Decizia nr. 182/2025

Articolul 86

alin. 3 : „În cazul în care comunicarea potrivit

alin. 1

nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.“;

–

Articolul 92

alin. 3 : „Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate.“;

–

Articolul 100

alin. 1 pct. 4 : „Procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă: (...) 4. numele, prenumele și domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuiește într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente sau în hotel, și dacă actul de procedură a fost înmânat la locuința sa, ori a fost afișat pe ușa acestei locuințe;“.

14.

În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în

art. 15 alin. (1)

privind universalitatea,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi,

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil,

art. 41 alin. (1)

privind dreptul la muncă,

art. 51

- Dreptul de petiționare și

art. 148 alin. (2)

privind integrarea în Uniunea Europeană.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că legiuitorul, instituind, cu titlu de regulă, în

art. 86 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865

comunicarea cererilor și a actelor de procedură prin agenții procedurali sau alți salariați ai instanței emitente ori celei în circumscripția căreia se află cel căruia i se comunică actul a avut în vedere exclusiv situația în care o asemenea comunicare se face prin înmânarea respectivelor acte personal titularului sau unei alte persoane legitimate, având același domiciliu sau reședință. Imposibilitatea de realizare a procedurii de comunicare, în maniera la care se referă textul legal, impune și legitimează utilizarea procedurii de comunicare prevăzute de

art. 86 alin. 3 din Codul de procedură civilă , prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Conform

art. 93 alin. (4^1) din Regulamentul

de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, astfel cum a fost introdus prin

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 504/2011

pentru modificarea și completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 august 2011, dovezile de îndeplinire a procedurilor și comunicărilor efectuate prin telefon, telegraf, fax, poștă electronică ori prin alte mijloace de comunicare, primite de grefierul de ședință sau de persoana care le-a transmis, se depun la dosar în formă scrisă, imediat ce au fost recepționate.

16.

Referitor la dispozițiile

art. 92 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 , Curtea reține că acestea constituie o excepție de la regula generală a înmânării în mod direct și personal a citației sau a oricărui alt act de procedură, prevăzută de

art. 92 alin. 1

din același Cod, comunicarea către persoanele îndreptățite să primească actul de procedură menționate în text fiind operantă numai în situațiile în care destinatarul nu se află la domiciliu. Totodată, potrivit

alin. 4 al art. 92 , comunicarea prin afișare este operantă numai în situațiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește să semneze adeverința de primire ori, în cazul în care negăsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptățite să primească actul procedural refuză sau ele însele sunt lipsă. Aceste excepții nu sunt de natură să afecteze vreun drept constituțional, ci reprezintă modalități derogatorii de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situația obiectiv diferită a persoanelor citate (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 1.131 din 23 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 703 din 21 octombrie 2010).

17.

În continuare, Curtea constată că textul

art. 100 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865

indică elementele pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal încheiat de persoana însărcinată cu înmânarea actelor de procedură, iar lipsa din cuprinsul procesului-verbal a mențiunii de la

pct. 4

referitoare la numele, prenumele și domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicare și dacă actul de procedură a fost afișat pe ușa locuinței atrage sancțiunea nulității actului.

18.

Potrivit

art. 100 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 , procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură dobândește forță probantă și face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat. Actul este încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură în exercitarea competențelor sale prevăzute de lege, în numele autorității publice.

19.

Așa fiind, comunicarea tuturor actelor de procedură are scopul de a asigura dreptul fiecărei părți de a avea un proces echitabil, de a-și susține cauza în aceleași condiții. Dispozițiile legale criticate conțin suficiente garanții menite să ocrotească și să garanteze accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil sub aspectul legalității procedurii de comunicare a actelor de procedură.

20.

Celelalte aspecte învederate de autorul excepției vizează modul de aplicare a dispozițiilor de lege atacate de către instanța judecătorească învestită cu soluționarea cauzei, respectiv cea ierarhic superioară în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1

-

3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Purice în Dosarul nr. 1.759/288/2014 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 86 alin. 3 , ale

art. 92 alin. 3

și ale

art. 100 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă din 1865

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.