Hotărârea nr. 16/2024
pentru aprobarea condițiilor de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 26 mai 2024 din comuna Ucea, județul Brașov
prezumat în vigoare
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Comunei Ucea nr. 52 din 25.04.2024 privind aprobarea organizării referendumului local în vederea consultării cetățenilor din comuna Ucea privind o problemă de interes deosebit pentru comună,
observând prevederile
art. 35 din Legea nr. 3/2000
privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, precum și modelul buletinului de vot pentru referendumul local, prevăzut în
anexa nr. 1B
la aceeași lege,
văzând Hotărârea Biroului Electoral de Circumscripție Comunală Ucea, județul Brașov, nr. 1 din 30.04.2024,
ținând cont de necesitatea asigurării secretului votului alegătorilor care își vor exprima dreptul de vot la referendumul local din data de 26 mai 2024 din comuna Ucea, județul Brașov,
luând în considerare prevederile
art. 103 alin. (1) lit. i)
și
w) din Legea nr. 208/2015
privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora Autoritatea Electorală Permanentă asigură aplicarea unitară a dispozițiilor legale referitoare la organizarea referendumurilor și veghează la respectarea legii privind organizarea și desfășurarea referendumurilor locale,
având în vedere prevederile
art. 62 prima teză din Legea nr. 3/2000 , cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora această lege se completează în mod corespunzător cu prevederile
Legii nr. 208/2015 , cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de prevederile
art. 61 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 , cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora condițiile de tipărire a buletinelor de vot se stabilesc prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente,
în temeiul
art. 104 alin. (1)
și
(2) din Legea nr. 208/2015 , cu modificările și completările ulterioare,
Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă condițiile de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 26 mai 2024 din comuna Ucea, județul Brașov, prevăzute în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă Contrasemnează: Vicepreședinte, Cosmin-Gabriel Popp Vicepreședinte, Vajda Zsombor București, 9 mai 2024. Nr. 16.
Anexa Condițiile de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local
din data de 26 mai 2024 din comuna Ucea, județul Brașov
1.
Buletinul de vot are 4 pagini, în format A5 (o foaie A4 pliată).
2.
Pe prima pagină a buletinului de vot (prima copertă) se imprimă stema României într-un spațiu grafic de 1,8 x 2,5 cm, sub care se înscriu următoarele mențiuni:
2.1.
„ROMÂNIA“;
2.2.
„BULETIN DE VOT pentru Referendumul local din data de 26 mai 2024 asupra punerii în funcțiune a unei stații de biogaz pe raza comunei Ucea“.
3.
Mențiunile prevăzute pe prima pagină a buletinului de vot (prima copertă) se tipăresc cu litere corp 24, Times New Roman.
4.
A doua pagină a buletinului de vot (prima pagină interioară) va rămâne goală.
5.
Pe pagina a treia a buletinului de vot (a doua pagină interioară) se imprimă întrebarea „Sunteți de acord cu punerea în funcțiune a unei stații de biogaz pe raza comunei Ucea?“, precum și pătratele, cu latura de 4 cm, cuprinzând afirmația, respectiv negația.
6.
Literele care compun întrebarea înscrisă pe pagina a treia a buletinului de vot (a doua pagină interioară) se tipăresc cu litere corp 24, Times New Roman.
7.
Literele care cuprind afirmația și negația din pătratele înscrise pe pagina a treia a buletinului de vot (a doua pagină interioară) se tipăresc cu litere corp 48, Times New Roman, cu majuscule.
8.
Ultima pagină a buletinului de vot (coperta finală) va rămâne goală, pentru aplicarea ștampilei de control a secției de votare.
9.
La imprimarea buletinelor de vot se utilizează cerneală neagră.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.