Ordinul nr. 2140/2025
pentru completarea Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 735/976/2018 privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere și monitorizare a modului de implementare și derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Completează 1
- Ordinul nr. 735/2018 privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere și monitorizare a modului…
Având în vedere:
–
Referatul de aprobare al Ministerului Sănătății nr. 2.140R din 22.12.2025 și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. DG 10.213 din 11.12.2025;
–
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, aprobată prin
Legea nr. 184/2015 , cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul dispozițiilor
art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale
art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate , aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 972/2006 , cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:
Articolul I
După articolul 11
din
privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere și monitorizare a modului de implementare și derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 13 iunie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 11^1, cu următorul cuprins:
Articolul 11^1
Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor
art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , aprobată prin
Legea nr. 184/2015 , cu modificările și completările ulterioare, notificările privind cuantumul contribuției trimestriale emise de CNAS conform pct. 4.4 din contractul cost-volum al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1, aferente trimestrului IV al anului 2025 și până în trimestrul IV al anului 2026 inclusiv, cuprind și cuantumul contribuției trimestriale temporare de solidaritate datorată de către deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor prevăzuți la
art. 12 alin. (3)
din aceeași ordonanță.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății, Alexandru-Florin Rogobete Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu-Remus Moldovan
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.