Decizia nr. 185/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14, 25 și 33 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , excepție ridicată de Cornelia Daniela Tarina în Dosarul nr. 4.394/C/2001 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibila, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , întrucât aceste dispoziții au fost abrogate prin

Legea nr. 241 din 16 mai 2001 . Referitor la excepția de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții legale criticate solicita respingerea acesteia ca neîntemeiată, invocandu-se în acest sens jurisprudenta Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 10 octombrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 4.934/C/2001, Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14, 25 și 33 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , excepție ridicată de Cornelia Daniela Tarina.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arata ca dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

contravin prevederilor art. 114 din Constituție, deoarece "o ordonanța de urgență a Guvernului nu poate intră în vigoare dacă în prealabil publicării sale nu a fost supusă spre aprobare Parlamentului, încălcarea acestei condiții conducand la inexistenta ordonanței". Se mai susține ca dispozițiile art. 14 și 33 din aceasta ordonanța deroga de la principiile dreptului comun, asa cum sunt reglementate de Codul civil, iar prevederile art. 25, care "reduc căile de atac", contravin prevederilor Codului de procedura civilă.

Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă considera ca excepția este neîntemeiată, invocandu-se în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul arata, pe de o parte, ca relațiile sociale ce fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

nu sunt de domeniul legilor organice, asa cum de altfel a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 25/2001 și prin Decizia nr. 26/2001. Pe de altă parte, ordonanțele de urgenta sunt supuse regimului derogatoriu prevăzut la art. 114 alin. (4) din Constituție, astfel încât lor nu le este aplicabilă condiția impusa la alin. (1) al aceluiași articol. În ceea ce privește celelalte critici, arata ca acestea nu se referă la motive de neconstituționalitate, ele excedand competentei Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 14, 25 și 33 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 .

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

a fost aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241 din 16 mai 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.

Potrivit pct. 21 al articolului unic din

Legea nr. 241/2001 ,

art. 33 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

a fost abrogat. Fața de aceasta situație instanța de judecată trebuia să constate ca dispoziția legală atacată este abrogată și, pe cale de consecința, sa respingă excepția privind aceste dispoziții, ca fiind inadmisibila, în temeiul prevederilor

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată. Potrivit acestor prevederi Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanța, numai dacă acestea sunt în vigoare, iar atunci când nu este îndeplinită aceasta condiție instanța de judecată însăși trebuie să respingă excepția ca inadmisibila. Curtea Constituțională constata că nu se poate exercita controlul de constituționalitate a unei dispoziții legale abrogate și de aceea se impune respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , ca fiind inadmisibila.

În consecința, Curtea va exercita controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor

art. 14 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , asa cum a fost modificat prin

Legea nr. 241/2001 , precum și ale art. 25 din aceeași ordonanța, texte al căror conținut este următorul:

- Art. 14: "(1) La expirarea termenului de închiriere stabilit conform prezentei ordonanțe de urgență chiriașul are dreptul la reînnoirea contractului, pentru aceeași perioadă, dacă părțile nu modifica prin acord expres durata închirierii.

(2) Proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere numai pentru următoarele motive:

a) locuinta este necesară pentru a satisface nevoile sale de locuit, ale soțului, părinților ori copiilor oricăruia dintre aceștia, numai dacă sunt cetățeni români cu domiciliul în România;

b) locuinta urmează să fie vândută în condițiile prezentei ordonanțe de urgență;

c) chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutive în executarea contractului de închiriere;

d) în cazurile prevăzute la art. 13 lit. f)-i).

(3) Proprietarul este obligat sa îi notifice chiriașului refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel puțin un an înainte de expirarea acestuia, pentru situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b). În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d) notificarea se face cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea contractului.

(4) Sunt permise mai multe reinnoiri succesive.

(5) Chiriașul este obligat sa părăsească locuinta în termen de 60 de zile de la expirarea termenului contractual, dacă locațiunea nu s-a reînnoit. Chiriașul este obligat sa plătească întreaga chirie, precum și toate cheltuielile pentru servicii și întreținere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuinta.";

- Art. 25: "Litigiile dintre proprietari și chiriași, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competența judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată în recurs. Hotărârea instanței de recurs este definitivă și irevocabilă."

Autorul excepției critica prevederile ordonanței în ansamblul ei, pe motiv ca modifica o lege organică ( Legea nr. 114/1996 ) și ca este inaplicabila întrucât nu a fost supusă aprobării Parlamentului înainte de a fi publicată.

Cu privire la aceste argumente Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant în jurisprudenta sa (de exemplu, prin Decizia nr. 34/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998), statuand ca interdicția reglementării de către Guvern în domeniul legilor organice privește numai ordonanțele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, aceasta interdicție decurgând nemijlocit din textul constituțional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă la alin. (4) al art. 114 din Constituție, referitor la ordonanțele de urgenta, deoarece cazul excepțional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar reclama instituirea unei reglementări în domeniul legii organice, care, dacă nu ar fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalitatii constituționale a instituției.

Cele statuate prin aceasta decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, neintervenind elemente noi care să determine modificarea jurisprudenței Curții.

Nici critica de neconstituționalitate ce vizează nedepunerea ordonanței la Parlament spre aprobare, prealabil publicării ei, nu poate fi reținută. Potrivit art. 114 alin. (4) din Constituție, ordonanța intră în vigoare după depunerea ei spre aprobare la Parlament.

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

a fost depusa spre aprobare la Parlament la data de 8 aprilie 1999. De altfel, la data sesizării Curții (10 octombrie 2001),

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

fusese aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241 din 16 mai 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001. Or, asa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudenta sa (de exemplu, Decizia nr. 46 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 28 mai 1996), după intrarea în vigoare a legii de aprobare ordonanța este incorporată în lege, care apare astfel ca un act juridic distinct de fosta ordonanța, ale carei dispoziții, menținute de legea de aprobare, operează în temeiul acesteia.

Aceste considerente își păstrează valabilitatea și în cauza de fața, neintervenind elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

În ceea ce privește raportarea dispozițiilor atacate la unele dispoziții și principii din Codul civil și din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudenta sa ca examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale, iar nu raportarea la alte dispoziții legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , excepție ridicată de Cornelia Daniela Tarina în Dosarul nr. 4.394/C/2001 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 și 25 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 iunie 2002.