Decizia nr. 289/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marian Sandu în Dosarul nr. 2.380/63/2016* al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 909 D/2021.

2.

La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Este invocată în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 300 din 9 iunie 2020 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia penală nr. 160 din 8 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.380/63/2016*, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Marian Sandu într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului declarat, printre alții, de autorul excepției împotriva unei sentințe penale prin care acesta a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile

art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în măsura în care declarațiile martorilor sunt date în etapa in personam a urmăririi penale, etapă declanșată în condițiile

art. 309 din Codul de procedură penală . Se arată în acest sens că declarațiile martorilor din etapa in rem a fazei urmăririi penale au fost date fără respectarea garanțiilor procesuale adecvate care vizează caracterul echitabil al procedurii. Se susține că, în etapa anterior menționată, dreptul la apărare este golit de conținut deoarece, în privința acestor martori, inculpatul nu are niciodată posibilitatea să pună întrebări și, astfel, să chestioneze martorul din perspectiva propriilor teze probatorii. Se arată, totodată, că textul criticat face trimitere la procedura audierii anticipate, care este o procedură contradictorie, ce presupune citarea părților și a subiecților procesuali, fiind o etapă asemănătoare cu etapa in personam a urmăririi penale, deoarece în această etapă părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să participe la derularea activităților procesuale, inclusiv la audierea martorilor. Or, se arată că etapa in rem nu prezintă toate garanțiile anterior menționate.

6.

Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, indiferent dacă martorii au fost audiați în cursul urmăririi penale in rem sau al urmăririi penale in personam, având în vedere că, potrivit prevederilor

art. 103 din Codul de procedură penală , probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la considerentele

deciziilor Curții Constituționale nr. 836 din 8 decembrie 2015 ,

nr. 16 din 19 ianuarie 2016 ,

nr. 37 din 9 februarie 2016 ,

nr. 315 din 9 mai 2017 ,

nr. 724 din 5 noiembrie 2019

și

nr. 322 din 9 iunie 2020 .

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins: „Dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, iar în faza de urmărire penală acesta a dat declarații în fața organelor de urmărire penală sau a fost ascultat de către judecătorul de drepturi și libertăți în condițiile

art. 308 , instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și ține seama de ea la judecarea cauzei.“

12.

Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale

art. 21 alin. (3)

cu privire la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 24

privind dreptul la apărare.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în realitate, dispozițiile

art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală

au mai constituit obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens,

Decizia nr. 836 din 8 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 24 februarie 2016,

Decizia nr. 16 din 19 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016,

Decizia nr. 37 din 9 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 22 martie 2016, și

Decizia nr. 315 din 9 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017, și

Decizia nr. 322 din 9 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1069 din 12 noiembrie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

14.

Prin

Decizia nr. 322 din 9 iunie 2020 , precitată, paragrafele 22-27, Curtea a realizat o analiză a textului criticat cu raportare, în baza

art. 20 din Constituție , la dispozițiile

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și la interpretarea sa în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine

art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenție , atât timp cât dreptul la apărare este respectat. De aceea, citirea declarațiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în fața tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declarații sunt citite în ședința de judecată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saidi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44, și Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54). Totodată, pentru a determina dacă admiterea unor astfel de probe este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, se impune ca mai întâi să se stabilească dacă a existat un motiv temeinic pentru neprezentarea martorului, iar, în măsura în care depoziția unui martor absent este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare, sunt necesare măsuri de contrabalansare suficiente care să permită o apreciere echitabilă și corespunzătoare a fiabilității probelor în cauză. Cerința de a exista un motiv întemeiat pentru a admite depoziția unui martor absent este o chestiune preliminară, care trebuie examinată înainte de a se pronunța dacă proba a fost unică sau decisivă. Astfel, atunci când martorii nu se înfățișează pentru a depune mărturie, există obligația de a verifica dacă absența lor este justificată (a se vedea

Hotărârea din 10 februarie 2015 , pronunțată în Cauza Colac împotriva României, paragrafele 43 și 44).

15.

Așa fiind, Curtea Constituțională a constatat că dreptul suspectului sau al inculpatului de a propune probe și de a contesta temeinicia probelor în acuzare se păstrează în tot cursul urmăririi penale. Astfel, în acord cu

art. 78

și

83 din Codul de procedură penală , avocatul suspectului sau al inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu două excepții (referitoare la utilizarea metodelor speciale de supraveghere ori cercetare prevăzute în

cap. IV din titlul IV

și la percheziția corporală sau a vehiculelor, în cazul infracțiunilor flagrante), poate solicita să fie încunoștințat de data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți și are, de asemenea, dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi și libertăți, să formuleze plângeri, cereri și memorii [a se vedea

art. 92 alin. (1) ,

(2)

și

(4) din Codul de procedură penală ]. Totodată, avocatul părților și al subiecților procesuali principali are dreptul să solicite consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv (a se vedea

art. 94 din Codul de procedură penală ). De aceea, în situația în care martorul nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instanță, punerea în discuție și valorificarea declarației date de acesta în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legale, nu pot afecta dreptul la apărare al inculpatului, deoarece acesta a avut posibilitatea să cunoască această declarație în cursul urmăririi penale, iar dacă se consideră prejudiciat, poate formula plângere în condițiile

art. 95

raportat la

art. 336 - 339 din Codul de procedură penală . De asemenea, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea a constatat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu

art. 342 din Codul de procedură penală , în fața judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit

art. 346 alin. (4)

din același cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale.

16.

De altfel, soluționarea unei cauze penale în baza unei probe care nu este readministrată de instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispozițiile

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece în procesul penal cerința ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în fața persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situații particulare de excepție, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată și suficientă de a contesta proba și de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).

17.

Curtea Constituțională a mai reținut că, potrivit dispozițiilor legale criticate, dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța de judecată dispune citirea depoziției date de martor în cursul urmăririi penale și ține seama de ea la judecarea cauzei. Așa fiind, reglementarea dă eficiență viziunii Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o astfel de procedură este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil în măsura în care depoziția unui martor absent nu este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare. Faptul că instanța de judecată ține seama de o astfel de declarație la judecarea cauzei nu înseamnă că își va fundamenta hotărârea de condamnare exclusiv pe aceasta, deoarece, potrivit

art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală , în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate (deci și asupra unei astfel de declarații). Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Practic, prin sintagma „ține seama de ea la judecarea cauzei“, cuprinsă în textul legal criticat, se înțelege faptul că proba respectivă - în măsura în care acuzatul a avut posibilitatea în procedura anterioară să o conteste - este legală și face parte din ansamblul probator care fundamentează hotărârea, neputând fi exclusă din cauza imposibilității audierii de către instanță a martorului care a dat declarații în fața organelor de urmărire penală.

18.

Curtea a mai observat și că, potrivit

art. 374 alin. (7)

-

(9) din Codul de procedură penală , probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți, deși nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a acestora sau pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în speță, readministrarea nemaifiind posibilă, devine aplicabil textul legal criticat, ipoteză care, potrivit

art. 383 alin. (4)

din același cod, obligă instanța să o pună în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală și încuviințată de instanță.

19.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Sandu în Dosarul nr. 2.380/63/2016* al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile

art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 mai 2025.