Decizia nr. 534/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211 alin. (1) , ale art. 213 alin. (4) , ale art. 215 alin. (3) , ale art. 256 alin. (2) , ale art. 257 alin. (1) și (7) și ale art. 259 alin. (4) , (7) și (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în redactarea în vigoare în anul 2012
prezumat în vigoare
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihai Busuioc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dacian-Cosmin Dragoș
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Patricia-Marilena Ionea
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Laurențiu Sorescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 211 alin. (1) , ale
art. 212 alin. (4) , ale
art. 215 alin. (3) , ale
art. 256 alin. (2) , ale
art. 257 alin. (1)
și
(7)
și ale
art. 259 alin. (4) ,
(7)
și
(8) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, în redactarea în vigoare în anul 2012. Excepția a fost ridicată de Alina Badea în Dosarul nr. 23.383/3/2018 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.178D/2021.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției, apreciind că, în realitate, se contestă interpretarea dispozițiilor legale, ceea ce reprezintă aspecte de fapt, ce nu revin competenței Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Decizia civilă nr. 1.778 din 12 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 23.383/3/2018, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 211 alin. (1) , ale
art. 212 alin. (4) , ale
art. 215 alin. (3) , ale
art. 256 alin. (2) , ale
art. 257 alin. (1)
și
(7)
și ale
art. 259 alin. (4) ,
(7)
și
(8) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, în redactarea în vigoare în anul 2012. Excepția a fost ridicată de Alina Badea într-o cauză în contencios administrativ având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unui act administrativ fiscal, aflată în etapa procesuală a recursului.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate, astfel cum sunt interpretate și aplicate în privința persoanelor care exercită profesii liberale, contravin prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (5)
și ale
art. 139 alin. (1) , coroborate cu cele ale
art. 20 . Susține că principiul legalității impunerii implică respectarea cerințelor de claritate, accesibilitate și previzibilitate ale legii. Cu privire la aceste cerințe și principiul securității juridice invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene și cea a Curții Constituționale.
6.
Autoarea excepției arată că, spre deosebire de reglementarea anterioară
- care prevedea obligația persoanelor care nu erau salariate de a comunica veniturile impozabile către casa de asigurări în a cărei rază teritorială își aveau domiciliul, comunicarea efectuându-se pe baza declarației de venit, fără a exista însă un contract de asigurare -, prin
s-a introdus ca element de noutate caracterul contractual al asigurării sociale de sănătate și, deci, al obligației de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (în continuare, FNUASS). Din interpretarea sistematică a dispozițiilor de lege criticate rezultă că dobândirea calității de asigurat era condiționată de încadrarea în categoria persoanelor enumerate la
art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
și achitarea contribuției de asigurări de sănătate, precum și de încheierea unui contract de asigurare.
7.
Sintagma „în această calitate“ din conținutul
art. 211 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 95/2006
nu poate fi interpretată în sensul preexistenței calității de asigurat la încheierea contractului de asigurare, deoarece o astfel de interpretare ar intra în contradicție cu mai multe dispoziții ale
Legii nr. 95/2006 , respectiv:
art. 211 alin. (1) prima teză , care impune condiția achitării contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru a fi asigurat;
art. 212 alin. (1) , potrivit căruia calitatea de asigurat se dovedește în baza unor documente eliberate de o casă de asigurări de sănătate la care asiguratul este deja înscris, ceea ce implică logic următoarea secvență: încheierea unui contract de asigurare (direct sau prin angajator, în funcție de situație), înscrierea persoanei asigurabile, achitarea contribuției și emiterea dovezii privind calitatea de asigurat;
art. 213 alin. (1) , care prevede cu titlu de excepție unele „categorii de persoane“ asigurate ex lege, fără plata contribuției;
art. 213 alin. (2) , care confirmă condiția prevăzută de
art. 211 alin. (1)
privind achitarea contribuției în cazul persoanelor aflate în situații speciale;
art. 259 alin. (7) , care prevede condiția achitării CASS de către persoana asigurabilă în vederea obținerii calității de asigurat; și
art. 259 alin. (8) , care prevede dobândirea calității de asigurat la solicitarea persoanei fizice, ceea ce implică faptul că respectiva calitate nu era generată ex officio.
