Decizia nr. 638/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019" din cuprinsul dispozițiilor art. XV alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2
prezumat în vigoare
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dacian-Cosmin Dragoș
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Cristian-Lucian Dumitra
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Laurențiu Sorescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019“ din cuprinsul dispozițiilor
art. XV alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020
pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, excepție ridicată de Roxana-Maria-Alexandra Popovici (fostă Atanasiu) în Dosarul nr. 4.263/30/2020 al Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.780D/2021.
2.
La apelul nominal răspunde personal autoarea excepției. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent învederează că autoarea excepției a depus la dosarul cauzei copii după certificatul de căsătorie și cartea de identitate, care atestă schimbarea numelui în urma căsătoriei.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, susține că legiuitorul, prin modalitatea de formulare a textului de lege criticat, exclude o categorie de persoane de la aplicarea acestor dispoziții, respectiv categoria avocaților stagiari care au intrat în profesie după data de 1 ianuarie 2020, fiind astfel încălcate prevederile
art. 16 din Constituție . Arată că, deși prin dispozițiile criticate sa urmărit în concret acordarea unor facilități persoanelor afectate de pandemia provocată de virusul SARS-Cov-2, un avocat stagiar aflat la început de drum nu beneficiază de același tratament de care se bucură avocații cu vechime în domeniu care au realizat venituri în anul 2019. De asemenea apreciază că prevederile legale criticate nu sunt clare, previzibile și predictibile, nefiind respectate normele de tehnică legislativă, sens în care pentru situații identice se ajunge la aplicarea unui tratament diferit.
5.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Consideră că criticile vizează aspecte de interpretare și aplicare a legii, aspecte ce au fost clarificate prin
Decizia nr. 29 din 16 mai 2022 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
6.
Prin Încheierea din 25 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.263/30/2020, Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019“ din cuprinsul dispozițiilor
art. XV alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020
pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Excepția a fost ridicată de Roxana-Maria-Alexandra Popovici (fostă Atanasiu) într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a unei decizii privind recuperarea unor sume plătite necuvenit cu titlu de indemnizație.
7.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. XV alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020
sunt neconstituționale, contravenind prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (5)
referitor la principiul legalității în componenta privind calitatea legii și ale
art. 16
- Egalitatea în drepturi. Astfel, susține că este exclusă într-un mod vădit discriminatoriu din cadrul beneficiarilor indemnizației prevăzute de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 , motivat de vechimea acesteia în profesie, aspect ce nu este impus de legislația în vigoare.
8.
De asemenea, autoarea apreciază că nu există niciun raționament obiectiv care să justifice diferența de tratament dintre un avocat stagiar care a început activitatea în profesie în decembrie 2019 și a obținut venituri minime, prin realizarea unei medii lunare pe anul 2019, și situația unui avocat stagiar care șia început activitatea ulterior, în anul 2020, și nu a putut obține în mod obiectiv venituri pe anul 2019 raportat la data începerii activității. În acest sens, autoarea face trimitere la dispozițiile
art. 1 al Protocolului nr. 12
la
Convenția
europeană a drepturilor omului referitoare la discriminare.
9.
Totodată, aceasta susține că dispozițiile criticate nu îndeplinesc condițiile esențiale de tehnică legislativă, respectiv criteriile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, pe care orice act normativ trebuie să le îndeplinească.
10.
Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale. Astfel, arată că legiuitorul a instituit un tratament diferențiat pentru avocați, în sensul că beneficiază de indemnizația prevăzută la
alin. (1)
doar cei care în luna pentru care solicită indemnizația au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, deși există o categorie de avocați care din motive obiective nu pot face o astfel de dovadă, aceștia fiind astfel discriminați fără vreo justificare obiectivă.
11.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autoarei prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie sintagma „au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe 2019“ din cuprinsul dispozițiilor
art. XV alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020
pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 21 martie 2020, introduse prin
art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2020
pentru modificarea și completarea unor acte normative privind măsuri de protecție socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 21 aprilie 2020. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut:
–
Articolul XV
alin. (1^1):
De indemnizația prevăzută la
alin. (1)
beneficiază și avocații a căror activitate este redusă ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență, dacă în luna pentru care solicită indemnizația au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, dar care nu depășesc câștigul salarial mediu brut prevăzut de
Legea nr. 6/2020 . Indemnizația se plătește în baza declarației pe propria răspundere a avocatului privind îndeplinirea condițiilor de acordare, pe care o transmite la agenția pentru plăți și inspecție socială județeană, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal.
