Circulară nr. 23/2024
privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile
privind Statutul Băncii Naționale a României,
în temeiul
art. 48 din Legea nr. 312/2004
privind Statutul Băncii Naționale a României,
Banca Națională a României emite prezenta circulară.
Articolul 1
Începând cu data de 5 iunie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României.
Articolul 2
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Metal
argint
Valoare nominală
10 lei
Titlu
999‰
Formă
rotundă
Diametru
37 mm
Greutate
31,103 g
Cant
zimțat
Calitate
proof
Aversul monedei prezintă o imagine a diplomei primite de jucătorii echipei de rugby din 1924, după câștigarea primei medalii românești la Jocurile Olimpice din 1924 de la Paris, inscripția „ROMANIA“ în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI“, stema României și anul de emisiune „2024“.
Reversul monedei redă o compoziție ce conține o minge de rugby, echipa de rugby a României din 1924 și inscripțiile „PRIMA MEDALIE OLIMPICA A ROMANIEI - 1924“ și „100 DE ANI“.
Articolul 3
Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.
Articolul 4
Monedele din argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României au putere circulatorie pe teritoriul României.
Articolul 5
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu București, 24 mai 2024. Nr. 23.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.