Acord · Consiliul Europei

Acordul din 25 octombrie 1967

asupra instruirii și formării asistentilor medicali

prezumat în vigoare

Data actului
25 octombrie 1967
Emitent
Consiliul Europei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 709 din 30 septembrie 2002
Structură
11 articole, 2 anexe · 21.132 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului acord,

considerând ca scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o legătură mai strânsă între membrii săi, cu scopul de a favoriza mai ales progresul social și de a promova bunăstarea populatiilor acestora, cu ajutorul realizarilor corespunzătoare,

cunoscând convențiile privind acest scop care au fost deja încheiate în cadrul Consiliului Europei, în special Carta socială europeană, semnată la 18 octombrie 1961, și Convenția europeană de înființare, semnată la 13 decembrie 1955,

convinse ca încheierea unui acord regional de armonizare a instruirii și formării asistentilor medicali poate favoriza progresul social și poate asigura o înaltă calificare a acestora, permitandu-le astfel să se stabilească pe teritoriul altor părți contractante în condiții de egalitate cu asistenții din țara respectiva,

considerând ca este necesar să se stabilească norme minimale în aceasta privinta,

au concluzionat următoarele:

Articolul 1

1. Fiecare parte contractantă va pune în aplicare sau, dacă formarea asistentilor nu se afla sub controlul sau direct, va recomanda autorității competente sa pună în aplicare dispozițiile privind instruirea și formarea asistentilor medicali, care figurează în anexa I la prezentul acord.

2. În contextul prezentului acord, termenul asistent medical desemnează exclusiv asistentele sau asistenții în îngrijiri generale. Sunt excluși asistenții a căror formare este limitată la domeniile sănătății publice, îngrijirii sugarilor sau copiilor bolnavi, ingrijirilor obstetricale și ale bolnavilor mintali.

Articolul 2

Fiecare parte contractantă va comunică Secretariatului general al Consiliului Europei o lista cuprinzând autorități sau alte organisme abilitate sa ateste ca asistenții medicali au atins un nivel de instruire și formare corespunzând cel puțin normelor stabilite în anexa I la prezentul acord.

Articolul 3

1. După intrarea în vigoare a prezentului acord în conformitate cu prevederile art. 4, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, conținând, în componenta sa redusă, reprezentanții părților contractante, este abilitat sa treacă la elaborarea dispozițiilor conținute în anexa I la prezentul acord, în funcție de evoluția intervenita în acest domeniu.

2. Orice modificare sau extensie a dispozițiilor anexei I la prezentul acord, care va fi aprobată în unanimitate de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la paragraful precedent, va fi notificată prin Secretariatul general al Consiliului Europei către părțile contractante și va intră în vigoare la 3 luni de la data la care Secretariatul general al Consiliului Europei a fost avizat de părțile contractante ca sunt de acord cu modificarea sau extensia respectiva.

Articolul 4

1. Prezentul acord este deschis pentru semnarea de către statele membre ale Consiliului Europei, care pot sa devină părți prin:

a) semnatura fără rezerve a ratificării sau a acceptării; sau

b) semnatura cu rezerva a ratificării sau a acceptării, urmată de ratificare sau acceptare.

2. Instrumentele ratificării sau acceptării vor fi depuse la Secretariatul general al Consiliului Europei.

Articolul 5

1. Prezentul acord va intră în vigoare la 3 luni după data la care 3 state membre ale Consiliului Europei vor fi devenit părți ale acordului în conformitate cu dispozițiile art. 4.

2. Pentru orice stat membru care îl va semna ulterior fără rezerva de ratificare sau de acceptare ori îl va ratifica sau accepta, acordul va intră în vigoare la 3 luni după data semnării sau după depunerea instrumentului acestuia de ratificare sau de acceptare.

Articolul 6

1. După intrarea în vigoare a prezentului acord Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei va putea invita orice stat nemembru al Consiliului sa adere la prezentul acord.

2. Adeziunea se va efectua prin depunerea la Secretariatul general al Consiliului Europei a unui instrument de aderare ce va intră în vigoare de la data depunerii sale.

