Ordinul nr. 225/2024
pentru aprobarea Regulilor privind utilizarea siglei "ae" specifice produselor ecologice controlate
prezumat în vigoare
Având în vedere Referatul de aprobare al Direcției generale politici agricole nr. 207.154 din 29.05.2024,
ținând cont de prevederile
art. 2 alin. (4) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000
privind produsele ecologice, aprobată prin
Legea nr. 38/2001 , cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000
privind produsele ecologice, aprobată prin
Legea nr. 38/2001 , cu modificările și completările ulterioare, al
art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea
art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014
privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă
Regulile
privind utilizarea siglei „ae“ specifice produselor ecologice controlate, prevăzute în
anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Operatorii din agricultura ecologică care au primit aprobarea pentru utilizarea siglelor „ae“ în scop de certificare-identificare și/sau în scop informativ-publicitar până la data intrării în vigoare a prezentului ordin pot utiliza aceste sigle până la epuizarea stocului de etichete, dar nu mai târziu de 1 an de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.
Operatorii din agricultura ecologică prevăzuți la
alin. (1)
pot solicita aprobarea pentru utilizarea siglelor „ae“ în scop de identificare și/sau în scop informativ-publicitar înaintea expirării termenului prevăzut la
alin (1) , în condițiile precizate de prezentul ordin.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă
Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 417/110/2002
pentru aprobarea
regulilor specifice
privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 25 octombrie 2002, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Violeta Mușat, secretar de stat București, 4 iunie 2024. Nr. 225.
Anexa REGULI privind utilizarea siglei "ae" specifice
produselor ecologice controlate
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.