Comunicatul din 12 iulie 2024
privind componența consiliului director al unei filiale
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
www.scj.ro
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 325/98/2024
Nr. de înregistrare a sesizării: 1569/1/2024
Data înregistrării sesizării: 12.07.2024
Conținutul sesizării:
Dacă dispozițiile
art. 18 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000
cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora filiala este condusă de un consiliu director propriu se interpretează în sensul că respectivul consiliu director al filialei trebuie să fie distinct (în privința componenței) de consiliul director al fundației care a constituit respectiva filială.
Minuta
deciziei nr. 59 din 21 octombrie 2024
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă, în dosarul nr. 325/98/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dispozițiile
art. 18 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000
cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora filiala este condusă de un consiliu director propriu, se interpretează în sensul că respectivul consiliu director al filialei trebuie să fie distinct (în privința componenței) de consiliul director al fundației care a constituit respectiva filială?
Obligatorie, potrivit
art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.