Ordin · Ministerul Finanțelor Publice

Ordinul nr. 1006/2002

privind documentația necesară persoanelor impozabile, înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, pentru rambursarea taxei pe valoarea adăugată

prezumat în vigoare

Data actului
30 iulie 2002
Emitent
Ministerul Finanțelor Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 595 din 12 august 2002
Citează
3 acte
Structură
4 articole · 6.766 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministrul finanțelor publice,

În temeiul

art. 14 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 18/2001

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările ulterioare,

în baza prevederilor

art. 27 din Legea nr. 345/2002

privind taxa pe valoarea adăugată,

emite următorul ordin:

Articolul 1

(1)

Potrivit prevederilor

art. 27 din Legea nr. 345/2002

privind taxa pe valoarea adăugată, denumita în continuare lege, rambursarea diferenței de taxa pe valoarea adăugată rămase după compensarea realizată conform art. 26 alin. (1) din lege și după scăderea taxei pe valoarea adăugată corespunzătoare sumelor neachitate din facturile furnizorilor/prestatorilor se efectuează de organele fiscale teritoriale prin una dintre modalitățile prevăzute la

art. 64 din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002

privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 598/2002 , denumite în continuare norme, respectiv rambursarea cu control anticipat și rambursarea cu control ulterior.

(2)

În cazul ambelor modalități de rambursare organele de control fiscal au obligația verificării documentației stabilite prin prezentul ordin. În cazul rambursarilor cu control anticipat verificarea documentației precede operațiunii de rambursare, iar în cazul rambursarilor cu control ulterior verificarea documentației are loc după operațiunea de rambursare, la termenele stabilite potrivit prevederilor art. 64 alin. (9) din norme.

Articolul 2

Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care solicită rambursarea taxei pe valoarea adăugată, în funcție de modalitatea de rambursare solicitată, vor depune la organele fiscale teritoriale următoarele documente:

a) în cazul rambursarilor cu control anticipat, cererea de rambursare, conform modelului prezentat în anexa nr. 2 la norme, pe care au bifat caseta "rambursare cu control anticipat", și Decontul privind taxa pe valoarea adăugată din care rezultă suma de rambursat;

b) în cazul rambursarilor cu control ulterior, cererea de rambursare, conform modelului prezentat în anexa nr. 2 la norme, pe care au bifat caseta "rambursare cu control ulterior", Decontul privind taxa pe valoarea adăugată din care rezultă suma de rambursat și lista cuprinzând facturile neachitate furnizorilor și/sau prestatorilor din țara, din care rezultă taxa deductibilă.

Articolul 3

(1)

Documentația necesară în vederea verificării rambursarilor de taxa pe valoarea adăugată, atât cu control ulterior, cat și cu control anticipat, va cuprinde:

a) Jurnalul pentru vânzări, Jurnalul pentru cumpărări și, după caz, Borderoul de vânzare (încasare) și Borderoul cuprinzând operațiunile asimilate livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii, potrivit legii;

b) documentele prevăzute la art. 24 alin. (1) din lege și la art. 62 din norme, pentru justificarea taxei pe valoarea adăugată deductibile aferente achizițiilor de bunuri și/sau servicii;

c) documentele prevăzute la art. 29 lit. B din lege, pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată colectate aferente livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii efectuate.

d) documentele prevăzute prin norme pentru justificarea regimului de scutire cu drept de deducere, în funcție de natura operațiunilor, pentru operațiunile prevăzute la art. 11 alin. (1) și la art. 12 din lege. În situația în care prin norme nu se prevăd documente pentru justificarea regimului de scutire cu drept de deducere, organele de control fiscal au obligația sa verifice dacă operațiunile efectuate au fost încadrate corect în regimul respectiv. Pentru operațiunile prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. k)-p) din lege, aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată se realizează prin procedura specială stabilită prin ordin al ministrului finanțelor publice;

e) lista cuprinzând facturile neachitate furnizorilor și/sau prestatorilor din țara, care trebuie să cuprindă: numărul și data facturilor, denumirea furnizorilor/prestatorilor, codul fiscal, suma neachitata și taxa pe valoarea adăugată aferentă.

(2)

Persoanele impozabile care efectuează atât operațiuni care dau drept de deducere, cat și operațiuni care nu dau drept de deducere vor întocmi lista cuprinzând furnizorii neachitati, separat pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii destinate realizării de operațiuni care dau drept de deducere și separat pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii destinate realizării atât de operațiuni care dau drept de deducere, cat și pentru operațiuni care nu dau drept de deducere. Pentru acestea din urma taxa pe valoarea adăugată aferentă furnizorilor neachitati se determina prin aplicarea unei pro rata stabilite conform prevederilor din norme. Nu se întocmește lista cuprinzând furnizorii neachitati pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii destinate exclusiv realizării de operațiuni care nu dau drept de deducere.

(3)

Taxa aferentă facturilor achitate furnizorilor și/sau prestatorilor se determina ca diferența între taxa de rambursat rezultată din decontul privind taxa pe valoarea adăugată și taxa aferentă facturilor neachitate furnizorilor și/sau prestatorilor, astfel:

a) în cazul rambursarilor cu control anticipat, de către organele fiscale, pe baza verificării listei cuprinzând facturile neachitate furnizorilor și/sau prestatorilor din țara, întocmită de persoana impozabilă care solicită rambursarea;

b) în cazul rambursarilor cu control ulterior, de către persoana impozabilă care solicită rambursarea pe propria răspundere și se înscrie distinct în cererea de rambursare.

(4)

Documentația prevăzută la alin. (1), cu excepția listei cuprinzând facturile neachitate furnizorilor și/sau prestatorilor în cazul rambursarilor cu control ulterior, nu se depune la organele fiscale teritoriale. Documentația trebuie să se afle la sediul persoanei impozabile care solicită rambursarea taxei pe valoarea adăugată și va fi pusă în mod obligatoriu la dispoziție organelor de control fiscal în vederea verificării.

Articolul 4

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
București, 30 iulie 2002.
Nr. 1.006.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.