Hotărârea nr. 10/2024
privind instituirea Comisiei comune speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
art. 25 alin. (2) din Legea nr. 94/1992
privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 8 alin. (1) ,
(2)
și
(3) din Regulamentul
activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin
Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992 , republicat, cu completările ulterioare,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se instituie Comisia comună specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi, denumită în continuare Comisia.
Articolul 2
Comisia se compune din 15 membri desemnați de grupurile parlamentare din Camera Deputaților și Senat.
Comisia este condusă de un birou alcătuit din președinte, vicepreședinte și secretar.
Componența nominală a Comisiei și a biroului acesteia sunt prevăzute în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Deputații și senatorii desemnați ca membri ai Comisiei își păstrează și calitatea de membri ai comisiilor permanente ale Camerei Deputaților, respectiv ale Senatului.
Articolul 3
Comisia va funcționa până la sfârșitul legislaturii parlamentare 2020-2024.
Articolul 4
Rapoartele Comisiei, întocmite ca urmare a controlului execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi, vor fi prezentate Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, în termenul stabilit de acestea.
După primirea rapoartelor, Birourile permanente reunite le vor pune la dispoziția grupurilor parlamentare și le vor înscrie pe ordinea de zi, pentru a fi supuse dezbaterii plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 23 aprilie 2024, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, ALFRED-ROBERT SIMONIS p. PREȘEDINTELE SENATULUI, VIRGIL GURAN București, 23 aprilie 2024. Nr. 10.
Anexa COMPONENȚA NOMINALĂ
a Comisiei comune speciale a Camerei Deputaților și Senatului
pentru controlul execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi
I.
Componența comisiei
1.
Domnul deputat Țuțuianu Marius-Horia, Grupul parlamentar al PSD
2.
Doamna deputat Paraschiv Rodica, Grupul parlamentar al PSD
3.
Doamna deputat Sandu Viorica, Grupul parlamentar al PSD
4.
Domnul senator Cuc Alexandru-Răzvan, Grupul parlamentar al PSD
5.
Domnul senator Mihai Alfred-Laurențiu-Antonio, Grupul parlamentar al PSD
6.
Domnul senator Mureșan Claudiu-Marinel, Grupul parlamentar al PSD
7.
Domnul deputat Roman Florin-Claudiu, Grupul parlamentar al PNL
8.
Domnul deputat Pirtea Marilen-Gabriel, Grupul parlamentar al PNL
9.
Domnul senator Fenechiu Cătălin-Daniel, Grupul parlamentar al PNL
10.
Domnul senator Neagu Nicolae, Grupul parlamentar al PNL
11.
Domnul deputat Ilie Victor, Grupul parlamentar al USR
12.
Doamna senator Dinică Silvia-Monica, Grupul parlamentar al USR
13.
Domnul deputat Andrușceac Antonio, Grupul parlamentar al AUR
14.
Domnul deputat Miklós Zoltán, Grupul parlamentar al UDMR
15.
Domnul deputat Firczak Iulius Marian, Grupul parlamentar al minorităților naționale
II.
Componența biroului comisiei Președinte - Țuțuianu Marius-Horia, deputat, Grupul parlamentar al PSD
Vicepreședinte - Fenechiu Cătălin-Daniel, senator, Grupul parlamentar al PNL
Secretar - Ilie Victor, deputat, Grupul parlamentar al USR
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.