Decizia nr. 182/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Cristina Nicoara - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Rodica Fesiuc în dosarele nr. 13/2002 și nr. 29/2002 ale Curții Supreme de Justiție - Completul de 9 judecători.

La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 117C/2002 la Dosarul nr. 87C/2002, având în vedere ca autoarea și obiectul excepțiilor de neconstituționalitate sunt identice.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexarii. În consecința, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă și al

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menționate, pentru o mai buna administrare a justiției.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând ca prin excepția de neconstituționalitate se pun în discuție aspecte ce vizează interpretarea și aplicarea legii, iar nu chestiuni de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 11 februarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 13/2002, respectiv prin Încheierea din 11 martie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 29/2002, Curtea Suprema de Justiție - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Rodica Fesiuc în recursurile declarate împotriva încheierilor din 31 ianuarie 2002 și din 27 februarie 2002 pronunțate de Curtea Suprema de Justiție - Secția penală în Dosarul nr. 5.276/2001.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține ca dispozițiile legale menționate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 125 referitoare la instanțele judecătorești. Se afirma ca dispozițiile criticate ingradesc accesul liber la justiție și creează o discriminare negativa față de judecători, care, pe lângă faptul ca sunt lipsiți de dreptul la o cale de atac, sunt împiedicați sa exercite recursul împotriva unor încheieri prin care s-a respins o excepție, care, dacă ar fi fost admisă, "ar fi făcut inutila continuarea unui proces penal în care au fost incalcate dispoziții legale".

Instanța de judecată, exprimandu-și opinia, arata ca aceasta este neîntemeiată, dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală fiind în deplina concordanta cu Constituția.

În aplicarea dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare a Curții Constituționale au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în cauza.

Președintele Camerei Deputaților arata ca un proces echitabil nu implica în mod necesar existenta mai multor grade de jurisdicție sau a mai multor cai de atac împotriva hotărârilor judecătorești și nici, pe cale de consecința, posibilitatea exercitării acestor cai de atac de către toate părțile din proces. Se apreciază ca dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituționale invocate de autoarea excepției.

Guvernul arata ca "încheierile sunt hotărâri intermediare celor care rezolva fondul cauzei sau adiacente problemelor legate de esenta cauzei, motiv pentru care acestea sunt supuse regulii că nu pot fi atacate decât dacă legea permite expres acest lucru. Similar apelului, și în recurs se prevede posibilitatea atacarii încheierilor numai o dată cu sentinta sau decizia recurată, deoarece încheierile se pronunța fie în cadrul unei judecati în prima instanța, fie în cadrul unui apel și, prin urmare, premerg fie o sentinta, fie o decizie". Prevederile art. 385^1 alin. 2 nu sunt de natura a încalcă dispozițiile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât prevederile acestui articol sunt aplicabile tuturor, fără a exista o diferentiere de tratament în aplicarea lor, și nu contravin nici art. 125 din Constituție, deoarece, prin însăși situarea lor în cadrul Codului de procedura penală, respecta cerința prevăzută de Constituție, în sensul căreia: "Competența și procedura de judecată sunt stabilite prin lege." Textul criticat nu aduce atingere nici principiului accesului liber la justiție, întrucât prevede posibilitatea atacarii cu recurs a încheierilor, o dată cu sentinta sau decizia recurată.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care are următorul cuprins: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate au următoarea redactare:

- Art. 16 alin. (1): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 125: "(1) Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

(2) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare.

(3) Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege."

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.

Curtea retine ca, potrivit art. 125 și 128 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă sa reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competente legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac și condițiile în care pot fi folosite aceste cai.

În ceea ce privește încheierile, ca specie de hotărâri judecătorești luate în cursul procesului, dar care nu soluționează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regula, decât o dată cu hotărârile judecătorești care soluționează fondul cauzei și care sunt, potrivit dreptului nostru procesual, sentințele și deciziile. Numai în mod excepțional unele încheieri pot fi atacate separat cu recurs, în funcție de gravitatea problemelor pe care le soluționează, cum ar fi, de exemplu, în procesul penal, încheierile date în prima instanța, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive, conform art. 141 din Codul de procedură penală. Cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege, regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai o dată cu sentinta sau decizia recurată se impune pentru asigurarea desfășurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenta recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra în art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, prin care se soluționează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiție.

În ceea ce privește susținerea autoarei excepției, potrivit căreia dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală ar contraveni principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Constituție, Curtea constata ca textul criticat nu prevede nici o discriminare, acesta aplicându-se tuturor persoanelor aflate în aceeași situație.

De altfel, asupra excepției de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002, respingând excepția ca fiind neîntemeiată. Soluția adoptată, ca și considerentele pe care aceasta se întemeiază, își menține valabilitatea și în cauza de fața, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în aceasta materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Rodica Fesiuc în dosarele nr. 13/2002 și nr. 29/2002 ale Curții Supreme de Justiție - Completul de 9 judecători.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 iunie 2002.