Decizia nr. 660/2024

Articolul 169

^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 : „(3) În cazul persoanelor prevăzute la

alin. (2) , la numărul total de puncte realizate de acestea până la data prezentei recalculări se adaugă numărul de puncte corespunzător majorării rezultate în urma aplicării prevederilor

alin. (1) , la determinarea punctajului mediu anual utilizându-se stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“;

–

Articolul 169

Articolul 519

din Codul de procedură civilă : „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“;

–

Articolul 521

alin. (3) din Codul de procedură civilă : „(3) Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“

30.

Prin

Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 6 decembrie 2018, s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, introdus prin

Legea nr. 192/2015

pentru completarea acestei legi, sintagma «stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații» se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la

Legea nr. 263/2010 “.

31.

În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (3)

referitor la statul de drept,

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității,

art. 15 alin. (2)

privind neretroactivitatea legii,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi,

art. 21

- Accesul liber la justiție,

art. 41 alin. (2)

privind măsurile de protecție socială,

art. 44 alin. (1)-(3)

și

(8)

privind dreptul de proprietate privată,

art. 47 alin. (2)

privind dreptul la pensie,

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,

art. 78

privind intrarea în vigoare a legii,

art. 108 alin. (2)

privind actele Guvernului,

art. 124

- Înfăptuirea justiției,

art. 129

privind folosirea căilor de atac,

art. 126 alin. (1)-(3)

privind instanțele judecătorești și competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești și

art. 148

privind actele de drept european. De asemenea, din motivarea excepției rezultă și invocarea încălcării dispozițiilor

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

32.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“ din cuprinsul

art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 , în interpretarea dată acesteia prin

Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și prevederile

art. 169^2

din aceeași lege au mai format obiect al controlului de constituționalitate, față de aceleași dispoziții constituționale ca și cele invocate în prezenta cauză, și cu o motivare identică. Prin

Decizia nr. 506 din 13 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1015 din 25 octombrie 2021, paragrafele 26-35, raportându-se la jurisprudența sa în aceeași materie, Curtea a reținut, față de invocarea interpretării date de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin

Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , că autorii excepției de neconstituționalitate stăruie în a interpreta sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“ în sensul dorit de aceștia, și anume cu referire la stagiile de cotizare stabilite la data pensionării, și nu la cele prevăzute de legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la

Legea nr. 263/2010 , opunându-se deci interpretării date prin

Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 . Acest fapt nu constituie un veritabil aspect de neconstituționalitate care să atragă sancționarea

art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010

din perspectiva prevederilor

art. 1 alin. (5) din Constituție .

33.

Cu privire la criticile formulate prin raportare la prevederile

art. 16

și

21 din Constituție , Curtea a constatat că acestea vizează diferența de tratament generată de interpretarea și aplicarea diferită de către instanțele de judecată a dispozițiilor

art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 , aspect asupra căruia s-a pronunțat instanța supremă prin decizia precitată.

34.

Cu referire la pretinsa încălcare a prevederilor

art. 15 alin. (2) , ale

art. 44 ,

47

și

78 din Constituție , Curtea a reținut că

Legea nr. 263/2010

prevede garanții exprese pentru păstrarea cuantumului pensiei, astfel că nu se poate aprecia că schimbarea elementelor în funcție de care aceasta a fost calculată afectează dreptul la pensie, așa cum a fost stabilit anterior.

35.

Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la

art. 129

și la

art. 148 alin. (2) din Constituție , precum și la

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate din perspectiva încălcării dreptului de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, Curtea a constatat, în considerarea obiectului de reglementare al textului de lege criticat, care nu vizează aspecte procedurale referitoare la exercitarea căilor de atac, că dispozițiile constituționale și convenționale invocate nu sunt incidente în cauză.

36.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 , Curtea a reținut că, potrivit

art. 169^2 alin. (3)

și ( 4) din Legea nr. 263/2010 , recalcularea pensiei în temeiul acestui articol de lege s-a efectuat, din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de 1 octombrie 2018. Procesul de recalculare a pensiilor, potrivit

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 , este, prin urmare, distinct și ulterior celui prevăzut de

art. 169^1

din aceeași lege, care s-a aplicat începând cu data de 1 ianuarie 2016. Prin urmare, este lipsită de susținere critica potrivit căreia dispozițiile

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010

ar constitui un paralelism legislativ. Mai mult, cele două texte de lege la care fac referire autorii excepției au reglementări cu un conținut diferit. Astfel, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin

Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , paragrafele 71-77, dispozițiile

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010

implică o schimbare a concepției legislative în raport cu dispozițiile

art. 169^1

din aceeași lege, în sensul acordării, începând cu data de 1 octombrie 2018, atât a beneficiului majorării de punctaj, cât și a beneficiului folosirii, la recalcularea pensiei, a unui stagiu de cotizare redus, reglementat de acte normative cu caracter special. Or, așa cum s-a reținut și anterior, dispozițiile

art. 169^1 din Legea nr. 263/2010

au prevăzut doar creșterea punctajelor anuale, fără să fie luate în calcul la stabilirea pensiei stagiile de cotizare prevăzute de legile speciale, în vigoare la data pensionării, ci stagiul complet de cotizare prevăzut de

Legea nr. 263/2010 .

