Decizia nr. 402/2025

Articolul 10

lit. f) din Legea nr. 176/2010 :

Inspectorii de integritate desfășoară următoarele activități: (...)

f)

întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislației privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităților, precum și, după caz, a legislației disciplinare, contravenționale sau penale;

–

Articolul 15

Articolul 17

alin. (4) din Legea nr. 176/2010 : „Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, după caz, organelor fiscale, celor de urmărire penală și celor disciplinare, precum și comisiei de cercetare a averilor prevăzute în

Legea nr. 115/1996

pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege. În cadrul organelor fiscale și de urmărire penală se desemnează persoane responsabile pentru relația cu Agenția, care asigură declanșarea de urgență și cu precădere a procedurilor specifice în cadrul acestora.“;

–

Articolul 10

^2 alin. (3) din Legea nr. 115/1996:

„Comisia de cercetare poate efectua cercetări locale sau poate dispune efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei.“;

–

Articolul 10

^3 din Legea nr. 115/1996 : „Cei citați în fața comisiei de cercetare vor fi ascultați pe rând și vor prezenta dovezile care au stat la baza raportului de evaluare. Persoana a cărei avere este supusă controlului va putea produce în fața comisiei de cercetare probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către comisia de cercetare și, dacă consideră necesar, poate depune o declarație în care va arăta veniturile realizate și modul de dobândire a averii.“;

–

Articolul 10

^4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 :

(1)

Comisia de cercetare hotărăște cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunțând o ordonanță motivată, prin care poate dispune:

a)

trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părți din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat;

–

Articolul 17

alin. (1) teza întâi din Legea nr. 115/1996 : „Judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate în fața comisiei de cercetare. (...)“;

–

Articolul 18

alin. (1) din Legea nr. 115/1996 : „(1) Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părți dintr-un bun nu este justificată, curtea de apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părți nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanță pe bază de expertiză. În cazul obligării la plata contravalorii bunului, instanța va stabili și termenul de plată.“;

–

Articolul 20

din Legea nr. 115/1996 : „Sentințele curții de apel - secția de contencios administrativ și fiscal pot fi atacate cu recurs de părțile interesate, de Agenție și procuror, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.“

17.

Autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 16

referitor la egalitatea în drepturi,

art. 21

privind accesul liber la justiție,

art. 23 alin. (11)

referitor la prezumția de nevinovăție,

art. 44 alin. (8)

privind prezumția dobândirii licite a averii,

art. 124 alin. (2)

privind înfăptuirea justiției și în

art. 126 alin. (1)

referitor la instanțele judecătorești.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate reglementează modalitatea de desfășurare a procedurii de întocmire a raportului de evaluare de către inspectorul de integritate, constatarea elementelor de încălcare a legislației privind regimul declarării averii, procedura în fața comisiei de cercetare a averilor, modalitatea de sesizare și procedura în fața instanței de judecată, precum și procedura de contestare a soluțiilor pronunțate de curtea de apel.

19.

Cu privire la dispozițiile de lege criticate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 321 din 29 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007,

Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 4 august 2014,

Decizia nr. 72 din 26 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 29 aprilie 2015,

Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 28 noiembrie 2016,

Decizia nr. 388 din 4 iunie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 septembrie 2019,

Decizia nr. 388 din 18 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 14 ianuarie 2021, și

Decizia nr. 656 din 29 septembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 25 ianuarie 2021, statuând constituționalitatea acestora.

20.

Astfel, în ceea ce privește dispozițiile

art. 10 - 10^4 din Legea nr. 115/1996 , referitoare la înființarea, compunerea, funcționarea și atribuțiile comisiei de cercetare a averilor, precum și la procedura specifică efectuării lucrărilor sale, prin

Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014 , precitată, paragrafele 20, 26 și 27, Curtea a reținut că această comisie nu este un veritabil organ de jurisdicție, de vreme ce nu „spune dreptul“ (juris dictio), nu dă un verdict și nu îndeplinește o activitate de înfăptuire a justiției, prin acte proprii cu efecte jurisdicționale specifice. În plus, Curtea a constatat că rolul acestei comisii este să cerceteze cele consemnate de Agenția Națională de Integritate prin raportul de evaluare, la sesizarea acesteia - autoritatea administrativă autonomă care are, potrivit

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 , doar atribuția de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege. Comisia de cercetare, constituită din doi judecători și un procuror, efectuează propria activitate de cercetare, administrând, într-adevăr, probele prevăzute de lege pentru soluționarea cauzei: citarea persoanelor în cauză spre a fi audiate, luarea de declarații, solicitarea de informații autorităților publice sau oricărei persoane juridice, efectuarea de cercetări locale sau dispunerea efectuării de expertize. Curtea a constatat însă că modalitatea de instrumentare a probatoriului, specific unei instanțe judecătorești, nu este însă un element suficient pentru a-i atribui comisiei de cercetare caracter jurisdicțional, rolul acesteia fiind, în realitate, acela de garantare suplimentară a imparțialității și contradictorialității sub imperiul cărora trebuie să se desfășoare orice activitate de cercetare, alături de garanția ce decurge din însăși modalitatea de constituire a comisiei de cercetare în sine: doi judecători și un procuror. Cu privire la modalitatea de constituire a comisiei de cercetare, Curtea a observat că, potrivit

art. 124 alin. (3) din Constituție , „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“, iar, conform

art. 131 alin. (1)