8.
Această concluzie este confirmată și prin
Decizia nr. 519 din 12 decembrie 2013 , prin care Curtea Constituțională a statuat că numai legiuitorul are competența de a stabili categoriile de venituri pentru care urmează a se plăti contribuții la bugetul asigurărilor de sănătate; în lipsa plății acestei contribuții, persoana nu poate dobândi ex officio calitatea de asigurat. Prin urmare, sintagma „în această calitate“ din conținutul
art. 211 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 95/2006
are doar sensul de a preciza poziția contractuală a persoanei asigurabile, iar nu și obținerea automată a statutului de asigurat.
9.
Autoarea excepției arată că persoanele fizice care realizau anumite tipuri de venituri (din activități independente, din agricultură și silvicultură, din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri) erau obligate să depună declarații privind obligațiile față de FNUASS la casele de asigurări de sănătate cu care încheiaseră contractele de asigurare [ art. 215 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 ]. Rezultă că obligația de declarare era ulterioară încheierii respectivului contract. Similar,
art. 259 alin. (4) din Legea nr. 95/2006
prevede îndeplinirea acestei obligații față de casa de asigurări de sănătate aleasă, în vederea stabilirii și achitării contribuției de asigurări sociale de sănătate. Casa de asigurări de sănătate avea obligația de a informa asiguratul, cel puțin anual, cu privire la nivelul contribuției și la modalitatea de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale ( art. 222 din Legea nr. 95/2006 ).
10.
Obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate revenea „persoanelor asigurate“ [ art. 257 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 ], sintagmă care nu poate fi interpretată decât corelat cu restul dispozițiilor actului normativ din care face parte, respectiv, în principal, cu
art. 211 alin. (1) în integralitatea sa , acesta reglementând condițiile termenului „asigurat“.
11.
Din analiza dispozițiilor de lege criticate rezultă clar faptul că persoanele care obțineau venituri din activități independente aveau obligația de a încheia un contract de asigurare, dar că declararea veniturilor, stabilirea contribuției de către casa de asigurări competentă și, ulterior, achitarea contribuției de asigurări sociale de sănătate se realizau doar în cadrul contractului încheiat cu aceasta. Dispozițiile legale aplicabile inclusiv cu privire la contribuția aferentă anului 2012 prevedeau expres necesitatea încheierii unui contract de asigurare cu o casă de asigurări de sănătate la alegere. De asemenea, aceleași dispoziții legale stabileau, în cadrul raportului contractual, obligația de declarare a obligațiilor față de FNUASS, în vederea stabilirii și achitării contribuției. De altfel, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor
art. 211 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 95/2006 , precum și a prevederilor subsecvente care fac referire la contractul de asigurare, modelul contractului de asigurări sociale de sănătate a fost aprobat prin
Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 345/2006 .
12.
Lipsa de claritate și previzibilitate derivă în special din modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor
atât de către instanțele de contencios administrativ, cât și de către Curtea Constituțională. Cu foarte puține excepții, numeroasele contestații formulate în special de persoane care exercitau activități independente au fost respinse de instanțele de contencios administrativ prin simpla trimitere la principiul statuat de
art. 208 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 95/2006
(participarea la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea FNUASS) și la prevederi disparate din respectivul act normativ, precum
art. 211 alin. (1) prima teză
și
art. 257 alin. (1) , fără a se realiza o interpretare sistematică a tuturor prevederilor legale relevante și o interpretare istorico-teleologică a actului normativ.
13.