Articolul 7

1. Orice parte contractantă poate, la momentul semnării sau depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare sau de adeziune, sa declare ca face uz de una sau mai multe rezerve, figurand în anexa II la prezentul acord.

2. Orice parte contractantă poate retrage, în întregime sau în parte, o rezervă pe care a formulat-o, în virtutea paragrafului precedent, prin intermediul unei declarații adresate secretarului general al Consiliului Europei și care va intră în vigoare la data primirii ei.

Articolul 8

Anexele la prezentul acord fac parte integrantă din acesta.

Articolul 9

1. Orice parte contractantă poate, la momentul semnării sau la momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare ori de aderare, sa desemneze teritoriul sau teritoriile în care se va aplica prezentul acord.

2. Orice parte contractantă poate, în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare sau de aderare ori în orice alt moment ulterior, sa extindă aplicarea prezentului acord, prin declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, la orice alt teritoriu desemnat în declarație și pentru care partea contractantă asigura relațiile internaționale sau pentru care este abilitata sa stipuleze.

3. Orice declarație facuta în virtutea paragrafului precedent va putea fi retrasă, în ceea ce privește orice teritoriu desemnat de aceasta declarație, în condițiile prevăzute de art. 10.

Articolul 10

1. Prezentul acord va rămâne în vigoare pe o perioadă nelimitată.

2. Orice parte contractantă va putea, în ceea ce o privește, sa denunțe prezentul acord adresand o notificare Secretariatului general al Consiliului Europei.

3. Denunțarea va intră în vigoare la 6 luni după data primirii notificării de către Secretariatul general al Consiliului Europei.

Articolul 11

Secretariatul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului și oricărui stat care a aderat la prezentul acord:

a) orice semnatura fără rezerva de ratificare sau de acceptare;

b) orice semnatura sub rezerva de ratificare sau de acceptare;

c) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare;

d) orice data de intrare în vigoare a modificărilor sau extensiilor vizate de paragraful 2 al art. 3;

e) orice data de intrare în vigoare a prezentului acord în conformitate cu prevederile art. 5;

f) orice comunicare primită în aplicarea dispozițiilor art. 2;

g) orice notificare primită în aplicarea dispozițiilor art. 7;

h) orice declarație primită în aplicarea dispozițiilor art. 9;

i) orice notificare primită în aplicarea dispozițiilor art. 10 și data la care denunțarea intră în vigoare.

Drept care subsemnații, autorizați pentru aceasta, au semnat prezentul acord.

Întocmit la Strasbourg la 25 octombrie 1967, în limbile franceza și engleza, cele doua texte având aceeași valoare, dintre care un singur exemplar va fi depus la arhivele Consiliului Europei. Secretariatul general al Consiliului Europei îl va comunică în copii certificate conforme fiecărui stat semnatar sau care a aderat la el.

