Decizia nr. 211/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Andreea Costin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 140 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea Calor - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.060/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 214D/2020.
2.
La apelul nominal se prezintă doamna Nicoleta Constantin, angajată a autoarei excepției de neconstituționalitate, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosar autoarea excepției a depus note scrise și documente justificative, prin care aduce la cunoștința Curții că renunță la susținerea excepției.
4.
De asemenea, magistratul-asistent arată că nu rezultă din delegația depusă la dosar dacă angajata autoarei excepției de neconstituționalitate este consilier juridic.
5.
Având cuvântul, cu privire la cererea formulată, reprezentantul Ministerului Public arată că nu se poate renunța la judecarea excepției de neconstituționalitate, având în vedere că este o excepție de ordine publică, iar, în ceea ce privește delegatul autoarei excepției, apreciază că nu poate pune concluzii orale în fața Curții, deoarece nu face dovada studiilor juridice.
6.
Curtea, în temeiul
art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă
coroborat cu
art. 14 din Legea nr. 47/1992 , pune în vedere reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate posibilitatea depunerii de concluzii scrise. Cu privire la cererea de renunțare la susținerea excepției de neconstituționalitate depusă de autoarea acesteia, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, conform dispozițiilor
art. 55 din Legea nr. 47/1992 .
7.
În continuare, având cuvântul pe fondul cauzei, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că prin criticile formulate se urmărește modificarea și completarea normelor legale supuse controlului de constituționalitate, ceea ce nu intră în competența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
8.
Prin Încheierea din 20 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 6.060/2/2019, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 140 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost invocată de Societatea Calor - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de strămutare.
9.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că motivele de strămutare reglementate de dispozițiile legale criticate sunt incomplete, legiuitorul trebuind să prevadă mai multe motive pentru care se poate solicita strămutarea. Se mai arată că noțiunea de „bănuială legitimă“ este prea vag definită.
10.
Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.
11.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 140 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins:
(1)
Strămutarea procesului poate fi cerută pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică.
(2)
Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparțialitatea judecătorilor din cauza circumstanțelor procesului, calității părților ori unor relații conflictuale locale.
15.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în
art. 16
- Egalitatea în drepturi,
art. 21
- Accesul liber la justiție,
art. 22
- Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică,
art. 24
- Dreptul la apărare,
art. 44
- Dreptul de proprietate privată,
art. 136
- Proprietatea și în
art. 154
- Conflictul temporal de legi.
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate statuează că strămutarea procesului poate fi cerută pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică. În primul caz, cererea de strămutare este generată de calitatea părților ori de relațiile conflictuale locale. În cel de-al doilea caz, cererea de strămutare vizează împrejurări care ar putea conduce la tulburarea liniștii publice prin judecarea procesului la instanța competentă teritorial.
17.
Analizând critica formulată, Curtea observă că aceasta vizează completarea textului legal criticat în sensul includerii, pe lângă motivele de bănuială legitimă sau de siguranță publică, și a altor motive pentru care s-ar putea solicita strămutarea unei cauze, cum ar fi rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, tergiversarea cauzei, nerespectarea legii, neadministrarea probelor, administrarea defectuoasă a actului de justiție, ascunderea adevărului, atitudinea ostilă. Prin modul de formulare a criticilor de neconstituționalitate în prezenta cauză, autoarea excepției tinde spre modificarea textului legal criticat în sensul de a reglementa și alte motive de strămutare, însă critica având un atare obiect excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit dispozițiilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională nu are competența să creeze noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigențele constituționale și să constate constituționalitatea sau neconstituționalitatea acestora. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
18.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 140 alin. (1)
și
(2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea Calor - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.060/2/2019 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 29 aprilie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE pentru MARIAN ENACHE, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Andreea Costin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.