–
Dispozițiile
art. XV alin. (1)
la care textul criticat face trimitere prevede următoarele:
Alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, precum și persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza
Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată , cu modificările ulterioare, care întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență instituite prin
privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, beneficiază, din bugetul de stat, în baza declarației pe propria răspundere, de o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 nr. 6/2020 .
15.
Autoarea excepției consideră că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (5)
referitoare la principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, și ale
art. 16
- Egalitatea în drepturi.
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate reglementează condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de indemnizația acordată de către stat categoriei socioprofesionale a avocaților a căror activitate s-a redus ca urmare a efectelor coronavirusului SARSCoV-2, pe perioada stării de urgență.
17.
Astfel, dispozițiile
art. XV alin. (1^1) din^ Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020
instituie o măsură de protecție de care beneficiază avocații, fără distincție între cei definitivi și cei stagiari, dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond cumulative prevăzute de normă, și anume: să fi avut loc o diminuare a veniturilor/încasărilor avocatului în luna din perioada stării de urgență pentru care solicită plata indemnizației cu minimum 25% față de media lunară pe anul 2019 și, de asemenea, veniturile/încasările avocatului în luna din perioada stării de urgență pentru care solicită plata indemnizației să nu depășească câștigul salarial mediu brut prevăzut de
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 6 ianuarie 2020.
18.
Din analiza prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 , Curtea reține că scopul instituirii măsurii de protecție socială în cazul categoriei socioprofesionale a avocaților a fost reprezentat de existența unui prejudiciu rezultat din evenimentul extraordinar, care justifică ajutorul acordat, acest prejudiciu fiind reducerea veniturilor, iar nu lipsa lor.
19.
Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, în opinia autoarei acesteia, dispozițiile de lege criticate stabilesc un tratament diferențiat între avocați, în sensul excluderii de la beneficiul indemnizației prevăzute de
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020
a acelora care și-au început activitatea după data de 1 ianuarie 2020 și nu pot face dovada veniturilor pe anul 2019, fiind discriminați în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut o condiție de vechime.
20.
În raport cu aceste critici, Curtea reține că
art. 47 alin. (1) din Constituție
consacră obligația statului de a lua măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.
21.
Astfel, așa cum reiese din formularea acestui text constituțional, legiuitorul are libertatea de a stabili conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestor drepturi. Procedând în consecință, în cazul indemnizației prevăzute de
art. XV alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 , a stabilit că indemnizația se acordă doar în situația în care avocații fac dovada realizării încasărilor cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, dar care nu depășesc câștigul salarial mediu brut prevăzut de
22.
În acest context, Curtea observă că reglementarea dreptului la indemnizația compensatorie reprezintă un aspect de politică economică și socială, care depinde în mare măsură de contextul socioeconomic și de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcție. Prin urmare, în lipsa reglementării acestei indemnizații în mod expres prin
Constituție , ține de competența exclusivă a legiuitorului să acorde, să modifice și să elimine dreptul la indemnizația compensatorie, precum și să stabilească conținutul, limitele și condițiile conferirii acestuia.
23.
În jurisprudența sa, de exemplu, prin
Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, Curtea a reținut că, în măsura în care anumite drepturi nu sunt nominalizate expres de
Constituție , legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor
art. 53 din Constituție , întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi.
24.
Referitor la principiul egalității în drepturi, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea
Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994) și, de asemenea, că același principiu nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații, motiv pentru care inegalitatea reală ce rezultă din această diferență poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii care le conține, iar, în măsura în care egalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna instituirea unei discriminări (a se vedea
Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).
25.
În contextul considerentelor anterior menționate, Curtea observă că autoarea excepției se află într-o situație obiectiv diferită față de cea a avocaților activi în profesie în anul 2019. În timp ce aceștia pot demonstra prejudiciul suferit, respectiv diminuarea veniturilor/încasărilor, autoarea excepției nu are un istoric fiscal comparabil, motiv pentru care inegalitatea reală ce rezultă din această diferență poate justifica reguli distincte.
26.
În acest sens, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, egalitatea în fața legii și a autorităților publice, consacrată cu titlu de principiu de
art. 16 alin. (1) din Constituție , își găsește aplicare doar atunci când părțile se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic și deci instituirea aceluiași regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat. Când criteriul în funcție de care își găsește aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv și rezonabil, și nu subiectiv și arbitrar, fiind constituit de o anumită situație prevăzută de ipoteza normei, și nu de apartenența sau de o calitate a persoanei, privitor la care își găsește aplicare, așadar intuitu personae, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind discriminatorie, deci contrară normei constituționale de referință (a se vedea
Decizia nr. 192 din 31 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005).
