Decizia nr. 280/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia-Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 . Excepția a fost ridicată de Societatea Hotel Perla Moldovei - S.R.L. din Slănic Moldova în Dosarul nr. 468/32/2019/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 843D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.036D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții de lege, excepție ridicată de Alexandru Țăranu în Dosarul nr. 6.219/120/2017*/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă.

4.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.036D/2021 la Dosarul nr. 843D/2021, care a fost primul înregistrat.

6.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției, ca neîntemeiată. În acest sens invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2021 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7.

Prin Încheierea din 23 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 468/32/2019/a2, și Încheierea din 22 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.219/120/2017*/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 . Excepția a fost ridicată de Societatea Hotel Perla Moldovei - S.R.L. din Slănic Moldova, respectiv de Alexandru Țăranu, cu prilejul soluționării recursurilor formulate în cauze privind litigii de muncă.

8.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate, potrivit cărora în cazul conflictelor individuale de muncă hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului, sunt neconstituționale, întrucât nu sunt precise și clare.

9.

De asemenea, se susține că dispozițiile

art. 214 din Legea nr. 62/2011

creează o discriminare, contrară prevederilor

art. 16 din Constituție , între două categorii de litigii, respectiv cele în cadrul cărora au fost pronunțate hotărâri care pot fi supuse controlului de legalitate și acelea în care părțile nu au acces la un control eficient.

10.

Se mai arată că a fost restrâns exercițiul unor drepturi fundamentale, fără a fi întrunite cerințele prevăzute în

art. 53 din Constituție .

11.

Se consideră că, în analizarea dispozițiilor de lege criticate, sunt relevante și dispozițiile referitoare la conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevăzute în

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

12.

Se mai susține că lipsa de claritate și previzibilitate a dispozițiilor de lege, care afectează drepturi și libertăți, aduce atingere prevederilor

art. 115 alin. (6)

și ale

art. 76 din Constituție . Se învederează că dispozițiile

art. 114 din Legea nr. 62/2011

au intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, potrivit

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2013

privind modificarea

Legii nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, fapt ce contravine prevederilor constituționale mai sus invocate.

13.

Se arată și că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile

art. 44 alin. (1)

și

(2) din Constituție

privind proprietatea.

14.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, invocând jurisprudența Curții Constituționale, arată că accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate instanțele judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli speciale în considerarea unor situații speciale. Așadar, liberul acces la justiție nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând părților posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești în condiții de egalitate, poate stabili reguli speciale de procedură, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. De aceea, principiul înscris la

art. 21 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, presupune că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie socială sau niciun grup social. De asemenea, în opinia instanței supreme, instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, nu contravine principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut de

art. 16 alin. (1) din Constituție , cât timp se asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Totodată, instanța de judecată consideră că prevederile

art. 44 din Constituție

nu au incidență în cauză, întrucât acestea statuează asupra dreptului de proprietate privată, iar în cauză nu se pune problema restrângerii sale, ci a excluderii căii de atac a recursului. Pentru aceleași rațiuni, apreciază că nu au incidență nici prevederile

art. 1 din Protocolul nr. 1

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

15.

În ceea ce privește invocarea încălcării dreptului la un proces echitabil, statuat de

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că statele nu sunt obligate să creeze căi de atac, cu excepția celui de-al doilea grad de jurisdicție în materie penală. Astfel, numai în măsura în care sunt create căi de atac există o obligație, în temeiul art. 6 sus-menționat, de a asigura respectarea exigențelor unui proces echitabil în aceste căi de atac. Aceste principii se aplică și legii procesuale naționale, așa cum s-a reținut prin

Decizia Curții Constituționale nr. 73 din 4 iunie 1996 . De asemenea, în opinia instanței supreme, în condițiile în care părțile au acces la căile de atac instituite de legiuitor pentru o anumită categorie de litigii, fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație, nu se poate aprecia că sunt încălcate dispozițiile

art. 1 din Protocolul nr. 12

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Nicio dispoziție constituțională nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a impus în mod constant statelor obligația de a recunoaște o cale efectivă de atac în fața unei instanțe imparțiale și independente, nu și numărul căilor de atac, cu excepția materiei penale.

16.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

17.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

18.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2 ), ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, potrivit cărora „Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului“. Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate,

Legea nr. 62/2011

a fost abrogată prin

art. 189 din Legea nr. 367/2022

privind dialogul social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022, însă, având în vedere cele reținute prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată.

20.