și

art. 132 alin. (1)

din aceasta, procurorii reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenești, desfășurându-și activitatea potrivit principiului legalității, imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. Curtea a reținut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența sa ulterioară revizuirii din 2003 a

Constituției , Ministerul Public este o parte componentă a autorității judecătorești, și nu a puterii executive sau a administrației publice, iar principiul controlului ierarhic este expresia principiului unicității de acțiune a membrilor Ministerului Public, o garanție suplimentară a respectării principiilor legalității și imparțialității în desfășurarea activității judiciare (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.503 din 18 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2011, și, respectiv,

Decizia nr. 385 din 13 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). În considerarea acestor argumente, Curtea a constatat că nu poate reține pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor criticate prin raportare la prevederile

art. 1 alin. (3)

și

(4) , ale

art. 11 , ale

art. 20 , ale

art. 126 alin. (1)

și ale

art. 131 alin. (1)

și

(2) , precum și ale

art. 21 din Constituție , raportate la

art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , și, ca atare, criticile formulate sunt neîntemeiate.

21.

Referitor la statutul juridic al comisiei de cercetare a averilor, prin

Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014 , paragrafele 28-31,

Decizia nr. 388 din 4 iunie 2019 , paragraful 31, și

Decizia nr. 656 din 29 septembrie 2020 , paragraful 37, Curtea a reținut că această comisie hotărăște cu majoritate de voturi, în termen de 3 luni de la data sesizării, și pronunță o ordonanță motivată prin care poate dispune fie trimiterea cauzei spre curtea de apel competentă, dacă, pe baza probelor administrate, constată că dobândirea unei cote-părți din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat, fie clasează cauza, când constată că proveniența bunurilor este justificată, fie suspendă controlul și trimite cauza parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârșirea unor infracțiuni. Curtea a constatat așadar că, spre deosebire de actele jurisdicționale - cum sunt hotărârile judecătorești -, actele emise de comisia de cercetare a averilor, dacă nu dispun clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanța judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din această perspectivă, comisia de cercetare apare ca un organ intermediar între Agenția Națională de Integritate și instanța judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de „filtrare“, din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenției Naționale de Integritate, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei „ordonanțe motivate“ - deci însoțite de o argumentare temeinică și legală -, vor fi trimise fie instanței judecătorești, fie parchetului competent, spre soluționare definitivă. În final, instanța judecătorească, fiind sesizată potrivit

art. 10^4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996

și administrând, dacă părțile o cer, probe noi, constată dacă dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părți dintr-un bun este sau nu justificată și va putea hotărî, după caz, fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părți nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită pe bază de expertiză. De asemenea, instanța judecătorească poate să trimită dosarul la parchetul competent, dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârșirea unei infracțiuni, iar în cazul în care constată că proveniența bunurilor este justificată, instanța hotărăște închiderea dosarului. Sentința secției de contencios administrativ a curții de apel competente poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare, cu recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. În considerarea celor arătate anterior, Curtea a constatat că nu poate reține pretinsa încălcare a prevederilor

art. 21 alin. (4) din Constituție , care consacră caracterul facultativ și gratuit al jurisdicțiilor speciale administrative. Procedura desfășurată de către comisia de cercetare a averilor, activitatea sa, finalizată prin actul intitulat „ordonanță motivată“ ce constituie, după caz, actul de sesizare a secției de contencios administrativ a curții de apel competente, nu prezintă elemente de natură să îi imprime comisiei de cercetare caracterul unei jurisdicții speciale administrative. Totodată, Curtea a reținut că activitatea de control al averilor persoanelor prevăzute de lege se desfășoară în prealabil celei din fața instanței judecătorești competente, și nu în paralel, iar persoana interesată nu se află în situația de a opta între cele două proceduri, deoarece comisia de cercetare este sesizată exclusiv prin raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate.

22.

În ceea ce privește compunerea comisiei de cercetare a averilor, prin

Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016 , precitată, paragrafele 23-25, Curtea a constatat că alcătuirea acesteia din doi judecători garantează independența și asigură imparțialitatea activității sale, corectitudinea și obiectivitatea soluției pronunțate în cauză. Totodată, Curtea a reținut că alcătuirea acestei comisii din judecători nu poate fi caracterizată ca o încălcare a normelor constituționale invocate, având în vedere specificul activității comisiei de cercetare a averilor ca un organ intermediar între Agenția Națională de Integritate și instanța judecătorească. De altfel, Curtea a reținut că opțiunea legiuitorului pentru implicarea judecătorilor în alte activități, care nu se referă exclusiv la înfăptuirea justiției, rezultă și din alte reglementări, cum sunt, spre exemplu, cele privind componența Biroului Electoral Central și a birourilor electorale de circumscripție, astfel cum rezultă din

Legea nr. 208/2015

privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015,

Legea nr. 33/2007

privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 31 august 2012, sau

Legea nr. 370/2004

pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011. Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că

Legea nr. 115/1996

instituie, la

art. 15 - 17

și

20 , reguli procedurale privind soluționarea de către instanța judecătorească a ordonanței motivate prin care comisia de cercetare a dispus trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părți din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat.

