Hotărâre · Senatul

Hotărârea nr. 94/2025

referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (UE) 2016/679 ,(UE) 2016/1.036, (UE) 2016/1.037, (UE) 2017/1.129, (UE) 2023/1.542 și (UE) 2024/573 în ceea ce privește extinderea la întreprinderile mici cu capitalizare medie a anumitor măsuri de atenuare disponibile pentru întreprinderile mici și mijlocii și măsuri ulterioare de simplificare - COM (2025) 501 final

prezumat în vigoare

Data actului
15 octombrie 2025
Emitent
Senatul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 958 din 16 octombrie 2025
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 3.006 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul dispozițiilor

art. 67

și ale

art. 148 alin. (2)

și

(3) din Constituția României , republicată, precum și ale

Protocolului nr. 2

privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat

Tratatului de la Lisabona

de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a

Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin

Legea nr. 13/2008 ,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/323 din 8.10.2025,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a

Regulamentelor (UE) 2016/679 , (UE) 2016/1.036, (UE) 2016/1.037, (UE) 2017/1.129, (UE) 2023/1.542 și (UE) 2024/573 în ceea ce privește extinderea la întreprinderile mici cu capitalizare medie a anumitor măsuri de atenuare disponibile pentru întreprinderile mici și mijlocii și măsuri ulterioare de simplificare - COM (2025) 501 final - respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

Articolul 2

Senatul României:

1.

consideră că:

a)

propunerea contribuie la reducerea sarcinii administrative pentru întreprinderile aflate între IMM-uri și companiile mari;

b)

extinderea derogărilor pentru întreprinderile mici cu capitalizare medie va sprijini creșterea, digitalizarea și inovarea;

c)

România nu este afectată bugetar de implementarea propunerii;

2.

apreciază că:

a)

extinderea cadrului legislativ pentru întreprinderile mici cu capitalizare medie este oportună și sprijină competitivitatea economică;

b)

propunerea este în concordanță cu obiectivul Comisiei Europene de a reduce birocrația cu 25-35% pentru întreprinderi;

c)

întreprinderile mici cu capitalizare medie, reprezentând aproximativ 13% din locurile de muncă din UE, se confruntă cu provocări similare IMM-urilor și necesită tratament proporțional.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 15 octombrie 2025, cu respectarea prevederilor

art. 76 alin. (2) din Constituția României , republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
București, 15 octombrie 2025.
Nr. 94.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.