37.

Examinând criticile referitoare la pretinsa omisiune legislativă, prin

Decizia nr. 506 din 13 iulie 2021 , paragraful 35, Curtea a observat, în prealabil, că recalcularea pensiei în temeiul

art. 169^1 din Legea nr. 263/2010

a reprezentat o procedură aplicabilă, din oficiu, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, astfel cum precizează în mod expres

art. 134 alin. (14) din Normele

de aplicare a prevederilor

Legii nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2011, introduse prin

articolul unic din Hotărârea Guvernului nr. 291/2017

pentru completarea

art. 134 din Normele

de aplicare a prevederilor

Legii nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 8 mai 2017. Justificarea faptului că

art. 169^2 din Legea nr. 263/2010

nu se referă la ipoteza în care recalcularea pensiilor în temeiul

art. 169^1

din aceeași lege nu a avut loc se găsește în aceea că, potrivit dispozițiilor acestui din urmă text de lege, la data de 1 octombrie 2018, procesul obligatoriu de recalculare a pensiilor în temeiul

art. 169^1

se putea considera finalizat. Împrejurarea că, din motive obiective, casele de pensii nu și-au îndeplinit în unele cazuri obligația de a recalcula pensiile în termenele prevăzute de lege, potrivit

art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 , nu poate fi interpretată ca reprezentând un impediment în aplicarea ulterioară a dispozițiilor

art. 169^2

din aceeași lege, de vreme ce procesul de recalculare este obligatoriu, iar nerealizarea sa nu poate fi imputată titularilor dreptului la pensie. Acest aspect de fapt nu este de natură să conducă la neconstituționalitatea

art. 169^2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 , care trebuie interpretat, în continuare, că se aplică tuturor persoanelor ale căror pensii trebuiau să fie recalculate, în mod obligatoriu, potrivit

art. 169^1

din aceeași lege.

38.

Totodată, Curtea a mai reținut, în privința criticilor de neconstituționalitate raportate la

art. 108 alin. (2) din Constituție , că verificarea eventualității ca o hotărâre a Guvernului să modifice legea în executarea căreia a fost emisă depășește competențele Curții Constituționale ( Decizia nr. 17 din 14 ianuarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 20 mai 2021, paragraful 79).

39.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele statuate în

Decizia nr. 506 din 13 iulie 2021

își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

40.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 519

și ale

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă , autorii excepției de neconstituționalitate susțin neconstituționalitatea textelor legale care instituie obligativitatea dezlegării date de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin hotărârea prealabilă pronunțată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, atât pentru instanța judecătorească ce a solicitat dezlegarea, cât și pentru celelalte instanțe judecătorești, cu motivarea, în esență, că, în acest mod, lămuririle obligatorii pronunțate de instanța supremă asupra chestiunii de drept încalcă prevederile constituționale referitoare la statul de drept, drepturile cetățenilor și dreptatea, precum și obligativitatea respectării legii, consacrate prin

art. 1 alin. (3)

și

(5) din Constituție . De asemenea, se arată că în același mod se aduc încălcări independenței judecătorilor și supunerii acestora doar față de lege, apărate de

art. 124 alin. (3) din Constituție , în contextul unor interpretări aleatorii date în afara procesului, precum și imparțialității și egalității justiției pentru toți cetățenii. Totodată, în opinia autorilor excepției, prin posibilitatea solicitării de lămuriri în chestiuni de drept ce devin obligatorii pentru instanțele de judecată se poate ajunge la încălcarea accesului la justiție pentru apărarea drepturilor și libertăților, apărat de

art. 21 din Constituție , prin pierderea încrederii într-o justiție independentă.

41.

Analizând aceste susțineri, Curtea reține că prevederile de lege criticate în cauza de față au mai format obiectul controlului de constituționalitate, Curtea analizându-le prin prisma unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale ca în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 541 din 26 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 27 ianuarie 2020, paragrafele 1417, Curtea a reținut că, prin

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , a fost recunoscută posibilitatea instanțelor de a solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe hotărâri prin care să dea rezolvări de principiu chestiunilor de drept de a căror clarificare depinde soluționarea pe fond a cauzelor și cu privire la care judecătorii, în cursul judecății, consideră că este necesar să solicite concursul instanței supreme, care să tranșeze cu titlu definitiv problema în discuție. Această nouă competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost reglementată în scopul prevenirii apariției jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale, prin oferirea de soluții care se impun cu forță obligatorie atât instanței care a solicitat pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile, cât și celorlalte instanțe confruntate cu probleme de drept similare, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție având, în toate cazurile, efecte doar pentru viitor.

42.