Pentru Guvernul Republicii Austria,

sub rezerva ratificării sau acceptării,

Laube

Strasbourg, 19 aprilie 1972

Pentru Guvernul Regatului Belgiei,

Pentru Guvernul Republicii Cipru,

Pentru Guvernul Regatului Danemarca,

M. Warberg

Pentru Guvernul Republicii Franceze,

sub rezerva aprobării,

Charles Bonfils

Strasbourg, 30 noiembrie 1967

Pentru Guvernul Republicii Federale Germane,

sub rezerva ratificării sau acceptării,

Heinrich Northe

Pentru Guvernul Republicii Islandeze,

Pentru Guvernul Irlandei,

Mary C. Tinney

Strasbourg, 7 decembrie 1971

Pentru Guvernul Republicii Italiene,

sub rezerva ratificării sau acceptării,

A. Assettati

Strasbourg, 6 noiembrie 1968

Pentru Guvernul Marelui Ducat al Luxemburgului,

Pentru Guvernul Maltei,

sub rezerva ratificării sau acceptării,

G. Borg Olivier

Strasbourg, 7 mai 1968

Pentru Guvernul Regatului Țărilor de Jos,

Pentru Guvernul Regatului Norvegiei,

Pentru Guvernul Regatului Suediei,

Pentru Guvernul Confederatiei Elvetiene,

sub rezerva ratificării sau acceptării,

D. Gagnebin

Strasbourg, 25 septembrie 1968

Pentru Guvernul Republicii Turce,

sub rezerva ratificării sau acceptării,

E. Deringil

Strasbourg, 11 septembrie 1968

Pentru Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și

Irlandei de Nord,

E. B. Boothby

Strasbourg, 21 decembrie 1967

Anexa I NORME MINIMALE

pentru instruirea și formarea asistentilor medicali

Capitolul 1 Definirea funcției de asistent pentru îngrijiri generale

1. Asistentul pentru îngrijiri generale exercita, conform reglementării în vigoare din țara sa, următoarele funcții esențiale:

a) da îngrijiri competente persoanelor a căror stare le cere, ținând cont de nevoile fizice, afective și spirituale ale bolnavului în mediul spitalicesc, familial, la școala, la locul de muncă etc.;

b) observa situațiile sau condițiile fizice sau afective care exercită un efect important asupra sănătății și comunică aceste observații celorlalți membri ai echipei sanitare;

c) formează și dirijeaza personalul auxiliar necesar pentru a răspunde nevoilor serviciului de asistența din orice instituție de sănătate.

2. În aceasta funcție asistentul medical trebuie să aprecieze în orice moment care sunt ingrijirile de care fiecare bolnav are nevoie și sa îi atribuie personalul corespunzător.

Capitolul 2 Nivelul de instruire cerut candidaților la școlile de asistenți medicali

Candidații la studiile de asistenți medicali trebuie să se situeze în mod normal la un nivel intelectual și cultural corespunzător cel puțin celui de-al zecelea an de învățământ general. În consecința, ei trebuie să posede o diploma școlară care să confirme un astfel de ciclu de studii sau sa fi susținut un examen oficial de admitere care să fie de un nivel echivalent.

Capitolul 3 Durata și conținutul programului de învățământ

Numărul de ore de învățământ de baza pentru asistenți medicali trebuie fixat la minimum 4.600. Proporția consacrată învățământului clinic (stagii) (vezi lit. B de mai jos) trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din timpul consacrat învățământului total. Totuși numărul de ore de curs teoretic și tehnic (vezi lit. A de mai jos) nu trebuie să fie mai mic de o treime din timpul consacrat formării în totalitate.
A. Învățământ teoretic și tehnic
────────────────────────────────
Învățământul trebuie să aibă ca obiect toate aspectele ingrijirilor la nivel de asistent, incluzând prevenirea bolii, educația sanitară, folosirea și acțiunea medicamentelor și problemele alimentare și dietetice, readaptarea, precum și ingrijirile de prima urgenta, reanimarea și teoria transfuziei sanguine.
Învățământul teoretic și practic și învățământul clinic trebuie să fie coordonate.
Materiile necesare de inclus în programa pot fi grupate în doua rubrici:
1. Îngrijiri de sănătate la nivel de personal mediu:
- orientare și etica profesională;
- principii generale de sănătate și de îngrijiri de sănătate pentru asistenți;
- principii de îngrijiri de sănătate pentru asistenți în materie de:
- medicina generală și specialități medicale;
- chirurgie generală și specialități chirurgicale;
- puericultura și pediatrie;
- igiena și ingrijirile de sănătate ale mamei și nou-nascutului;
- sănătate mintală și psihiatrie;
- îngrijiri de sănătate pentru persoanele în vârsta și geriatrie.
2. Științe fundamentale:
- Anatomie și fiziologie;
- Patologie generală;
- Bacteriologie, virusologie și parazitologie;
- Biofizica și biochimie;
- Igiena:
- profilaxie;
- educație sanitară;
- Științe sociale:
- sociologie;
- psihologie;
- principii de administrație;
- principii de invatare (pedagogie);
- legislație socială și sanitară;
- aspecte juridice ale profesiunii.
B. Învățământ clinic pentru asistenți medicali (stagii)
────────────────────────────────────────────────────────
Învățământul clinic trebuie să aibă ca obiect toate aspectele rolului de asistent în materie de îngrijiri de sănătate la acest nivel, incluzând prevenirea bolii, educația sanitară, precum și ingrijirile de sănătate de prima urgenta, de reanimare și de transfuzie sanguina.
El trebuie să includă:
- medicina generală și specialități medicale;
- chirurgie generală și specialități chirurgicale;
- îngrijirea copilului și pediatrie;
- igiena și ingrijirile mamei și nou-nascutului;
- sănătate mintală și psihiatrie (pe cat posibil într-un serviciu specializat);
- îngrijirea persoanelor în vârsta și geriatrie.
În determinarea locurilor de stagiu trebuie să se țină seama de următorii factori:
1. Învățământul practic de îngrijiri la nivel de asistent trebuie să aibă în ansamblul sau o valoare educativă, de aceea:
- trebuie să existe un personal calificat suficient de numeros pentru a asigura o calitate satisfăcătoare a ingrijirilor de sănătate la nivel de asistent;
- trebuie să existe condiții satisfăcătoare în materie de sedii și de material utilizate pentru îngrijirea bolnavilor.
2. În toate serviciile în care elevii asistenți sunt repartizați în cursul formării lor practice trebuie să existe în orice moment cel puțin un asistent cu diploma care poate asigura supravegherea și suficient personal de alte categorii pentru a evita ca elevului sa i se încredințeze sarcini fără valoare educativă pentru el.
3. Asistenții cu diploma din serviciile acreditate ca teren de stagiu trebuie să colaboreze la supravegherea și formarea elevilor aflați sub responsabilitatea instructoarelor școlii.

