Ordin · Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități

Ordinul nr. 896/2024

privind aprobarea procedurii de acordare a serviciilor sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități, însoțite sau neînsoțite, intrate în România din zona conflictului armat din Ucraina

prezumat în vigoare

Data actului
10 septembrie 2024
Emitent
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 932 din 17 septembrie 2024
Citează
10 acte
Structură
16 articole, 3 anexe · 20.615 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile:

–

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2021

privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;

–

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2022

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2021

privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ, aprobată prin

Legea nr. 19/2023 ;

–

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2024

privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, cu completările ulterioare;

–

Legii nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

–

Ordinului ministrului muncii și justiției sociale nr. 82/2019

privind aprobarea standardelor specifice minime de calitate obligatorii pentru serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități, cu modificările ulterioare,

în temeiul

art. 1 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 234/2022

privind atribuțiile, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, cu modificările și completările ulterioare, precum și al

art. 16 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2024

privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, cu completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă procedura de acordare a serviciilor sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități, însoțite sau neînsoțite, intrate în România din zona conflictului armat din Ucraina, prevăzută la

art. 16 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2024

privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, cu completările ulterioare, denumită în continuare Procedură.

Articolul 2

(1)

Procedura stabilește modalitatea de intervenție, precum și activitățile direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București, denumite în continuare DGASPC, de acordare de servicii sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități, însoțite sau neînsoțite, intrate în România din zona conflictului armat din Ucraina și care solicită, respectiv nu solicită o formă de protecție potrivit

Legii nr. 122/2006

privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Acordarea serviciilor sociale în centrele prevăzute la

art. 51 alin. (3) din Legea nr. 448/2006

privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele adulte cu dizabilități, însoțite sau neînsoțite, intrate în România din zona conflictului armat din Ucraina și care solicită o formă de protecție potrivit

Legii nr. 122/2006 , cu modificările și completările ulterioare, se efectuează în baza măsurii de protecție corespunzătoare prevăzute la

art. 51 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, stabilită de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap județeană/locală a sectorului municipiului București corespunzătoare adresei înscrise în permisul de ședere temporară, prevăzut la

art. 16 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2024 , cu completările ulterioare, în mod similar acordării serviciilor sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități, cetățeni români.

(3)

Însoțitorii persoanelor adulte cu dizabilități prevăzute la

alin. (1)

beneficiază în mod gratuit de servicii sociale împreună cu acestea și li se asigură preponderent activități de: găzduire, alimentație, asistență pentru sănătate, informare și asistență socială și, după caz, consiliere psihologică.

(4)

Pentru a putea avea acces la drepturile prevăzute de

Legea nr. 448/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv accesul la servicii sociale destinate lor, persoanele adulte cu dizabilități prevăzute la

alin. (1)

au obligația de a se înregistra în evidențele direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București.

(5)

Acordarea serviciilor sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități, însoțite sau neînsoțite, intrate în România din zona conflictului armat din Ucraina și care nu solicită o formă de protecție potrivit

Legii nr. 122/2006 , cu modificările și completările ulterioare, se efectuează în baza prezentei proceduri.

Articolul 3

În sensul prezentei proceduri, sintagmele și termenii de mai jos au următoarele semnificații:

a)

persoane adulte cu dizabilități prevăzute la

art. 2 alin. (5)

sunt persoanele cu handicap definite la a rt. 2 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, intrate în România din zona conflictului armat din Ucraina și care nu solicită o formă de protecție potrivit

Legii nr. 122/2006 , cu modificările și completările ulterioare;

b)

însoțitorii persoanelor adulte cu dizabilități sunt persoanele care acompaniază persoana adultă cu dizabilități și care beneficiază de drepturi în condițiile prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2024 , cu completările ulterioare;

c)

servicii sociale acordate persoanelor adulte cu dizabilități prevăzute la

lit. a)

sunt serviciile sociale prevăzute la

art. 51 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, acordate la cerere, în mod gratuit.

Articolul 4

(1)

Persoana adultă cu dizabilități, însoțită sau neînsoțită, aflată în tabăra temporară, în unitate medicală sau în comunitate poate solicita acordarea de servicii sociale. În aceste situații serviciile sociale se pot acorda inclusiv în absența documentelor de identitate.

(2)

În situația prevăzută la

alin. (1) , persoanele adulte cu dizabilități sunt îndrumate către Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea stabilirii regimului juridic, concomitent cu preluarea lor la cerere, de către DGASPC, în vederea acordării serviciilor sociale.

Articolul 5

(1)

Pentru îndeplinirea procedurilor de acordare a serviciilor sociale persoanelor adulte cu dizabilități prevăzute la

art. 3 lit. a) , DGASPC desemnează o persoană din conducere responsabilă cu gestionarea, la nivelul județului, a prezentei proceduri.

