HG nr. 1053/2024
pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Realizare construcție pasaj pe str. Gârlești (la intersecție cu calea ferată), municipiul Craiova, județul Dolj"
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Realizare construcție pasaj pe str. Gârlești (la intersecție cu calea ferată), municipiul Craiova, județul Dolj“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la
art. 1
se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Craiova, județul Dolj, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș București, 28 august 2024. Nr. 1.053.
Anexa CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Realizare construcție pasaj pe
str. Gârlești (la intersecție cu calea ferată), municipiul Craiova, județul Dolj“
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar: • Compania Națională de Investiții „CNI“ - S.A., pe perioada realizării investiției • Unitatea administrativ-teritorială municipiul Craiova - după finalizarea investiției
Amplasament: Municipiul Craiova, str. Gârlești, județul Dolj
Indicatorii tehnico-economici:
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Craiova, județul Dolj, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.