Comunicat · Înalta Curte de Casație și Justiție

Comunicatul din 2 august 2024

privind modul de interpretare și aplicare a noțiunii de ”venituri realizate ilicit”

prezumat în vigoare

Data actului
2 august 2024
Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție
Publicat în
Web
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 2.288 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

www.scj.ro

Dosar în care s-a formulat sesizarea 9546/306/2022

Nr. de înregistrare a sesizării: 1691/1/2024

Data înregistrării sesizării: 02.08.2024

Conținutul sesizării:

Modul de interpretare și aplicare a noțiunii de ”venituri realizate ilicit” din cuprinsul dispozițiilor

art. 73 pct. 23 din O.G. nr. 99/2000

privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, potrivit cărora

Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:

(...) 23. desfășurarea oricărui exercițiu comercial în perioada suspendării activității comerciale, cu amenda prevăzută la pct. 1 lit. a) - e), caz în care limitele minime și maxime se dublează, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activității comerciale și momentul constatării contravenției se confiscă și se fac venit la bugetul de stat.

respectiv dacă pentru determinarea valorii acestora se iau sau nu în calcul sumele aferente plății „utilităților, mărfurilor, salariilor, contribuțiilor aferente și taxei pe valoarea adăugată”, stabilite de lege în sarcina profesionistului.

Minuta deciziei nr. 116 din 9 decembrie 2024

Admite sesizările formulate de Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 202/233/2022 și de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. 120/306/2022 și nr. 9.546/306/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea prevederilor

art. 73 pct. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000

privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „veniturile realizate ilicit” se referă la veniturile brute realizate din activitatea comercială desfășurată între data suspendării activității comerciale și momentul constatării contravenției.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor

art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă .

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.