Decizia nr. 267/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Raluca-Alexandra Buterez-Fășie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Gheorghiță Pătrașcu în Dosarul nr. 592/39/2017/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios-administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.959D/2020.

2.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, doamna avocat Corina-Ruxandra Popescu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul doamnei avocat, care solicită admiterea excepției având ca obiect dispozițiile

art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală

și în special sintagma „obligații de plată restante“ în corelare cu dreptul persoanei chemate să răspundă solidar pentru debitorul declarat insolvabil de a contesta existența și cuantumul acestor obligații. Învederează că a depus la dosarul cauzei hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la dispoziții similare cu cele criticate, prin care s-a reținut, în esență, că terțul, în cursul procedurii de răspundere solidară, trebuie să poată să pună în discuție constatările de fapt și calificările juridice realizate de administrația fiscală, în cadrul procedurii de impunere a obligațiilor de plată. În continuare, reprezentantul convențional al autorului excepției învederează aspecte de fapt ce țin de soluționarea cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepția. Se mai arată că, în măsura în care terțul interesat nu poate contesta, personal și direct, decizia de impunere la momentul emiterii acesteia pentru că nu este persoană interesată și lezată de această decizie, faptul de a nu-i permite ulterior, în cadrul procedurii de atragere a propriei răspunderi patrimoniale, să conteste existența și cuantumul obligațiilor de plată reprezintă o violare a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil. În final, reiterează elemente cuprinse în cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și în notele scrise depuse la dosar.

5.

Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției. Cu privire la soluția legislativă criticată, se precizează că, în jurisprudența sa ( Decizia nr. 589 din 14 aprilie 2009 ), Curtea a analizat o dispoziție de lege similară, cuprinsă în vechea reglementare, la

art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , prilej cu care a reținut că norma care consacră răspunderea solidară își găsește aplicarea numai după declararea insolvabilității debitorului, până la această dată persoana neavând legitimitate procesuală de a acționa cu privire la contestarea obligațiilor restante. Totodată, Curtea a arătat că, până la declararea insolvabilității, debitorul, respectiv celelalte persoane interesate pot să facă toate apărările pe care le consideră necesare pentru a preveni insolvabilitatea societății.

6.

Având cuvântul în replică, doamna avocat Corina-Ruxandra Popescu arată că elementele prezentate de reprezentantul Ministerului Public nu au legătură cu aspectele invocate în susținerea excepției. În speța dedusă controlului, autorul excepției a susținut că terțul căruia i s-a atras răspunderea nu are dreptul de a contesta debitul și nu că, terțul, reprezentant al societății insolvabile, nu are dreptul de a contesta decizia de impunere. Mai arată că a invocat hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în Cauza C-277/24 în anul 2025, care a clarificat această problemă și este ulterioară

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7.

Prin Încheierea din 16 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 592/39/2017/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios-administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de domnul Gheorghiță Pătrașcu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat de autorul acesteia împotriva sentinței prin care a fost respinsă o cerere de anulare a unor acte administrative-fiscale.

8.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul excepției susține că în măsura în care textul criticat se interpretează în sensul că nu le este permis subiecților prevăzuți de

art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală

să conteste existența sau cuantumul obligațiilor de plată restante, iar acele obligații sunt imputate persoanelor chemate să răspundă în solidar cu debitorul declarat insolvabil, dispozițiile criticate sunt neconstituționale, întrucât încalcă prevederile

art. 21

și ale

art. 24 alin. (1) din Constituție . Se arată că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că limitarea dreptului de acces la un tribunal nu este compatibilă cu prevederile

art. 6 paragraful 1 din Convenție , decât dacă prin aceasta se urmărește un scop legitim și dacă există un grad rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat. Or, atunci când se stabilește că pentru obligațiile de plată restante subiecții prevăzuți de

art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală

răspund solidar cu debitorul insolvabil, fără să li se permită să conteste existența sau cuantumul obligațiilor de plată restante stabilite prin acte administrative anterioare, atunci limitarea dreptului de acces nu urmărește un scop legitim. De asemenea, se apreciază că în măsura în care subiecților prevăzuți de

art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală

nu li se dă dreptul de a contesta obligațiile de plată restante, acestea fiind preluate din acte administrative anterioare, care nu se adresează acestor subiecți, dreptul la apărare al acestor persoane chemate să răspundă solidar este afectat în substanța sa.

9.

Concluzionând, se consideră că în măsura în care sintagma „pentru obligațiile de plată restante“ se interpretează în sensul că nu le este permis persoanelor chemate să răspundă în solidar cu debitorul declarat insolvabil să conteste existența sau cuantumul obligațiilor de plată restante, are loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de

art. 21 alin. (3) din Constituție

și de

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și încălcarea dreptului la apărare prevăzut de

art. 24 din Constituție .

10.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios-administrativ și fiscal apreciază că excepția invocată este neîntemeiată.

