Ordin · Ministerul Educației și Cercetării

Ordinul nr. 3753/2026

privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic "Kemény János" din municipiul Toplița, județul Harghita

prezumat în vigoare

Data actului
24 aprilie 2026
Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 401 din 13 mai 2026
Citează
7 acte
Structură
8 articole · 6.229 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile:

–

Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare;

–

Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023

privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;

–

art. 11 lit. a) , respectiv ale

art. 15 lit. e)

din

anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022

privind aprobarea

Regulamentului

de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;

–

Hotărârii Guvernului nr. 993/2020

privind aprobarea

Metodologiei

de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;

–

Hotărârii Guvernului nr. 994/2020

privind aprobarea

standardelor

de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;

–

Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.273/2020 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 2-31 iulie 2020;

–

Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 20 din 11.12.2025;

–

Referatului de aprobare nr. 9.844 din 12.12.2025 pentru aprobarea proiectului de ordin al ministrului educației și cercetării privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „Kemény János“ din municipiul Toplița, județul Harghita, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „maghiară“, forma de învățământ „program prelungit“,

în temeiul

art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

Articolul 1

(1)

Se acordă acreditarea unității de învățământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „Kemény János“ Toplița, cu sediul în Str. Sportivilor nr. 5/G, municipiul Toplița, județul Harghita, având structura arondată Grădinița „Rază de Soare“, cu sediul în Str. Amurgului nr. 2, municipiul Toplița, județul Harghita, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „maghiară“, forma de învățământ „program prelungit“, începând cu anul școlar 2026-2027.

(2)

Formațiunile de studiu pentru nivelul de învățământ, limba de predare și forma de învățământ prevăzute la

alin. (1)

se școlarizează în cadrul structurii arondate Grădinița „Rază de Soare“ din municipiul Toplița, județul Harghita.

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „Kemény János“ din municipiul Toplița, județul Harghita, acreditată potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (1) , este persoană juridică de drept public, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.

Articolul 3

Personalul didactic și administrativ din unitatea de învățământ preuniversitar de stat autorizată Liceul Teoretic „Kemény János“ din municipiul Toplița, județul Harghita, angajat conform prevederilor legii pentru formațiunile de studiu școlarizate conform prevederilor

art. 1 alin. (1) , se preia la unitatea de învățământ preuniversitar de stat acreditată Liceul Teoretic „Kemény János“ din municipiul Toplița, județul Harghita.

Articolul 4

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „Kemény János“ din municipiul Toplița, județul Harghita, are capacitatea totală de școlarizare de 34 de formațiuni de studiu/2 schimburi, respectiv maximum 19 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 15 formațiuni de studiu/schimbul 2, după cum urmează:

a)

capacitatea maximă de școlarizare în sediul din Str. Sportivilor nr. 5/G, municipiul Toplița, județul Harghita, este de 31 de formațiuni de studiu/2 schimburi, respectiv maximum 16 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 15 formațiuni de studiu/schimbul 2;

b)

capacitatea maximă de școlarizare în sediul din Str. Amurgului nr. 2, municipiul Toplița, județul Harghita, este de 3 formațiuni de studiu/1 schimb, respectiv maximum 3 formațiuni de studiu/schimbul 1.

Articolul 5

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „Kemény János“ din municipiul Toplița, județul Harghita, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Harghita, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 6

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat menționată la

art. 1 alin. (1)

are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2030-2031.

Articolul 7

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „Kemény János“ din municipiul Toplița, județul Harghita, Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Harghita duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 8

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației și cercetării,
Mihai Dimian
București, 24 aprilie 2026.
Nr. 3.753.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.