Autorii excepției consideră că aceste dispoziții de lege sunt contrare prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind obligația respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor, ale

art. 16 alin. (1)

și

(2)

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 21 alin. (1 )-( 3)

privind accesul liber la justiție, ale

art. 24

privind dreptul la apărare, ale

art. 44 alin. (1)

și

(2)

referitor la dreptul de proprietate privată, ale

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale

art. 76

privind adoptarea legilor și a hotărârilor și ale

art. 115 alin. (6)

privind delegarea legislativă. Totodată, susțin că sunt încălcate prevederile

art. 20 din Constituție

în raport cu dispozițiile

art. 6

și

14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la procesul echitabil și interzicerea discriminării și dispozițiile privind proprietatea prevăzute în

art. 1 din Primul Protocol adițional

la convenția mai sus amintită.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză.

22.

Astfel, prin

Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021, paragrafele 17-23, Curtea a reținut, în esență, că dispozițiile

art. 214 din Legea nr. 62/2011

reglementează o normă de procedură, legiuitorul consacrând în mod expres în materia cererilor referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă dublul grad de jurisdicție. Practic, întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoana beneficiază de o examinare în fond a cauzei sale atât în fața tribunalului, cât și a curții de apel. În sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, exercitându-se doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, astfel încât pe calea recursului se realizează exclusiv o analiză a legalității hotărârii atacate. În acest context, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunțate în anumite materii, cum este aceea a cererilor referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, să nu fie supuse recursului.

23.

Referitor la încălcarea

art. 16 din Constituție

prin raportare la

art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin prisma

art. 11 alin. (1)

și

(2)

și

art. 20 din Constituție , Curtea a observat că rațiunea instituirii unei singure căi de atac în materia conflictelor individuale de muncă are în vedere specificul și implicațiile lor sociale, precum și faptul că acestea se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a reglementat două grade de jurisdicție, respectiv o singură cale de atac - apelul. Nicio dispoziție constituțională și nicio reglementare internațională nu stabilesc numărul căilor de atac, reglementarea acestora intrând în competența legiuitorului național. Stabilirea unor reguli diferențiate, ținând seama de specificul unor litigii sau chiar de situația particulară în care se află persoanele implicate, nu are semnificația instituirii unor privilegii ori discriminări (a se vedea

Decizia nr. 703 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 octombrie 2007, și

Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, paragraful 18).

24.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea

art. 21 alin. (1)

și

(3) din Constituție

prin raportare la

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a constatat că reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale,

art. 13 din Convenție

consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție (a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157).

25.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că principiul triplului grad de jurisdicție nu este un principiu constituțional care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicție. Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces, iar, potrivit

art. 126 alin. (2)

coroborat cu

art. 129

din aceasta, stabilirea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului (a se vedea, ad similis,

Decizia nr. 25 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 15).

26.

Totodată, Curtea a mai statuat că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, ad similis,

Decizia nr. 292 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 21).

27.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele

Deciziei nr. 13 din 14 ianuarie 2021

își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

28.

Distinct de cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale mai sus amintită, în ceea ce privește invocarea în cauză a prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5) , ale

art. 115 alin. (6)

și ale

art. 76

în raport cu criticile vizând lipsa de claritate și precizie a dispozițiilor

art. 214 din Legea nr. 62/2011 , Curtea apreciază că aceste susțineri sunt neîntemeiate, întrucât reglementarea supusă controlului de constituționalitate are un conținut clar, lipsit de echivoc, cu privire la soluția legislativă pe care legiuitorul a înțeles să o adopte în ceea ce privește stabilirea căilor de atac în materia conflictului individual de muncă. De altfel, raportat la critica analizată și la conținutul

art. 214 din Legea nr. 62/2011 , Curtea apreciază că prevederile

art. 115 alin. (6)

și ale

art. 76 din Constituție

nu sunt incidente în cauză.

29.

Cât privește criticile formulate în prezenta cauză prin care se invocă încălcarea prevederilor

art. 44 din Constituție

și ale

art. 1 din Primul Protocol adițional

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, observând conținutul reglementării

art. 214 din Legea nr. 62/2011

care stabilește o normă de procedură referitoare la calea de atac în materia conflictelor individuale de muncă, Curtea apreciază, de asemenea, că dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la proprietate nu au incidență în cauză.

30.

În sfârșit, întrucât nu s-a constatat restrângerea exercițiului niciunui drept sau niciunei libertăți fundamentale, Curtea apreciază că dispozițiile

art. 214 din Legea nr. 62/2011

nu încalcă prevederile

art. 53 din Constituție .

31.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Hotel Perla Moldovei - S.R.L. din Slănic Moldova și de Alexandru Țăranu în dosarele nr. 468/32/2019/a2 și nr. 6.219/120/2017*/a2 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile

art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 mai 2025.