Capitolul 4 Condiții privitoare la organizarea școlilor de asistenți medicali

Pentru ca programul propus pentru formarea asistentilor medicali să fie executat într-un mod adecvat, organizarea și funcționarea școlii trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume:
A. Conducerea școlii de asistenți medicali
───────────────────────────────────────────
Conducerea școlii trebuie încredințată unui medic sau unui asistent, competent în materie de învățământ și de administrație.
B. Personalul didactic
────────────────────────
Învățământul trebuie încredințat unor profesori calificați: medici, asistenți și specialiști în diverse discipline. Fiecare școala trebuie să aibă în personalul sau cel puțin un asistent cu diploma, care a primit o formare de cel puțin un an care să îl fi calificat pentru învățământul în profesia de asistent medical.
C. Fondurile școlii
────────────────────
Creditele disponibile pentru a face fața cheltuielilor imputabile direct formării asistentilor, de exemplu salariile instructorilor și costul materialului de învățământ, trebuie să fie ușor de identificat.

Capitolul 5 Validarea studiilor

A. Va trebui instituită pentru fiecare cursant o "foaie matricola" a carei autenticitate este garantată de autoritatea competentă și care să cuprindă:

- enumerarea stagiilor efectuate;

- rezultatele lucrărilor și ale examenelor;

- o apreciere a aptitudinilor personale și profesionale pe care elevul le-a demonstrat în timpul studiilor sale.

B. Examenul final trebuie să comporte probe scrise, practice și orale, iar reusita la acest examen trebuie să fie certificată prin eliberarea unui document corespunzător.

Anexa II Fiecare dintre părțile contractante poate să își declare rezervele:

