Decizia nr. 49/2026

Articolul 1

Prin derogare de la prevederile

Legii nr. 360/2023

privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează.

Articolul 2

Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligațiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activități independente, nu fac obiectul scutirii de la plată, potrivit prevederilor prezentei legi.

9.

Legea nr. 285/2024

pentru modificarea

Legii nr. 125/2014

privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii și pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială, denumită, în continuare,

Legea nr. 285/2024

Articolul III

Prevederile

art. 1 din Legea nr. 125/2014

privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, cu modificările aduse prin prezenta lege, se aplică în mod corespunzător și debitelor constituite anterior datei de intrare în vigoare a

Legii nr. 360/2023

privind sistemul public de pensii, în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nerecuperate.

III.

Expunerea succintă a procesului

10.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta, persoană fizică, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T, anularea unor decizii privind

recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale și restituirea sumelor reținute în baza acestora.

11.

Prin Sentința civilă nr. 71 din 29 ianuarie 2025, Tribunalul Timiș a admis acțiunea, a dispus anularea deciziilor și a obligat pârâta să restituie reclamantei sumele reținute.

12.

În motivare, în raport cu situația de fapt a reclamantei, anume inițial beneficiar al pensiei de serviciu în temeiul

Legii nr. 567/2004

privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, apoi al pensiei în sistem public, obligată la restituirea unei sume încasate în mod necuvenit, s-a reținut că, în litigiile anterioare existente între părți, au fost analizate neretroactivitatea legii, drepturile câștigate, discriminarea, incidența amnistiei fiscale reglementate de

Legea nr. 125/2014 , astfel că, în cauză, poate fi reținută puterea de lucru judecat a deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara nr. 384 din 27 martie 2024.

13.

Însă, ulterior acestei decizii, a intervenit o situație juridică nouă, respectiv odată cu modificările aduse de

Legea nr. 285/2024 , limitarea temporală impusă de

Legea nr. 125/2014

a fost înlăturată, amnistia fiscală urmând a interveni și pentru debitele ulterioare intrării în vigoare a

Legii nr. 125/2014 , reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie.

14.

În aceste condiții, reclamanta este scutită de restituirea debitului stabilit în sarcina sa prin cele două decizii contestate în prezenta cauză.

15.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Casa Județeană de Pensii T, iar în cadrul soluționării căii de atac, sau dispus sesizarea instanței supreme și suspendarea judecății cauzei.

IV.

Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea procedurii

16.

Conform

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , actul normativ se aplică și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor de pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor de pensie și/sau cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la

alin. (1) , iar potrivit

alin. (3) , ordonanța de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la

alin. (1)

și

(2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

17.

Această condiție a fost apreciată ca fiind îndeplinită în speță, deoarece obiectul cauzei îl reprezintă anularea a două decizii de debit și restituirea sumelor reținute în baza lor, provenind din achitarea unei pensii de serviciu stabilite în baza unei hotărâri judecătorești care a fost desființată în calea de atac.

18.

Cauza este în calea de atac a apelului, astfel că este îndeplinită și condiția prevăzută la

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 .

19.

De chestiunea de drept ridicată depinde soluționarea pe fond a cauzei, deoarece prin

Decizia nr. 40/2017

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a analizat dacă

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014

(forma inițială) are în vedere și scutirea de la plată a unor debite reprezentând pensie, încasate în baza unor hotărâri judecătorești desființate în căile de atac, însă analiza instanței supreme a fost limitată temporal la perioada anterioară momentului de referință al legii - 1 octombrie 2014, instanța supremă reținând, în finalul considerentelor, că, după intrarea în vigoare a actului normativ în discuție, încasarea de sume necuvenite este prohibită de lege și atrage, în continuare, obligația de restituire.

20.

La pronunțarea

Deciziei nr. 40/2017 , Înalta Curte de Casație și Justiție s-a raportat la expunerea de motive care a dus la adoptarea

Legii nr. 125/2014 , la alte acte de clemență adoptate de legiuitor în perioada respectivă, analiză care nu poate fi extinsă și în prezent.

21.

Din expunerea de motive a

Legii nr. 285/2024

rezultă că în prezent nu mai există argumente legale care să determine exonerarea de la plată a unor debite din pensii, generându-se astfel o situație dezavantajoasă pentru pensionarii în sarcina cărora s-a instituit o obligație de restituire a unor sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, după data de 1 octombrie 2014, aferente perioadei ulterioare acestei date, debite care nu au drept cauză culpa debitorului.

22.

