Decizia nr. 274/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, excepție ridicată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ în Dosarul nr. 3.760/2/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 422D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, având în vedere

Decizia nr. 649 din 15 decembrie 2022

prin care s-a constatat neconstituționalitatea acestor prevederi.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 15 decembrie 2020, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 2 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.760/2/2019/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor. Excepția a fost ridicată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ în calea de atac a recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 47 din 17 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că sintagma „persoana obligată la repararea prejudiciului“ din cuprinsul

art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

este neconstituțională, întrucât încalcă accesul liber la justiție prin restrângerea acestuia doar la situația atacării în instanță a deciziei pronunțate de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor de către persoana obligată la repararea prejudiciului cu nesocotirea situației când lezată într-un drept legitim de actul administrativ-jurisdicțional este unitatea militară.

6.

Se mai susține că excluderea posibilității de a formula cale de atac împotriva deciziei Comisiei în temeiul

art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

și pentru unitatea militară creează un tratament discriminatoriu, fiind o consecință a opțiunii legiuitorului la acea dată, transpusă în norma procedurală, în total dezacord cu însăși rațiunea și legitimitatea procedurilor speciale administrative, această procedură fiind guvernată în principal de egalitatea în drepturi între persoanele deduse judecății. Astfel, deși se găsesc în situații similare, petentul și intimatul din procedura plângerii în fața Comisiei de jurisdicție a imputațiilor beneficiază de un tratament juridic diferit sub aspectul posibilității de a formula cale de atac, contrar dispozițiilor

art. 16 din Constituție , în condițiile în care tratamentul discriminatoriu nu își găsește vreo justificare obiectivă și rezonabilă. Sub acest aspect, dispozițiile legale criticate stabilesc dreptul persoanei obligate la repararea prejudiciului de a ataca decizia pronunțată de Comisia de jurisdicție a imputațiilor, însă, în continuarea și finalitatea acestui demers judiciar, unității militare îi este încălcat acest drept de a ataca în instanță decizia în litigiu.

7.

Se consideră că aceste dispoziții introduc o discriminare întrucât, în lipsa unui criteriu obiectiv și rațional, se instituie un tratament juridic diferit după calitatea procesuală a părților, deși situația de fapt care o generează este aceeași.

8.

Se apreciază că excluderea posibilității de a formula cale de atac împotriva deciziei Comisiei în temeiul

art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

și pentru unitatea militară, creează un tratament discriminatoriu, fiind o consecință a opțiunii legiuitorului, transpusă în norma procedurală, în total dezacord cu însăși intenția legiuitorului. În cazul de față, susține petentul, intenția legiuitorului a fost aceea de a reglementa, din punct de vedere procedural, modalitatea de soluționare a situațiilor din sfera răspunderii materiale în căile de atac, actul normativ cu caracter special neprevăzând la nivelul anului 1998 și situația în care chiar unitatea păgubită ar avea calitatea de persoană vătămată de un act al Comisiei.

9.

În final, se mai susține că textul de lege asupra căruia se solicită controlul de constituționalitate încalcă principiul egalității părților în fața justiției, iar acest principiu reprezintă regula care consacră egalitatea părților în raporturile procesuale cu instanța și recunoașterea acelorași drepturi procesuale și impunerea acelorași îndatoriri, corespunzătoare calității lor din proces.

10.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece conferirea dreptului „persoanei obligate la repararea prejudiciului în condițiile ordonanței“ de a se adresa instanțelor competente în măsura în care apreciază că a fost lezată într-un interes legitim confirmă că nu poate fi apreciată ca fiind neconstituțională această sintagmă. De asemenea, nu se poate reține încălcarea prevederilor

art. 16 alin. (1) din Constituție , având în vedere că părțile unui litigiu care se desfășoară în temeiul unui act normativ special, cum este

Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 , nu se află în situație identică, iar persoana obligată la repararea prejudiciului produs, în temeiul acestui act normativ, are la îndemână procedura de drept comun în situația în care apreciază că a fost lezată într-un drept legitim.

11.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, aprobată prin

Legea nr. 25/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 28 ianuarie 1999, dispoziții care, în redactarea avută la data sesizării Curții Constituționale, prevedeau că: „În situația în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim, se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii.“

15.

Curtea observă că, ulterior sesizării Curții Constituționale,

Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

a fost modificată și completată prin

art. I din Legea nr. 279/2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 18 octombrie 2023, și republicată în temeiul

art. IV

din aceeași lege, dându-se textelor o nouă numerotare. Prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Așadar, obiect al excepției îl constituie dispozițiile

art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 279/2023 .

16.

Autorul excepției consideră că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 16

referitoare la egalitatea în drepturi,

art. 21 alin. (2)

și

(3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil,

art. 124

privind înfăptuirea justiției și

art. 129

referitor la folosirea căilor de atac.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 649 din 15 decembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 7 februarie 2023, a constatat că dispozițiile

art. 25 ,

27 - 43

și

47 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

sunt neconstituționale.

18.

