Decizia nr. 348/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 5.447/99/2018/a3 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.319D/2020.

2.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 aprilie 2025, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruța-Dărângă, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor

art. 57

și ale

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 15 mai 2025, respectiv pentru data de 5 iunie 2025 când, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, a amânat pronunțarea pentru data de 1 iulie 2025, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.

Prin Decizia nr. 523 din 8 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 5.447/99/2018/a3, Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost invocată, din oficiu, de instanța judecătorească, în cadrul soluționării recursului formulat împotriva unei încheieri prin care a fost admisă cererea de recuzare formulată împotriva unui expert judiciar.

4.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispoziția legală criticată este neconstituțională în lipsa unei căi de atac adecvate care să verifice legalitatea încheierii de admitere a cererii de recuzare, în sensul de acces efectiv la justiție al persoanei împotriva căreia a fost luată o sancțiune, respectiv, raportat la cauza de față, al expertului tehnic judiciar.

5.

Se arată că, pe baza raportului expertului sau a punctului de vedere al acestuia, instanța judecătorească lămurește împrejurări de fapt necesare soluționării cauzei. În acest context, mecanismul cererii de recuzare a expertului desemnat de către instanța judecătorească pare a fi diferit de cel al judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți, asistenților judiciari și grefierilor, chiar dacă recuzarea expertului are la bază aceleași motive ca ale judecătorilor. Însă, soluționarea cererii de recuzare a experților se face în ședință publică, cu citarea expertului recuzat și a părților, fapt ce relevă că legiuitorul s-a abătut de la regimul soluționării cu celeritate al cererii de recuzare, reglementat prin

art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă .

6.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

7.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

8.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

9.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins: „(2) Încheierea prin care s-a încuviințat sau s-a respins abținerea, cea prin care s-a încuviințat recuzarea, precum și încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la

art. 48 alin. (3)

nu sunt supuse niciunei căi de atac.“

10.

În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în

art. 21

- Accesul liber la justiție. De asemenea, se invocă și prevederile

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil din

Convenția

pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale.

11.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că experții reprezintă auxiliari ai justiției care, de cele mai multe ori, întocmesc rapoarte sau formulează opinii specializate în domenii ce necesită pregătire, informații și cunoștințe de specialitate, care nu sunt cunoscute aprofundat de către judecător. Opinia experților desemnați într-o cauză poate fi decisivă pentru soluționarea acesteia. În aceste condiții, legiuitorul a prevăzut că expertul are dreptul să fie remunerat echitabil pentru activitatea prestată prin efectuarea unei expertize în condițiile

art. 330 - 340 din Codul de procedură civilă

și ale

Ordonanței Guvernului nr. 2/2000

privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000. Însă, corelativ, încălcarea obligațiilor ce îi revin conduce la aplicarea de sancțiuni, precum aplicarea de amenzi judiciare

[art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură civilă ] sau chiar înlocuirea cu obligarea restituirii în tot sau în parte a sumelor primite pentru activitatea de expertiză [ art. 22^1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 ]. De asemenea, legiuitorul a considerat necesară instituirea unor garanții suplimentare prin acordarea posibilității de a recuza experții cu privire la care se ivesc dubii referitoare la corectitudinea lor. Potrivit

art. 332 din Codul de procedură civilă , experții numiți pentru lămurirea acelor împrejurări de fapt cu privire la care instanța consideră necesară cunoașterea părerii unor specialiști pot fi recuzați pentru aceleași motive pentru care se pot recuza și judecătorii, astfel încât, în ceea ce privește motivele de recuzare, experții sunt asimilați judecătorilor.

12.

Cererea de recuzare se formulează de partea care cunoaște motivul de recuzare fie în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul există la acel moment, fie în termen de 5 zile de la data ivirii motivului, dacă apariția sa este ulterioară [ art. 332 alin. (2) din Codul de procedură civilă ]. La soluționarea cererii de recuzare sunt citate atât părțile, cât și expertul a cărui recuzare se solicită [ art. 332 alin. (3) din Codul de procedură civilă ].

13.

În legătură cu procedura de soluționare a cererii de recuzare a expertului, Curtea a reținut în jurisprudența sa că trimiterea generală pe care textul

art. 332 din Codul de procedură civilă

o face cu privire la motivele de recuzare a judecătorilor vizează o aplicare similară a acestora și procedurii de recuzare a experților ( Decizia nr. 733 din 4 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 7 februarie 2022, paragraful 14). Ca atare, încheierea prin care a fost admisă cererea de recuzare nu poate, în condițiile

art. 53 din Codul de procedură civilă , să fie supusă niciunei căi de atac.

14.

Acest lucru nu contravine însă accesului liber la justiție, întrucât judecarea cererii de recuzare nu constituie o acțiune de sine-stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății, iar nu împiedicarea accesului la justiție.

15.

Totodată, astfel cum s-a arătat mai sus, la soluționarea cererii de recuzare sunt citate, în condițiile

art. 332 alin. (3) din Codul de procedură civilă , atât părțile, cât și expertul, ocazie cu care își pot prezenta susținerile în fața unei instanțe judecătorești și își pot formula apărările pe care le consideră necesare.

16.

În consecință, dispozițiile procedurale care reglementează calea de atac împotriva încheierii de admitere a cererii de recuzare se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată care, potrivit

art. 126 din Constituție , este atributul exclusiv al legiuitorului.

Constituția

nu cuprinde prevederi care să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, statuând în art. 129 că acestea se exercită „în condițiile legii“. Accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 138 din 20 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 22 august 2018, paragraful 23).

17.

Prin urmare, faptul că legiuitorul a prevăzut pentru procedura recuzării experților un regim similar cu cel al recuzării judecătorilor nu este de natură să contravină vreunui drept fundamental, ci se încadrează în marja de opțiune a acestuia.

18.

În continuare, referitor la garanțiile unui proces echitabil, instituite prin

art. 6 din Convenție , Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în procedura de soluționare a cererii de recuzare, întrucât acest text se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea. În acest sens se observă Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 decembrie 2003, pronunțată în Cauza Schreiber și Boetsch împotriva Franței, prin care s-a reținut că procedura de recuzare a unui judecător este o procedură incidentală și independentă de procedura principală. Dreptul de a obține înlocuirea unui judecător nu este un drept cu caracter civil, iar eventuala aplicabilitate a art. 6 la procedura principală nu poate conduce, prin similitudine, la aplicabilitatea acestuia și în privința procedurii de recuzare (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, paragraful 23).

19.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 5.447/99/2018/a3 al acestei instanțe și constată că dispozițiile

art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2025.