Autoarea excepției arată că o obligație, precum cea de a achita contribuția de asigurări sociale de sănătate, nu poate avea natură atât contractuală (așa cum rezultă din formularea dispozițiilor
Legii nr. 95/2006 ), cât și legală (așa cum rezultă din interpretarea și aplicarea respectivelor dispoziții). În cazul în care o asemenea obligație ar fi decurs ex lege și în sistemul reglementat de
Legea nr. 95/2006 , nu ar mai fi fost necesară prevederea încheierii unui contract cu casa de asigurări de sănătate, cu atât mai mult cu cât, separat de acesta, era reglementat și contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate [ art. 217 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 ], contract aprobat, de regulă, anual, prin hotărâre a Guvernului. Prin urmare, o persoană este asigurată doar în cazul în care încheie un contract în acest sens cu o casă de asigurări de sănătate și doar în acest caz are obligația de a contribui la FNUASS.
14.
În susținerea acestor critici, autoarea excepției invocă și dispozițiile
art. 32 alin. (4)
și
ale 35 alin. (1) din Normele metodologice
privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin
Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 .
15.
În final, autoarea precizează că excepția de neconstituționalitate nu vizează caracterul obligatoriu al participării prin contribuții la FNUASS, ci natura respectivelor contribuții și modalitatea de impunere. Dată fiind reglementarea caracterului contractual al acestora, casele de asigurări de sănătate aveau obligația emiterii notificărilor în vederea încheierii contractului de asigurare, urmând ca în baza acestuia să se declare veniturile reprezentând baza de calcul al contribuției și să se colecteze contribuția de asigurări sociale de sănătate.
16.
Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
17.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
18.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
19.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
20.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile
art. 211 alin. (1) , ale
art. 212 alin. (4) , ale
art. 215 alin. (3) , ale
art. 256 alin. (2) , ale
art. 257 alin. (1)
și
(7)
și ale
art. 259 alin. (4) ,
(7)
și
(8) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, în redactarea în vigoare în anul 2012. Curtea observă că, deși autoarea excepției invocă dispozițiile
art. 212 alin. (4) , în realitate critica vizează dispozițiile
art. 213 alin. (4) , astfel că acestea vor fi analizate. De asemenea, constată că dispozițiile de lege criticate au fost supuse unor modificări ulterioare, iar
a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, însă, având în vedere cele reținute prin
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, precum și aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor de lege criticate, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea acestor prevederi legale, în redactarea în vigoare în anul 2012, având următorul conținut:
–
Articolul 211
alin. (1):
„Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație.“;
–
Articolul 213
alin. (4):
„(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile
art. 211
și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.“;
–
Articolul 215
alin. (3):
„(3) Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.“;
–
Articolul 256
alin. (2):
„(2) Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări.“;
–
Articolul 257
alin. (1)
și
(7):
(1)
Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
[...]
(7)
Obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care plătește asiguraților veniturile prevăzute la alin. (2) lit. a), d) și e), respectiv asiguraților pentru veniturile prevăzute la alin. (2) lit. b), c) și f).;
–
Articolul 259
alin. (4) ,
(7)
și
(8):
(4)
Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația să își asigure sănătatea potrivit prevederilor prezentei legi, sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii și achitării contribuției de 6,5%. […]
(7)
Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat:
a)
să achite contribuția legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe țară în vigoare la data plății, calculându-se majorări de întârziere;
b)
să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă;
c)
să achite atât contribuția legală lunară și obligațiile fiscale accesorii prevăzute la lit. b) pentru perioada în care au realizat venituri impozabile, cât și contribuția legală lunară, precum și majorările de întârziere prevăzute la lit. a) sau, după caz, obligațiile fiscale accesorii, pentru perioada în care nu au fost realizate venituri impozabile pe o perioadă mai mare de 6 luni. Această prevedere se aplică situațiilor în care în cadrul termenelor de prescripție fiscală există atât perioade în care s-au realizat venituri impozabile, cât și perioade în care nu s-au realizat astfel de venituri. În cazul în care perioada în care nu s-au realizat venituri impozabile este mai mică de 6 luni, se achită contribuția legală lunară proporțional cu perioada respectivă, inclusiv majorările de întârziere și obligațiile fiscale accesorii, după caz.