(2)

DGASPC se asigură că la nivelul instituției există angajați vorbitori de limba ucraineană/rusă/de circulație internațională, inclusiv interpret de limbaj mimico-gestual, după caz, care asigură comunicarea cu persoanele adulte cu dizabilități.

(3)

DGASPC colaborează cu organizațiile neguvernamentale, inclusiv pentru identificarea de voluntari vorbitori de limbă ucraineană/rusă/de circulație internațională.

(4)

Persoanele adulte cu dizabilități prevăzute la

art. 3 lit. a)

și însoțitorii acestora sunt informați cu privire la posibilitatea de acordare a sprijinului și asistenței umanitare, în conformitate cu prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2024 , cu completările ulterioare.

(5)

În situația opțiunii pentru serviciile sociale acordate persoanelor adulte cu dizabilități prevăzute la

art. 3 lit. a) , acestea sunt informate cu privire la modalitatea de intervenție, la activitățile pe care aceasta le presupune, precum și la serviciile sociale disponibile. DGASPC se asigură că persoanele adulte cu dizabilități, însoțite sau neînsoțite, au înțeles condițiile de acordare a serviciilor sociale.

Articolul 6

(1)

Cererea de acordare a serviciilor sociale, al cărei model este prevăzut în

anexa nr. 1 , se înregistrează la DGASPC și cuprinde informații privind identitatea, vârsta și, după caz, adresa de domiciliu sau de reședință în România a persoanei adulte cu dizabilități, o declarație pe propria răspundere că persoana se află într-o situație de dizabilitate, că nu a solicitat o formă de protecție potrivit

Legii nr. 122/2006 , cu modificările și completările ulterioare, deține sau nu documente de identitate valide, numele și vârsta însoțitorilor și calitatea acestora în raport cu persoana cu dizabilități, precum și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, al cărui model este prevăzut în

anexa nr. 2 .

(2)

Cererea de acordare a serviciilor sociale se analizează de DGASPC în termen de 24 de ore de la înregistrare și se soluționează ținând cont de numărul de locuri disponibile în serviciile sociale de tip rezidențial aflate în subordine.

(3)

În situația în care numărul cererilor de acordare a serviciilor sociale depășește numărul de locuri disponibile din centrele pentru persoane adulte cu dizabilități, aflate în subordinea DGASPC, aceasta asigură legătura cu DGASPC din alte județe pentru preluarea persoanelor adulte cu dizabilități.

(4)

Cererea, acordul și, după caz, copii ale documentelor de identitate ale persoanei adulte cu dizabilități, precum și dispoziția de admitere în centru emisă de directorul DGASPC constituie dosarul personal al beneficiarului în cadrul serviciului social.

Articolul 7

(1)

După emiterea dispoziției de admitere în centru, DGASPC asigură deplasarea persoanei adulte cu dizabilități și a însoțitorilor acesteia, precum și a persoanei care asigură comunicarea la serviciul social rezidențial identificat.

(2)

În situațiile prevăzute la

alin. (1)

și la

art. 6 alin. (3)

deplasarea persoanelor adulte cu dizabilități și a însoțitorilor acestora se asigură cu sprijinul comitetelor județene/al municipiului București pentru situații de urgență.

Articolul 8

(1)

Activitățile prevăzute în Standardele specifice minime de calitate obligatorii pentru serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități, aprobate prin

Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 82/2019 , cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător persoanelor adulte cu dizabilități prevăzute la

art. 3 lit. a) .

(2)

Pentru însoțitorii persoanelor adulte cu dizabilități se asigură activități de: găzduire, alimentație, asistență pentru sănătate, informare și asistență socială și, după caz, consiliere psihologică, iar pentru însoțitorii minori ai acestora se asigură servicii corespunzătoare nevoilor acestora.

Articolul 9

(1)

Evaluarea inițială în scopul identificării nevoilor specifice ale persoanelor adulte cu dizabilități prevăzute la

art. 3 lit. a)

se realizează de către echipa multidisciplinară a centrului rezidențial, în cel mult 48 de ore de la admitere.

(2)

În primele zile de la admiterea în centru, echipa multidisciplinară sprijină personalul acestuia în vederea cunoașterii situației și, după caz, a caracteristicilor specifice ale persoanei adulte cu dizabilități și ale însoțitorului acesteia, precum și a metodelor de lucru, stabilind specialiștii la care se apelează, inclusiv în cazul unor probleme de adaptare. În acest scop se poate desemna o persoană de referință din cadrul personalului din centru.