11.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile criticate reiau soluția normativă prevăzută anterior de

art. 27 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 589 din 14 aprilie 2009

și a respins excepția de neconstituționalitate, reținând că textele de lege își găsesc aplicarea numai după data declarării insolvabilității debitorului, dată până la care debitorul, respectiv celelalte persoane interesate, precum administratorul, asociații sau acționarii pot face apărările pe care le consideră necesare pentru a evita situația ca societatea să fie declarată insolvabilă. Este evident că titlul de creanță devine la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Se mai susține că decizia prin care se ia hotărârea angajării răspunderii solidare a persoanelor prevăzute de

art. 27 din cod

constituie titlu de creanță numai după aprobarea ei. Mai mult, persoanele interesate pot solicita instanței de judecată suspendarea executării actului administrativ. Or, toate aceste posibilități procedurale efective constituie suficiente garanții pentru asigurarea accesului liber la justiție și a dreptului la apărare al persoanei interesate.

13.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepției, concluziile reprezentantului autorului excepției și cele ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din data de 23 iulie 2015, care au următorul cuprins:

(2)

Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a)

persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea;

b)

administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului;

c)

administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d)

administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;

e)

administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.

16.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și ale

art. 24 alin. (1)

privind dreptul la apărare, astfel cum acestea sunt interpretate și aplicate în baza dispozițiilor

art. 20 alin. (1) din Constituție

și prin prisma exigențelor

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile criticate au preluat integral soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile

art. 27 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din data de 31 iulie 2007, asupra cărora s-a pronunțat în mai multe rânduri și a respins excepțiile de neconstituționalitate ca neîntemeiate (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 325 din 13 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din data de 5 mai 2008,

Decizia nr. 790 din 3 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din data de 5 august 2008,

Decizia nr. 1.112 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din data de 6 octombrie 2009,

Decizia nr. 589 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din data de 27 mai 2009).

18.

Curtea a reținut că soluția legislativă își găsește aplicarea numai după data declarării insolvabilității debitorului, dată până la care debitorul, respectiv celelalte persoane interesate, precum administratorul, asociații sau acționarii pot face apărările pe care le consideră necesare pentru a evita situația ca societatea să fie declarată insolvabilă. Este evident că titlul de creanță devine executoriu numai în condițiile

art. 226 alin. (4) din Codul de procedură fiscală , și anume la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Decizia prin care se ia hotărârea angajării răspunderii solidare constituie titlu de creanță numai după aprobarea ei. Fără să fie aprobată, decizia nu produce niciun efect juridic din moment ce nu a fost însușită de conducerea organului fiscal competent. Este, de altfel, și rațiunea pentru care aceasta încă nu se comunică debitorului sau persoanelor interesate. Dacă decizia nu a fost încă aprobată, debitorul sau orice altă persoană interesată nu are încă nicio legitimitate în a o contesta. Numai după aprobarea ei, devenind titlu executoriu, persoanele interesate pot exercita calea administrativă de atac, respectiv contestarea în instanță a soluției pronunțate de organul administrativ competent.

19.

Totodată, Curtea reamintește că, în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 1.357 din 27 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009), a reținut că în raporturile de drept material fiscal, organele fiscale au îndrituirea legală de a emite acte administrative fiscale. Dreptul fiscal și procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiectele unor astfel de raporturi nu pot fi egale în drepturi și obligații. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, și anume organul fiscal, are o poziție dominantă, fiind înzestrat cu exercițiul puterii de stat în virtutea căreia are competența legală de a stabili impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat, cât și de „a urmări“ încasarea acestora, astfel încât, în situația în care sumele de bani datorate bugetului nu mai pot fi încasate de la debitorul inițial, să poată urmări și alte persoane, în condițiile prevăzute de dispozițiile în materie fiscală. Reglementarea instituției răspunderii solidare cu debitorul este un aspect al raporturilor de drept material fiscal, astfel încât organul fiscal are legitimitatea constituțională, ca parte a puterii executive, să stabilească, potrivit legii, răspunderea solidară a persoanelor prevăzute de art. 25 din Codul de procedură fiscală.

20.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și cu privire la soluția legislativă criticată.

21.

De asemenea, Curtea reține că, odată cu formularea contestației, contrar celor susținute de autorul excepției, persoana interesată are posibilitatea de a contesta atât motivele de fapt, cât și cele de drept care au stat la baza titlului de creanță. Mai mult, persoanele interesate pot solicita instanței de judecată suspendarea executării actului administrativ în condițiile

art. 278 din Codul de procedură fiscală , coroborat cu prevederile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Or, toate aceste posibilități procedurale efective constituie suficiente garanții pentru asigurarea accesului liber la justiție și a dreptului la apărare al persoanei interesate.

22.

Referitor la considerentele invocate de autorul excepției în cuprinsul notelor scrise privind jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea reține că acestea sunt chestiuni de interpretare și aplicare a legii, care excedează controlului de constituționalitate.

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghiță Pătrașcu în Dosarul nr. 592/39/2017/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios-administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios-administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 mai 2025.