășoare o activitate profesională limitată, ceea ce a determinat legiuitorul să instituie un tratament juridic diferit în privința acestor persoane în comparație cu cele încadrate în gradul I sau II de invaliditate. Conform

art. 114 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, pensionarii de invaliditate de gradul III pot să cumuleze pensia cu alte venituri, dacă rezultă din activități profesionale care nu depășesc jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv.

6.

Autorul excepției invocă cele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa prin

Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 , referitor la necesitatea asigurării stabilității locului de muncă, și prin

Decizia nr. 759 din 23 noiembrie 2017 , referitor la necesitatea efectuării unui test de proporționalitate prin care să se analizeze măsura încetării de drept a contractului individual de muncă de la comunicarea deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, și redă mai multe paragrafe din considerentele acestor decizii.

7.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că textul de lege criticat este neconstituțional și că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 759 din 23 noiembrie 2017

prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua prima ipoteză din Legea nr. 53/2003 , dar arată că, ulterior pronunțării acestei decizii, prin

art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2018

s-a stabilit că

art. 56 alin. (1) lit. c)

se modifică, însă în ceea ce privește norma legală supusă discuției forma a rămas aceeași, fiind identică cu cea constatată ca fiind neconstituțională prin

Decizia nr. 759 din 23 noiembrie 2017 .

8.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, înscrisurile depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, în forma ulterioară adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2018

privind prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018. Din motivarea autorului excepției se constată că, în realitate, critica acestuia vizează doar dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua prima ipoteză din Legea nr. 53/2003 , astfel că doar acestea vor fi supuse controlului de constituționalitate. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut: „Contractul individual de muncă existent încetează de drept: (…) la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, (…).“

12.

Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003

au fost modificate prin

articolul unic pct. 1 din Legea nr. 93/2019

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2018

privind prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2019, soluția legislativă criticată fiind preluată în mod identic și în noua redactare.

13.

Având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“, din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea este competentă să analizeze prevederile criticate în redactarea anterioară modificării realizate, această formă fiind aplicabilă în cauza dedusă judecății.

14.

Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi și ale

art. 41 alin. (1)

referitor la dreptul la muncă.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua prima ipoteză din Legea nr. 53/2003 , în redactarea anterioară

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2018 , au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, iar prin

Decizia nr. 759 din 23 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018, instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate privind aceste dispoziții de lege. Textul de lege declarat neconstituțional avea următoarea redactare: „Contractul individual de muncă existent încetează de drept: c) (...) la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III (...) .“

16.

În esență, prin

Decizia nr. 759 din 23 noiembrie 2017 , paragrafele 31 și 32, Curtea a reținut că restrângerea exercițiului dreptului la muncă rezultată ca efect al dispozițiilor

art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua prima ipoteză din Legea nr. 53/2003

reprezintă o măsură disproporționată în raport cu rațiunile avute în vedere de legiuitor și creează un dezechilibru sub aspectul protecției acordate celor două părți ale raportului de muncă, fiind astfel înfrânte prevederile

art. 41 alin. (1) din Constituție . Această concluzie apare cu atât mai conturată cu cât se are în vedere faptul că se referă la persoane care dispun de șanse reduse de integrare pe piața muncii, ca urmare a stării de invaliditate. De asemenea, raportându-se la ansamblul reglementării Codului muncii, Curtea a considerat că dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate plasează beneficiarii pensiei de invaliditate de gradul III într-o situație defavorabilă în raport cu ceilalți salariați care beneficiază de dreptul de a renegocia clauzele contractului individual de muncă, astfel încât să poată continua raporturile de muncă în condiții adecvate capacității lor de muncă. În acest sens, prin paragraful 28 din

Decizia nr. 759 din 23 noiembrie 2017 , Curtea a reținut că, potrivit

art. 107 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 , angajatorul este obligat ca, în măsura în care este posibil, să ia în considerare cererile salariaților de a se transfera fie de la un loc de muncă cu normă întreagă la unul cu fracțiune de normă, fie de la un loc de muncă cu fracțiune de normă la un loc de muncă cu normă întreagă sau de a-și mări programul de lucru, în cazul în care apare această oportunitate. Dispozițiile alin. (4) al aceluiași articol de lege instituie obligația de diligență a angajatorului de a asigura, în măsura în care este posibil, accesul la locuri de muncă cu fracțiune de normă la toate nivelurile. Aceste texte de lege instituie o reglementare flexibilă, aptă să se conformeze schimbărilor inerente care intervin în raporturile dintre părțile contractului individual de muncă, pornind de la situații obiective sau subiective ce apar pe parcursul derulării acestuia. Legiuitorul a avut în vedere că la baza tuturor acestor raporturi se află factorul uman, supus unor influențe multiple și aflat în continuă transformare. Or, Curtea a observat că această facilitate este exclusă în cazul celor pensionați pentru invaliditate de gradul III.

17.

Contrar prevederilor constituționale ale

art. 147 alin. (1)

și

(4) , referitoare la efectele obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale, prin modificările aduse de

art. IV pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2018 , soluția legislativă declarată neconstituțională prin

Decizia nr. 759 din 23 noiembrie 2017

a fost preluată, în continuare, în conținutul

art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua prima ipoteză , perpetuând astfel efectele neconstituționale constatate anterior.

18.

Prin urmare, având în vedere că dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua prima ipoteză din Legea nr. 53/2003 , așa cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2018 , au fost adoptate cu încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 147 alin. (1)

și

(4)

și sunt contrare prevederilor

art. 16 alin. (1) , ale

art. 41 alin. (1)

și ale

art. 53 , așa cum s-a reținut prin

Decizia nr. 759 din 23 noiembrie 2017 , Curtea constată că aceste dispoziții de lege sunt neconstituționale.

19.

În aceste condiții, deși, în temeiul

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , a fost analizat

art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua prima ipoteză din Legea nr. 53/2003 , în redactarea ulterioară adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2018

[respectiv anterior modificării prin

Legea nr. 93/2019 ], decizia antereferită nu se opune, ci chiar impune ca, în temeiul

art. 142 alin. (1) din Constituție , instanța constituțională să se pronunțe și să elimine din fondul activ al legislației noile dispoziții legale rezultate în urma modificării și completării textului constatat ca fiind neconstituțional, în măsura în care acestea mențin soluția legislativă neconstituțională (a se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020). Prin urmare, Curtea urmează să rețină și neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua prima ipoteză din Legea nr. 53/2003

în redactarea în vigoare, respectiv cea ulterioară modificării prin

Legea nr. 93/2019 .

20.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Tudor Alexandru în Dosarul nr. 264/97/2019 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua prima ipoteză

din

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , în redactarea ulterioară

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2018

privind prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și în redactarea ulterioară

Legii nr. 93/2019

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2018

privind prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, sunt neconstituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru MARIAN ENACHE,
în temeiul
art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă
coroborat cu
art. 14 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Patricia-Marilena Ionea

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.