S-a mai reținut că, în cadrul acțiunii de stabilire/ recalculare/evaluare a dosarelor de pensie, este posibilă producerea unor erori, atât cu privire la datele preluate în sistemul informatic, cât și de prelucrare a datelor și că măsura se impune pentru protejarea persoanelor pensionate, precum și pentru preîntâmpinarea unui impact negativ asupra beneficiarilor în cazul emiterii unor decizii de recuperare a sumelor plătite necuvenit și în raport cu așteptările publicului de la noua lege a pensiilor ( Legea nr. 360/2023

privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare - în continuare,

Legea nr. 360/2023 ).

23.

Art. III din Legea nr. 285/2024

prevede că dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 125/2014

se aplică în mod corespunzător și debitelor constituite anterior datei de intrare în vigoare a

Legii nr. 360/2023

în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și îndemnizație pentru însoțitor, nerecuperate.

24.

Debitul constituit în sarcina reclamantei este anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 360/2023 , nu provine din erori în procesul de culegere sau prelucrare a datelor și nu a fost recuperat.

V.

Punctul de vedere al completului de judecată

25.

Instanța de trimitere a apreciat că, raportat la expunerea de motive a

Legii nr. 285/2024 , amnistia fiscală nu este incidentă și în ipoteza debitelor constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătorești executorii, desființate în căile de atac.

26.

Dispozițiile

art. 448 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă

prevăd că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale. În același sens, în

alin. (2)

se prevede că executarea hotărârilor prevăzute la

alin. (1)

are caracter provizoriu.

27.

Art. 637 alin. (1) din Codul de procedură civilă

prevede că punerea în executare a unui hotărâri se face numai pe riscul creditorului, dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau cu recurs; dacă titlul este ulterior modificat sau desființat, creditorul va fi ținut, în condițiile legii, să repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz. Acest text legal are în vedere hotărârile judecătorești care sunt executorii, dar nu sunt definitive, astfel cum sunt acestea prevăzute în

art. 633 din Codul de procedură civilă .

28.

Din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că riscul pe care și-l asumă creditorul este acela de a fi obligat la întoarcerea totală sau parțială a executării, în cazul modificării ori desființării hotărârilor judecătorești în calea de atac a apelului sau recursului, după caz.

29.

Având în vedere expunerea de motive a

Legii nr. 285/2024 , s-a apreciat că legiuitorul nu a dorit să deroge de la dispozițiile procedurale privind executarea hotărârilor cu caracter provizoriu, respectiv de la prevederile legale care

reglementează efectele juridice ale întoarcerii executării.

VI.

Punctul de vedere al părților

30.

Apelanta a arătat că izvorul debitului este reprezentat de anularea pensiei de serviciu și reluarea plății pensiei pentru limita de vârstă ca urmare a hotărârii definitive a instanței de recurs prin care s-a modificat în tot hotărârea instanței de fond, precum și de culpa reclamantei constând în nedepunerea cererii de acordare a pensiei de serviciu în baza

Legii nr. 130/2015 , astfel încât nu se justifică sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

31.

Intimata a considerat că, în raport cu

Legea nr. 125/2014

și cu modificările aduse acesteia prin

Legea nr. 285/2024 ,

Decizia nr. 40/2017

își menține pe deplin aplicabilitatea în situația dedusă judecății; totodată, din interpretarea teleologică, rezultă că sfera de aplicare a amnistiei fiscale, astfel cum a fost și modificată în anul 2024, include și debitele provenite din desființarea hotărârilor judecătorești în căile de atac.

32.

Prin urmare, analiza incidenței dispozițiilor privind amnistia fiscală nu mai poate fi realizată prin raportare la limitarea temporală anterior consacrată în jurisprudență, ci exclusiv în funcție de condițiile stabilite de legea în vigoare, astfel cum aceasta a fost modificată prin

Legea nr. 285/2024 , care nu mai prevede nicio restricție de natură temporală.

33.

În acest context, nu există posibilitatea de a considera că modificările aduse prin

Legea nr. 285/2024

ar fi de natură să înlăture incidența deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție sau să genereze dificultăți de interpretare, câtă vreme cadrul normativ rămâne același, în același sens fiind și jurisprudența Curții de Apel Timișoara.

34.

Drept urmare, s-a concluzionat că necesitatea intervenției Înaltei Curți de Casație și Justiție în această speță apare ca nejustificată, interpretările necesare fiind deja stabilite în jurisprudența relevantă a instanței supreme.

VII.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

35.

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la practica judiciară relevantă.

VIII.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

36.

Prin

Decizia nr. 40 din 29 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, în Dosarul nr. 80/1/2017, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 , s-a stabilit că sumele reprezentând pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, încasate în baza unor hotărâri judecătorești desființate în căile de atac, nu se recuperează.

IX.

Raportul asupra chestiunii de drept

37.

Prin raportul întocmit în cauză, conform

art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă , s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă.

X.

Înalta Curte de Casație și Justiție

38.