Prin decizia precitată, Curtea a observat că

Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

reglementează răspunderea materială a militarilor atât sub aspect substanțial ( art. 11 - 21 ), cât și sub aspect procedural ( art. 22 - 43 ). Astfel, potrivit procedurii de stabilire și recuperare a prejudiciilor prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 , se instituie o comisie de cercetare administrativă, cu rol în cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba. În măsura în care se constată existența unei pagube, comandantul sau șeful unității a cărei comisie a efectuat respectiva cercetare emite o decizie de imputare. Împotriva acestei decizii se poate formula contestație, care are natura juridică a unui recurs grațios (a se vedea, cu privire la calificarea sa expresă în acest sens,

Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, paragraful 19), fiind soluționată printr-o hotărâre de emitentul deciziei de imputare sau de o comisie de soluționare a contestației. Împotriva acesteia se poate formula plângere la comisia de jurisdicție a imputațiilor, a cărei hotărâre este definitivă. Totodată, împotriva acesteia se poate formula cerere de revizuire atunci când, spre exemplu, au fost descoperite fapte ori acte noi care nu au putut fi prezentate până la data soluționării cauzei (a se vedea

Decizia nr. 649 din 15 decembrie 2022 , paragrafele 27 și 28).

19.

La paragraful 33 al

Deciziei nr. 649 din 15 decembrie 2022 , Curtea a reținut că actul de imputare emis de comandantul sau șeful unității a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă nu poate fi considerat ca prezentând suficiente garanții de obiectivitate pentru a permite absența evaluării judiciare. Din contră, într-un raport de muncă (indiferent de natura sa - contract individual de muncă/raport de serviciu) nu se poate recunoaște chiar părții care se pretinde păgubită dreptul de a emite ea însăși, prin diversele sale structuri, un act având caracter de titlu executoriu. O asemenea orientare nu vădește decât existența unui grad ridicat de subiectivitate, incompatibilă cu securitatea juridică de care trebuie să se bucure părțile unui raport de muncă și cu principiile care stau la baza statului de drept. Totodată, la paragraful 37, Curtea a constatat că reglementarea caracterului de titlu executoriu al deciziei de imputare relevă o lipsă de corelare cu întreg ansamblul normativ în domeniu. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile legislative necorelate în substanța lor reprezintă un anacronism incompatibil cu principiul coerenței legislative. Aceasta constituie, totodată, o reglementare revolută, ce poate genera confuzii și care trebuie înlăturată, întrucât logica ansamblului legislativ este afectată în condițiile coexistenței unor prevederi discordante. Certitudinea juridică, precizia și claritatea ce trebuie să guverneze sistemul legislativ al unui stat sunt astfel periclitate ( Decizia nr. 355 din 26 mai 2022 , paragraful 29).

20.

Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că reglementarea competenței autorității pretins păgubite de a emite o decizie de imputare, precum și conferirea caracterului de titlu executoriu al acesteia sunt distonante în raport cu principul statului de drept și al securității juridice, inducând arbitrarul, subiectivismul și un caracter aleatoriu în desfășurarea raporturilor de muncă. Prin urmare, ori de câte ori angajatorul se pretinde păgubit are la dispoziție, potrivit

art. 21 din Constituție , posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești în vederea recuperării prejudiciului suferit, și nu de a impune el însuși imputarea pretinsului prejudiciu. În consecință, dispozițiile

art. 25 alin. (1)

și

(2) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

sunt neconstituționale în raport cu

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție

cu referire la statul de drept și la securitatea juridică. Totodată, având în vedere legătura intrinsecă existentă între cele 6 alineate ale acestui articol, Curtea a constatat și neconstituționalitatea acestora pentru aceleași motiv, astfel că întregul

art. 25 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

este neconstituțional.

21.

De asemenea, având în vedere legătura indisolubilă existentă între

art. 25 , pe de o parte, și

art. 27-29 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 , pe de altă parte, Curtea a reținut că

art. 27-29

încalcă

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție

cu referire la soluția legislativă ce vizează decizia de imputare, pentru că, pe de o parte, acoperirea pagubelor nu poate fi făcută în baza unei decizii de imputare, iar, pe de altă parte, anularea sau reducerea despăgubirilor stabilite nu le poate viza pe cele ce decurg din decizia de imputare pentru că aceasta pur și simplu nu poate fi emisă în sistemul de drept consacrat prin

Constituție .

22.

Totodată, având în vedere că întreaga procedură ulterioară administrativă sau administrativ-jurisdicțională, după caz (contestație, plângere, revizuire), precum și cea judiciară (acțiunea în fața instanței judecătorești cu privire la hotărârea dată în contestație asupra deciziei de imputare executorie) se grefează pe examinarea legalității și temeiniciei deciziei de imputare și pe caracterul ei executoriu, Curtea a constatat că

art. 30-43

și

47 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

încalcă

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție

cu referire la soluția legislativă ce vizează decizia de imputare.

23.

Întrucât revine legiuitorului obligația constituțională de a pune de acord textele legale menționate cu decizia de admitere a Curții Constituționale, coroborat cu necesitatea reglementării în mod unitar și unic a acestei proceduri, Curtea a reținut că din rațiuni de securitate și coerență juridică se impune constatarea neconstituționalității

art. 27-43

și

47 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

și cu referire la procedura privind angajarea răspunderii materiale a militarilor în cazul angajamentului de plată. Prin urmare,

art. 27-43

și

47 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

sunt neconstituționale în raport cu

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție .

24.

Având în vedere soluția pronunțată prin

Decizia nr. 649 din 15 decembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior datei sesizării în prezenta cauză, respectiv 15 decembrie 2020, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 279/2023 , urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“.

25.

Sub acest aspect, Curtea reține că, de principiu, chiar dacă, potrivit

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul prezentei decizii, decizia anterioară de constatare a neconstituționalității poate reprezenta motiv de revizuire, conform

art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă

(a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, sau

Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32).

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.-d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 279/2023

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, excepție ridicată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ în Dosarul nr. 3.760/2/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 mai 2025.