1. de derogare a dispozițiilor cap. II din anexa I, ce prevede că elevii candidați vor putea fi la un nivel intelectual și cultural corespunzător la 8 ani de învățământ general;
2. de derogare a dispozițiilor cap. II din anexa I, ce menționează că elevii candidați ar putea sa nu fie în posesia unei diplome școlare;
3. de derogare a dispozițiilor cap. III din anexa I, ce prevede un număr de ore de cursuri teoretice și tehnice diferit de cel prevăzut în acest capitol;
4. de derogare a dispozițiilor cap. III din anexa I:
(i) retinand ca subiecte facultative ale programei și ale formării practice, serviciile de maternitate, sănătatea mintală și psihiatria, precum și ingrijirile de sănătate ale personalelor în vârsta și geriatria; sau
(îi) neinscriind în învățământul clinic sănătatea mintală și psihiatria.
RECOMANDĂRI
I. Vârsta minima impusa pentru admiterea la școlile de asistenți medicali
Vârsta minima pentru admiterea la școlile de asistenți medicali se pare că nu trebuie să fie fixată în mod riguros. În țările unde programa cuprinde subiecte de instruire generală, vârsta de intrare la școala de asistenți este mult mai mica decât în cazul în care aceste cunoștințe sunt cerute de la început. În plus, maturitatea depinde de condițiile sociale și climatice.
Într-o maniera generală, elevii nu ar trebui să între în contact cu bolnavii și cu mediul spitalicesc înaintea unei varste cuprinse între 17 și 19 ani, în funcție de țara.
II. Nivelul de instruire cerut candidaților pentru admiterea la școlile de asistenți medicali (conform cap. II din anexa I la acord)
Durata de zece ani de învățământ general nu este obligatorie atât timp cat un învățământ cu o durată mai mica permite să se ajungă la același nivel intelectual și cultural.
III. Durata și conținutul programei de învățământ (conform cap. III primul paragraf din anexa I la acord)
Dacă numărul total de ore de învățământ este mai mare de 4.600, proportiile indicate trebuie să fie respectate în raport cu orarul minim reținut.
IV. Locul de stagiu (conform cap. III lit. B din anexa I la acord)
a) Locurile de stagiu trebuie să fie propuse de directorul școlii și aprobate de autoritatea competentă din fiecare țara.
b) Învățământul practic trebuie să fie organizat de directorul școlii și plasat sub supravegherea instructorilor școlii.
c) Dispoziția care figurează la nr. 2 și care prevede: "suficient personal de alte categorii pentru a evita ca elevului sa i se încredințeze sarcini fără o valoare educativă pentru el" are ca scop să se garanteze ca elevii asistenți nu vor fi folosiți la munci care nu intră în cadrul învățământului lor și care trebuie să fie încredințate unei alte categorii de personal.
d) În măsura posibilităților, asistenții vizati la nr. 3 trebuie să fi primit o formare pedagogica privind învățământul ingrijirilor de sănătate și administrației.
e) Trebuie să fie luate în considerare în mod egal:
- numărul bolnavilor;
- varietatea cazurilor clinice prezentate de bolnavi;
- organizarea serviciilor;
- existenta unui învățământ periodic în curs de desfășurare pentru personalul mediu;
- numărul limita de elevi stabilit pentru fiecare secție;
- metodele pedagogice folosite.
V. Condiții privind organizarea școlilor de asistenți medicali (conform cap. IV din anexa I la acord)
a) Conducerea școlii de asistenți medicali
Conducerea școlii trebuie în mod normal să fie asistată și consiliata de un organism format din asistenți pregatiti pentru învățământul de asistenți și din reprezentanți ai altor discipline, cum ar fi medicina, educația generală, administrația, științele sociale.
b) Corpul didactic
Coordonarea învățământului teoretic și practic trebuie să fie pusă în practica de instructori. Instructorul este un asistent pedagog format sa pregătească teoretic și practic și să asigure supravegherea stagiilor clinice. Instructorul contribuie la educația și la formarea profesională a elevilor. Raportul dintre numărul de instructori și cel al elevilor trebuie să fie stabilit astfel încât să permită asigurarea unui învățământ și a unei incadrari adecvate. Este propus un număr de 15 elevi la un instructor.
c) Facilitățile școlii
Vor fi prevăzute pentru numărul de elevi ai școlii sedii suficient de spatioase, ingloband: sali de curs și de demonstratie, sali mici pentru lucrul pe grupe, biblioteca și laborator. Ar trebui să fie prevăzute birouri individuale pentru conducere și pentru personalul didactic cu norma întreaga.
d) Material didactic
Echipamentul ar trebui să fie acela care să permită o folosire a metodelor moderne de invatare. O importanța deosebită va fi acordată folosirii materialului audiovizual.
VI. Documente care vor fi prezentate de asistenții medicali
A. Titlu (diploma, certificat sau alt act) validat de guvernul tarii în care este eliberat sau de autoritatea tarii însărcinată sa îi garanteze autenticitatea.
B. Extras de foaie matricola
Acest extras comporta:
- starea civilă;
- stagiile efectuate;
- rezultatele obținute.
C. O atestare a cunoștințelor lingvistice.
────────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.