S-a mai arătat, în decizia menționată, că analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii și riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanțe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanței supreme să statueze într-o manieră care să clarifice și să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanțelor din țară. Funcția preventivă și unificatoare a acestei proceduri este benefică actului de justiție, asigurând realizarea premiselor pentru întrunirea caracteristicilor unui proces echitabil, ca exigență a statului de drept izvorâtă din prevederile

art. 21 din Legea fundamentală , dar și din cele ale

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta, deoarece se evită interpretările diferite pe care diverse instanțe le-ar putea da aceleiași problematici, iar părțile din proces beneficiază de certitudinea previzibilității dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt conflictuale în care se află. Totodată, prin această procedură se asigură și respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, procesele urmând să fie soluționate în baza unor prevederi legale interpretate unitar, astfel încât persoanele implicate în litigii aflate pe rolul unor instanțe diferite vor beneficia de un tratament juridic egal.

43.

De asemenea, în decizia precitată, Curtea a mai statuat că, potrivit textului de lege criticat în cauza de față, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se impune cu forță obligatorie tuturor judecătorilor, însă acest lucru nu aduce atingere independenței acestora, întrucât, în cadrul proceselor pe care le soluționează, judecătorul își menține prerogativa decizională neștirbită, în sensul că va aprecia întregul ansamblu probatoriu în mod obiectiv, în absența oricăror influențe exterioare care să îi afecteze libertatea de a ajunge la o soluție bazată exclusiv pe propria argumentare rațională. Interpretarea obligatorie dată de instanța supremă se integrează în esența textului de lege interpretat, explicând înțelesul acestuia, clarificând modul său de aplicare și evidențiind semnificația corectă a conținutului său normativ, fără să impună însă judecătorilor care urmează să îl aplice soluții prestabilite pentru situații date, ci permițând coroborarea acestuia, în cadrul procesului de interpretare și aplicare a legii la speță, cu toate celelalte elemente de fapt și de drept pe care judecătorul își va fonda raționamentul care va conduce la soluționarea litigiului.

44.

Cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi, de natură să justifice modificarea acestei jurisprudențe, astfel încât, în prezenta cauză, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3) ,

art. 21 ,

art. 124 alin. (3)

și

art. 126 alin. (1)-(3) .

45.

În ceea ce privește invocarea, în prezenta cauză, a dispozițiilor

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității, cu motivarea că nu sunt definite „chestiunile de drept“ la care face referire textul de lege criticat, astfel încât instanțele judecătorești pot adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție orice întrebare cu caracter de generalitate, iar dezlegarea dată de instanța supremă devine obligatorie în cauza respectivă, precum și în alte procese, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.

46.

Cu privire la modul de reglementare a normelor, Curtea Constituțională, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,

Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013,

Decizia nr. 137 din 13 martie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 17 aprilie 2019, paragraful 107, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40,

Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Întinderea noțiunii de previzibilitate depinde însă, într-o largă măsură, de conținutul textului respectiv, de domeniul la care se referă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Asemenea consecințe nu au nevoie să fie previzibile cu o certitudine absolută. O atare certitudine, oricât de dorită ar fi, este imposibil de realizat și, mai mult, poate da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării. Prin urmare, existența unor probleme de interpretare și aplicare a legii este inerentă oricărui sistem de drept, deoarece, în mod inevitabil, normele juridice au un anumit grad de generalitate.

47.

De asemenea, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a mai reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35,

Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, sau Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109, citate în

Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 47).

48.

Astfel, aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reține că, fără a defini în mod exhaustiv „chestiunea de drept“ în privința căreia se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu, dispozițiile

art. 519 din Codul de procedură civilă, cuprinse în cartea a II-a - Procedura contencioasă titlul III - Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare capitolul II

- Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, indică anumite criterii care să conducă la circumstanțierea conținutului acestei sintagme, respectiv soluționarea pe fond a cauzei respective să depindă de chestiunea de drept invocată, aceasta să fie nouă, respectiv asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

49.

Așadar, analizate în ansamblul reglementării din care fac parte, respectiv

capitolul II, cuprins în titlul III cartea a II-a din Codul de procedură civilă , prevederile legale criticate sunt redactate cu suficientă precizie și claritate astfel încât să permită destinatarilor interpretarea și aplicarea lor, dată fiind și calitatea destinatarilor dispoziției legale criticate, respectiv un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

50.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihai Gherghiceanu în Dosarul nr. 4.356/97/2018 al Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă și, respectiv, de Petru Negură, Victoria Glodeanu, Hajnalka Duția, Iosif Adrian Delian, Aurel Uilăcan, Ovidiu Nicolae Gomoi, Liviu Teodosiu, Livia Vasu și Vasile Ola în dosarele nr. 540/97/2019, nr. 2.581/97/2018, nr. 2.626/97/2018 și nr. 2.934/97/2018 ale Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă, în Dosarul nr. 3.926/62/2018 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă, în dosarele nr. 1.169/62/2018, nr. 4.832/62/2019 și nr. 4.676/62/2019 ale Tribunalului Brașov - Secția I civilă și, respectiv, în Dosarul nr. 1.141/97/2018 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și constată că sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“ din cuprinsul

art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acesteia prin

Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dispozițiile

art. 169^2

din aceeași lege, precum și cele ale

art. 519

și ale

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă, Curții de Apel Brașov - Secția civilă, Tribunalului Brașov - Secția I civilă și, respectiv, Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 decembrie 2024.