27.
Prin urmare, situația diferită în care se află autoarea excepției justifică diferența de tratament, iar criteriul în funcție de care își găsește aplicarea regimul juridic are caracter obiectiv și rezonabil, fiind constituit de o situație prevăzută de ipoteza normei, și anume criteriul prejudiciului suferit, motiv pentru care nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind discriminatorie, deci contrară normei constituționale de referință.
28.
De altfel, Curtea constată că tocmai criteriul prejudiciului suferit justifică soluția legislativă consacrată de
art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 , prin care legiuitorul a instituit, cu titlu general, același tip de indemnizație. Acordarea acestei indemnizații exclusiv avocaților care nu au realizat venituri în anul 2019, astfel cum solicită autoarea excepției, ar echivala cu instituirea unui privilegiu nejustificat în favoarea acestora, contrar principiului egalității în drepturi, în raport cu celelalte categorii socioprofesionale aflate într-o situație identică, respectiv aceea de a nu fi realizat venituri în anul 2019.
29.
Totodată, instanța constituțională observă că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a clarificat problema de interpretare a legii mai sus amintite prin
Decizia nr. 29 din 16 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 19 septembrie 2022, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. XV alin. (1^1)
raportat la
art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020
pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, condiția «realizării de încasări cu minimum 25% mai mici comparativ cu media lunară pe anul 2019» include și ipoteza nerealizării unor venituri pe anul 2019, ca urmare a dobândirii calității de avocat doar începând cu anul 2020, respectiv anterior instituirii stării de urgență prin
Decretul Președintelui României nr. 195/2020
privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, dar ulterior datei de 1 ianuarie 2020.“ Prin această decizie, instanța supremă a constatat că „condiția realizării de încasări cu minimum 25% mai mici comparativ cu media lunară pe anul 2019 nu include și ipoteza nerealizării unor venituri pe anul 2019, ca urmare a dobândirii calității de avocat doar începând cu anul 2020, respectiv anterior instituirii stării de urgență prin
Decretul Președintelui României nr. 195/2020
privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, dar ulterior datei de 1 ianuarie 2020“. Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut, în esență, că acordarea indemnizației este condiționată, fără distincții, de o reducere a venitului înregistrat, ca o consecință negativă a epidemiei de COVID-19 și a stării de urgență, neputând fi acceptată inaplicabilitatea condiției în situația factuală a sesizării pentru că ar însemna să fie eludate cerințele expres prevăzute de legiuitor pentru acordarea indemnizației.
30.
Cu privire la susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate încalcă prevederile
art. 1 alin. (5) din Constituție
în componenta sa privind calitatea legii - cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, Curtea reamintește jurisprudența sa în materie, prin care a stabilit că cerința de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii privește scopul și consecințele pe care le antrenează, respectiv faptul că actul normativ trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea în acest sens, spre exemplu,
Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 și 26). Prin urmare, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 576 din 31 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1002 din 7 octombrie 2024, paragraful 21).
31.
Raportând considerentele de principiu mai sus enunțate la prevederile legale criticate, Curtea observă că acestea sunt clare, precise și previzibile, stabilind că pentru acordarea indemnizației avocații trebuie să îndeplinească anumite condiții cumulative, printre care se regăsește și condiția dovedirii prejudiciului suferit, respectiv diminuarea veniturilor/încasărilor avocatului în luna din perioada stării de urgență pentru care solicită plata indemnizației cu minimum 25% față de media lunară pe anul 2019.
32.
Față de această împrejurare, Curtea constată că norma este formulată într-un limbaj clar și accesibil, destinatarii acesteia putând înțelege fără dificultate cerința legală. Faptul că anumite persoane nu se încadrează în ipoteza normei nu constituie o problemă de claritate și previzibilitate, ci rezultă din opțiunea legislativă de a condiționa acordarea beneficiului de existența unui prejudiciu suferit. În acest context, Curtea reține că nemulțumirea față de soluția legislativă nu poate fi convertită într-un viciu de neconstituționalitate sub aspectul calității legii.
33.
Prin urmare, Curtea constată ca dispozițiile criticate respectă exigențele de calitate ale legii și nu aduc atingere principiului legalității consacrat de
art. 1 alin. (5) din Constituție .
34.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Roxana-Maria-Alexandra Popovici (fostă Atanasiu) în Dosarul nr. 4.263/30/2020 al Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că sintagma „au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019“ din cuprinsul dispozițiilor
art. XV alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020
pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 este constituțională în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Cristian-Lucian Dumitra
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.