Decizia nr. 221/2025

Articolul 1

alin. (3):

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.“;

–

Articolul 9

: „Salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare, sporurile și alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, precum și pentru funcțiile de demnitate publică, sunt prevăzute în anexele nr. I-IX.“;

–

Articolul 25

alin. (1):

„Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.“

30.

Autorii excepției arată că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor prevederi din

Constituție :

art. 1 alin. (3)

și

(4)

privind statul de drept și principiul separației și echilibrului puterilor în stat,

art. 4

privind egalitatea între cetățeni,

art. 15 , potrivit căruia cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea,

art. 16

privind egalitatea în drepturi,

art. 41

privind dreptul la muncă și protecție socială,

art. 44

privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate, precum și a creanțelor asupra statului,

art. 124

privind înfăptuirea justiției,

art. 125

referitor la statutul judecătorilor și

art. 126

privind instanțele judecătorești. De asemenea, consideră că este încălcat

art. 20 din Constituție

prin raportare la

art. 1 din Protocolul nr. 1

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dispozițiile

Protocolului nr. 12

la aceeași convenție privind interzicerea generală a discriminării.

31.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a mai analizat constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate, pronunțându-se cu privire la critici similare prin

Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020,

Decizia nr. 85 din 2 martie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 2 august 2023, sau

Decizia nr. 215 din 9 aprilie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 21 octombrie 2024. Astfel, în considerentele deciziilor mai sus amintite, Curtea a amintit că limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. A arătat că statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. În viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens,

art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017

stabilește că limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în aceeași lege-cadru și în

anexele nr. I - VIII la aceasta . Ca atare, stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. Curtea a conchis că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată aplicării în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări.

32.

În același sens, prin

Decizia nr. 666 din 29 septembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 februarie 2021, paragrafele 23 și 24, Curtea a reținut că prevederile de lege criticate nu recunosc necondiționat dreptul la acordarea sporurilor la nivelul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, nivelul acestora urmând să fie determinat în raport cu regulile pe care legea le stabilește: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în lege și în anexele sale și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 . De asemenea, în accepțiunea legii-cadru, sporurile nu sunt stabilite prin raportare la procent fix, ceea ce rezultă din utilizarea sintagmei „spor de până la ...%“. Regula limitării sumei sporurilor și a stabilirii sporurilor sub forma unei limite maxime, în care fiecare dintre acestea trebuie să se încadreze, și nu ca un procent fix, prestabilit din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice.

33.

Referitor la invocarea dispozițiilor

art. 41 din Constituție , Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019 , precitată, paragrafele 18 și 19, a statuat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului.

Legea fundamentală

prevede la

art. 41 alin. (2) , printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele și altele. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează să fie plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu își îndeplini obligațiile (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 26).

34.

Curtea a subliniat că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 , potrivit cărora gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite, și ale

art. 3 alin. (4) din același act normativ , potrivit cărora ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. Totodată, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens,

art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017

stabilește că limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în

anexele nr. I - VIII la aceasta . Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară

art. 4

și

16 din Constituție

și nici

art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării.

35.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.

36.

În ceea ce privește criticile formulate în raport cu prevederile

art. 124 ,

125

și

126 din Constituție , Curtea apreciază că aceste texte constituționale, prin conținutul reglementărilor pe care le cuprind, referitoare la înfăptuirea justiției și statutul judecătorilor, nu au relevanță în cauză.

37.

Distinct de cele mai sus reținute, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a decis că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 25 alin. (1)

și ale

art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de

art. 4

și

5 din capitolul VIII anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017

la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de

art. 25 din același act normativ .

38.

În motivarea acestei decizii au fost invocate

Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 , precitată, și

Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016.

39.

Instanța supremă a amintit că, prin

Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 , Curtea Constituțională a decis egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, corespunzător fiecărei/fiecărui funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, iar nu egalizarea elementelor de salarizare suplimentare salariului de bază sau indemnizației de încadrare, cum sunt sporurile, compensațiile, adaosurile, primele, premiile și celelalte drepturi ce intră în prezent în obiectul de reglementare al

art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 . Prin urmare, atât Curtea Constituțională, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, în mecanismele de control al constituționalității legii și, respectiv, de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii, corespunzător misiunilor trasate pentru fiecare dintre acestea prin

Constituția României , au stabilit că existența unor diferențe în privința cuantumului sporurilor acordate aceleiași categorii de personal care își desfășoară activitatea în instituții diferite nu constituie o încălcare a principiului nediscriminării (paragrafele 93 și 94 din

Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 , pronunțată de instanța supremă).

40.

Prin aceeași decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că abordarea trebuie să fie aceeași și dacă reperul de comparație l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătorești unor persoane care își desfășoară activitatea în cadrul acelorași instanțe sau parchete, invocarea prevederilor

art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017

nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 . Aceasta, pentru că responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul

art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 , au obligația să stabilească salariile de bază/ soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/ salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. (paragrafele 95 și 96 din

Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 ).

41.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Paulina-Lucia Brehar și Mărioara Isailă în Dosarul nr. 2.980/117/2020 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de Marian Budă și alții în Dosarul nr. 4.730/117/2020 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și de Irina Alice Leasă și alții în Dosarul nr. 2.382/93/2020 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 1 alin. (3) , ale

art. 9

și ale

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalului Ilfov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 aprilie 2025.