Temeiul sesizării este reprezentat de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă și de contencios administrativ, ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile

art. 519 - 521 din Codul de procedură civilă .

39.

Conform

art. 2 alin. (1)

din același act normativ, „dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la

art. 1 , completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

40.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile:

a)

existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 ;

b)

completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac;

c)

existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, de lămurirea căreia depinde soluționarea pe fond a cauzei;

d)

chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

41.

Referitor la primele două condiții legale, se reține că acestea sunt îndeplinite, întrucât litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , iar Curtea de Apel este învestită cu apelul formulat de către pârâta Casa Județeană de Pensii T într-o cauză ce are ca obiect anularea unor decizii privind recuperarea unor sume încasate cu titlu de prestații de asigurări sociale.

42.

Cauza se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, care judecă în apel, conform

art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă .

43.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea

art. 519 din Codul de procedură civilă , s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (a se vedea, exemplificativ,

Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

44.

Noul act normativ reprezentat de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024

a preluat sintagma utilizată în cuprinsul

art. 519 din Codul de procedură civilă

referitoare la existența „unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective“, aceasta regăsindu-se în cuprinsul

art. 2 alin. (1)

din ordonanța de urgență menționată.

45.

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

46.

În aceste condiții, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex.

47.

În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

48.

Autorul sesizării este ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, prezentând diferitele variante de interpretare posibile și argumentele de natură să le susțină.

49.

Aplicând aceste considerente în cadrul prezentei sesizări, se constată lipsa oricăror argumente care să susțină concluzia în sensul că problema de drept ridicată în cauză prezintă un grad suficient de dificultate, de natură a justifica declanșarea acestui mecanism procedural de unificare a practicii judiciare. Deși, formal, instanța de trimitere indică existența unei chestiuni de drept, în concret, aceasta nu arată niciun motiv pentru care s-ar justifica intervenția instanței supreme pentru oferirea unei dezlegări de principiu, în drept, lipsind cu desăvârșire orice analiză cu privire la dificultatea interpretării prevederilor legale incidente.

50.

În plus, instanța de trimitere nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept sesizată este susceptibilă a da naștere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanței de trimitere cu privire la obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligației de a aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariției unei practici neunitare, de natură să justifice intervenția instanței supreme.

51.

În realitate, autorul sesizării nu se confruntă cu o veritabilă problemă de drept, ci urmărește mai degrabă ca instanța supremă să verifice circumstanțele factuale și să aplice legea în scopul soluționării cauzei, cu toate că acest atribut intră și este necesar să rămână în sfera de competență a instanțelor judecătorești (a se vedea, exemplificativ,

Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

52.

Absența indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor relevă o solicitare de soluționare, în concret, a raportului dedus judecății, cu atât mai mult cu cât instanța de trimitere a interpretat fără nicio problemă textele de lege incidente plecând de la

Decizia nr. 40/2017

a instanței supreme.

53.

Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o „delegare“ a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere către instanța supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios.

54.

În egală măsură, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele obligatorii de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanțelor de trimitere suficiente repere interpretative pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite.

55.

Față de

Decizia nr. 40/2017

este facil a concluziona și că există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărâri obligatorii, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanței de trimitere în soluționarea cauzei deduse judecății.

56.

Așadar, această chestiune de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, ce nu ridică nicio dificultate și al cărei răspuns se impune cu evidență și fără cel mai mic dubiu, astfel că mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv cel reglementat de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 , nu mai trebuie declanșat. Nu orice element de aplicare a dreptului devine o chestiune de drept care să atragă automat necesitatea unei confirmări din partea instanței supreme pe calea acestei proceduri.

57.

În condițiile în care dezlegările anterioare obligatorii pe anumite probleme de drept facilitează interpretarea și aplicarea și a altor dispoziții legale decât cele analizate în cadrul sesizării precedente, nu se mai impune o nouă sesizare, în caz contrar potențându-se o diluare nepermisă atât a rolului instanței de trimitere de a interpreta și aplica legea care circumscrie situația factuală dedusă judecății, cât și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, consacrat de

art. 126 alin. (3) din Constituția României , de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.

58.

Toate aceste neregularități ale actului de sesizare conduc la concluzia că se impune respingerea sesizării ca inadmisibilă.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 3.516/30/2022, privind lămurirea următoarei chestiuni de drept:

Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 1

și ale

art. 2 din Legea nr. 125/2014

privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, așa cum au fost modificate prin

art. 1 din Legea nr. 285/2024 , coroborat cu

art. III din Legea nr. 285/2024 , debitele reprezentând sume încasate cu titlu de pensie în baza unor hotărâri judecătorești desființate în căile de atac fac obiectul scutirii de plată

Obligatorie, potrivit dispozițiilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2026.