(8)
Pentru situațiile prevăzute la alin. (7) termenele de prescripție privind obligațiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat, după caz.
21.
Autoarea excepției consideră că aceste texte de lege sunt contrare prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (5)
privind obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legii, precum și ale
art. 139 alin. (1)
potrivit cărora impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
22.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia critică dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate, apreciind că acestea generează o interpretare și o aplicare eronate ale legii, în sensul că ar impune îndeplinirea unor obligații ce decurg doar din încheierea unui contract de asigurare cu o casă de asigurări de sănătate chiar și persoanelor care nu au încheiat un astfel de contract. De asemenea, consideră că revenea caselor de pensii obligația de a o înștiința cu privire la încheierea contractului de asigurare.
23.
Cu privire la criticile vizând lipsa de claritate și previzibilitate a dispozițiilor legale criticate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că doar formularea cu o suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. În același sens, prin
Decizia nr. 588 din 21 septembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 20 octombrie 2017, Curtea Constituțională a statuat că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative ( Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,
Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,
Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau
Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).
24.
Examinând prevederile de lege criticate prin prisma acestor repere jurisprudențiale, Curtea reține că dispozițiile
titlului VIII din Legea nr. 95/2006 , privind asigurările sociale de sănătate, conțin reglementări clare, lipsite de echivoc în ceea ce privește atât obligația de asigurare, cât și categoriile de asigurați. Astfel, dispozițiile
art. 208 alin. (3) lit. b)
și
e)
prevăd că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, având ca temei solidaritatea și subsidiaritatea în constituirea și utilizarea fondurilor, și impun participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea FNUASS; dispozițiile
art. 211 alin. (1)
enumeră categoriile de persoane asigurate și instituie obligația încheierii unui contract de asigurare cu o casă de asigurări de sănătate; iar dispozițiile
art. 213 alin. (4)
reiterează obligația de asigurare și de plată a contribuției de asigurări de sănătate.
25.
În acest context, Curtea apreciază că sunt relevante cele reținute de prin
Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, în sensul că
prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătății populației, în temeiul principiului solidarității și al subsidiarității consacrat de
art. 208 alin. (3) lit. b)
din această lege. De asemenea, prin
Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, și anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv acela de a asigura un minim de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Toate acestea reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor.
26.
Prin urmare, Curtea reține că asigurarea, prin încheierea unui contract de asigurare, precum și îndeplinirea îndatoririlor ce decurg din calitatea de asigurat constituie obligații lipsite de echivoc, normele legale având caracter imperativ. Astfel, în sensul principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, persoanele enumerate la
art. 211 alin. (1)
- exceptând situațiile limitativ prevăzute de lege - nu se pot degreva de îndeplinirea obligației de a contribui și de celelalte îndatoriri ce decurg din calitatea de asigurat invocând neîndeplinirea obligației de a încheia contractul de asigurări de sănătate, care constituie o încălcare a legii.
27.
Cât privește aspectele de fapt, obiective, care, potrivit autoarei excepției de neconstituționalitate, au împiedicat încheierea contractului de asigurări de sănătate, Curtea apreciază că acestea constituie aspecte de fapt a căror examinare revine competenței exclusive a instanței de judecată.
28.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alina Badea în Dosarul nr. 23.383/3/2018 al Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 211 alin. (1) , ale
art. 213 alin. (4) , ale
art. 215 alin. (3) , ale
art. 256 alin. (2) , ale
art. 257 alin. (1)
și
(7)
și ale
art. 259 alin. (4) ,
(7)
și
(8) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, în redactarea în vigoare în anul 2012, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 23 octombrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.