Normele din 31 iulie 2002
privind colectarea tarifului necesar finanțării funcționarii Sistemului național unic pentru apeluri de urgenta și pentru recuperarea investițiilor efectuate de către furnizorul de servicii pentru implementarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgenta
prezumat în vigoare
Articolul 1
Plata tarifului prevăzut în anexa nr. 2 la hotărâre se efectuează în transe lunare egale.
Plata tarifului se efectuează pentru luna în curs, în baza facturii emise de furnizorul de servicii.
Plata tarifului se efectuează în lei, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății.
Articolul 2
Furnizorul de servicii are obligația de a comunică operatorilor publici de telefonie, în termen de 10 zile calendaristice de la data când a survenit, orice modificare cu privire la conturile bancare în care se face colectarea tarifului.
Articolul 3
Tariful prevăzut în anexa nr. 2 la hotărâre pentru operatorii de telefonie mobila este datorat de aceștia furnizorului de servicii, începând cu data de 1 ianuarie 2003.
Tariful prevăzut în anexa nr. 2 la hotărâre pentru operatorul de telefonie fixa este datorat de acesta furnizorului de servicii, începând cu data de întâi a lunii următoare punerii în funcțiune a primului dispecerat pentru apeluri de urgenta, dar nu mai târziu de data de 1 ianuarie 2003.
Articolul 4
Furnizorul de servicii poate stabili, de comun acord cu fiecare operator public de telefonie, condiții suplimentare privind colectarea tarifului.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.