23.

Referitor la pretinsa încălcare a prezumției de dobândire licită a averii, consacrată de

art. 44 alin. (8) din Constituție , prin

Decizia nr. 321 din 29 martie 2007 ,

Decizia nr. 388 din 4 iunie 2019 , paragraful 33, și

Decizia nr. 656 din 29 septembrie 2020 , paragraful 39, Curtea a constatat că și această critică este neîntemeiată, dat fiind faptul că prin textele criticate se instituie controlul averii numai în cazul în care între averea declarată la data învestirii sau numirii în funcție și averea dobândită pe parcursul exercitării funcției se constată diferențe vădite și există dovezi certe că unele bunuri ori valori nu puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză sau pe alte căi licite. Curtea a constatat că textele de lege criticate nu contravin principiilor statului de drept, consacrate de

art. 1 din Legea fundamentală , care instituie ca normă de bază a existenței sociale principiul egalității în drepturi, prevăzut de

art. 16 alin. (1) din Constituție , întrucât se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în condițiile prevăzute în ipotezele normelor analizate, fără privilegii sau discriminări. Totodată, Curtea a reținut că

art. 44 alin. (9) din Constituție

nu exclude confiscarea averii în privința căreia instanța de judecată stabilește că a fost dobândită ilicit și că, din coroborarea

alin. (8)

și

(9)

ale

art. 44 din Legea fundamentală , reiese că pot exista și alte cazuri de confiscare, în afară de cazul confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni sau contravenții.

24.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 18 din Legea nr. 115/1996 , prin

Decizia nr. 604 din 4 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 28 ianuarie 2015, paragraful 21, Curtea a constatat că măsura reglementată de textul legal criticat este executată în urma rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătorești, adică prin neexercitarea sau după epuizarea căilor de atac, respectiv soluționarea irevocabilă a recursului adresat, potrivit

art. 20 din Legea nr. 115/1996 , Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Garanțiile pe care le oferă procedura jurisdicțională (publicitate, oralitate, contradictorialitate, exercitarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil etc.) sunt suficiente pentru a putea considera că măsura dispusă se integrează scopului

Legii nr. 115/1996 .

25.

Totodată, prin

Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016 , precitată, paragraful 25, Curtea a reținut că prevederile

art. 20 din Legea nr. 115/1996

instituie posibilitatea exercitării, de către părțile interesate, de Agenția Națională de Integritate și procuror, a recursului împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare, soluționarea acestuia revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. În aceste condiții, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate oferă părților garanțiile necesare asigurării deplinei exercitări a dreptului la apărare și la un proces echitabil și, prin urmare, critica de neconstituționalitate formulată în raport cu

art. 21 alin. (3) ,

art. 124 alin. (2)

și

art. 126 din Constituție , precum și

art. 6 din Convenție

nu poate fi reținută.

26.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

27.

Cât privește susținerea potrivit căreia

art. 15 din Legea nr. 176/2010

conservă soluția legislativă declarată neconstituțională prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Dispozițiile legale menționate stabilesc posibilitatea inspectorului de integritate de a solicita tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare. În jurisprudența sa, spre exemplu,

Decizia nr. 72 din 26 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 29 aprilie 2015, paragrafele 15 și 16, și

Decizia nr. 481 din 21 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 4 februarie 2014, Curtea a statuat că Agenția Națională de Integritate desfășoară o activitate de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfășura o activitate de judecată, în sensul celor constatate prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 , precitată. De asemenea, Curtea a constatat că Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, ci una administrativă, deoarece se realizează și din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate și contradictorialitate și deoarece în competența sa nu intră soluționarea unor cazuri litigioase și nici sancționarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

28.

Referitor la susținerea potrivit căreia, contrar prevederilor constituționale ale

art. 16

și

21 , nu există cale de atac împotriva raportului întocmit de Agenția Națională de Integritate și a ordonanței pronunțate de comisia de cercetare a averilor, reglementate de

art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010

și

art. 10^4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 , Curtea constată netemeinicia acesteia, deoarece

art. 20 din Legea nr. 115/1996

conferă părților interesate posibilitatea exercitării căii de atac a recursului împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare, așa încât dispozițiile de lege criticate oferă părților garanțiile necesare asigurării accesului liber la justiție și egalității în drepturi.

29.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Petru Giurgi și Florentina Giurgi în Dosarul nr. 1.471/33/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 10 lit. f) , ale

art. 15

și ale

art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, precum și ale

art. 10^2 alin. (3) , ale

art. 10^3 , ale

art. 10^4 alin. (1) lit. a) , ale

art. 17 alin. (1) teza întâi , ale

art. 18 alin. (1)

și ale

art. 20 din Legea nr. 115/1996

pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 septembrie 2025.