Ordinul nr. 322/2024
pentru aprobarea Metodologiei de calcul al drepturilor de pensie în aplicarea prevederilor Regulamentelor (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare, și (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor Acordului Comercial și de Cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, și a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Ordinul nr. 1762/2024 13 decembrie 2024 pentru modificarea și completarea Metodologiei de calcul al drepturilor de pensie în aplic…
Având în vedere:
–
Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 166 din 30 aprilie 2004, cu modificările și completările ulterioare;
–
Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 284 din 30 octombrie 2009, cu modificările și completările ulterioare;
–
Acordul Comercial și de Cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 149 din 30 aprilie 2021;
–
dispozițiile
privind sistemul public de pensii;
–
caracterul normelor juridice europene care reglementează domeniul securității sociale, regulamentele europene având acoperire generală, fiind de directă aplicare, obligatorii în toate elementele lor și prevalând asupra legislației naționale, în caz de conflict cu aceasta din urmă;
–
prevederile acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte;
–
necesitatea asigurării unei implementări corecte și unitare a dispozițiilor instrumentelor juridice cu caracter supranațional și internațional din domeniul securității sociale, prin elaborarea unor norme interne de aplicare,
în temeiul prevederilor
art. 9 alin. (4) din Statutul
Casei Naționale de Pensii Publice, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 118/2012 , cu modificările și completările ulterioare,
președintele Casei Naționale de Pensii Publice emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă
Metodologia de calcul
al drepturilor de pensie în aplicarea prevederilor Regulamentelor (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare, și (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor Acordului Comercial și de Cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, și a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor
privind sistemul public de pensii.
Metodologia menționată la
alin. (1)
este prevăzută în
anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Direcția relații internaționale și casele teritoriale de pensii vor duce la îndeplinire prezentul ordin.
Articolul 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu București, 3 aprilie 2024. Nr. 322.
Anexa METODOLOGIE DE CALCUL al drepturilor de pensie în aplicarea prevederilor
Regulamentelor (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European
și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor
de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare,
și (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului
din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare
a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor
de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare,
a prevederilor Acordului Comercial și de Cooperare între Uniunea
Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice,
pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord,
pe de altă parte, și a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate
socială la care România este parte, odată cu intrarea în vigoare
a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.