Articolul 10

În situația în care se constată existența unor probleme de sănătate care impun transferul persoanei adulte cu dizabilități către o unitate spitalicească, reprezentantul centrului rezidențial solicită sprijinul ambulanței în vederea transportării acesteia, la cerere, împreună cu persoana însoțitoare sau cu un reprezentant al serviciului social rezidențial, în vederea acordării tratamentului necesar.

Articolul 11

(1)

Persoana responsabilă din cadrul DGASPC informează, lunar, până în data de 22 a lunii, pentru luna anterioară, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități cu privire la situația persoanelor adulte cu dizabilități beneficiare de servicii sociale în condițiile prezentei proceduri și ori de câte ori este nevoie cu privire la situații care necesită intervenția autorităților de la nivel central.

(2)

Informarea prevăzută la

alin. (1)

se transmite în format electronic, pe adresa de e-mail a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități: infoucraina@anpd.gov.ro, conform modelului prevăzut în

anexa nr. 3 .

Articolul 12

Persoana responsabilă din cadrul DGASPC colaborează cu autoritățile administrației publice locale/serviciile publice de asistență socială de la nivelul județului în vederea asigurării intervenției cu celeritate în situația în care se identifică nevoia acordării de servicii sociale persoanelor adulte cu dizabilități găzduite în comunitate.

Articolul 14

Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile

Ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități nr. 43/2022

privind aprobarea procedurii de acordare a serviciilor sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități, însoțite sau neînsoțite, intrate în România din zona conflictului armat din Ucraina și care nu solicită o formă de protecție potrivit

Legii nr. 122/2006

privind azilul în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253 din 15 martie 2022.

Articolul 15

Anexele nr. 1-3

fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 16

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități,
Adrian Voican
București, 10 septembrie 2024.
Nr. 896.

Anexa 1 CERERE

de acordare a serviciilor sociale

- model -

Subsemnatul, .......(numele și prenumele)......, reprezentat*1) prin ............, cu domiciliul în localitatea ..........., str. ........... nr. ....., Ucraina/cu domiciliul/reședința stabilit/stabilită în localitatea .................., str. ..................... nr. ....., județul/sectorul ..........., România, în calitatea de persoană cu dizabilități, intrată în România ca urmare a conflictului armat, identificat cu document de identitate/permis de ședere/pașaport seria ........ nr. ..........., solicit: *1) Cererea se completează prin reprezentant, numai în cazul în care se declară că persoana cu dizabilități are reprezentant.

[ ] înregistrarea în evidența DGASPC .......;

[ ] evaluarea în vederea încadrării în grad de handicap;

[ ] acordarea de servicii sociale.

Declar pe propria răspundere următoarele: [ ] mă aflu într-o situație de dizabilitate cu diagnostic ......(descriere pe scurt a dizabilității)...........;

[ ] am solicitat o formă de protecție potrivit

Legii nr. 122/2006

privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare;

[ ] nu am solicitat o formă de protecție potrivit

Legii nr. 122/2006

privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare;

[ ] nu dețin documente de identitate valide;

[ ] sunt neînsoțit;

[ ] sunt însoțit de:

Numele și prenumele însoțitorului

Vârsta

Calitatea în raport cu persoana adultă cu dizabilități

Alte observații privind nevoi speciale ...............

Atașez: [ ] permis de ședere;

[ ] referat medical de la medicul specialist;

[ ] istoric medical.

Data

......................

Semnătura

......................

Anexa 2 ACORD

privind prelucrarea datelor cu caracter personal

- model -

Subsemnatul/Subsemnata, ............., document de identitate/permis de ședere/pașaport seria ..... nr. ........., declar că, în conformitate cu cerințele

Regulamentului (UE) 2016/679

al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) și ale Regulamentului-cadru de organizare și funcționare al D.G.A.S.P.C. .......... din data de ........., am luat la cunoștință că D.G.A.S.P.C. .........., în calitate de operator de date cu caracter personal, are obligația legală de a-mi administra, prelucra și porta în condiții de siguranță, inclusiv prin accesarea bazelor de date prevăzute de lege și numai pentru scopurile prevăzute de legislația în vigoare, datele mele personale pe care le furnizez sau pe care le furnizează, după caz, un membru al familiei mele ori o altă persoană care îmi reprezintă interesele.

Totodată am luat act de faptul că datele mele cu caracter personal sunt transmise prin orice mijloc de comunicare instituțiilor publice sau altor entități publice ori private ale căror activități sunt incidente în activitatea de exercitare a drepturilor sociale sau care au legătură directă ori implicită cu instrumentarea cazului pentru care am depus sau oferit informații, cererea sau dosarul, angajaților D.G.A.S.P.C. ............, care la rândul lor sunt operatori de date cu caracter personal.

Scopul colectării datelor îl constituie efectuarea obligațiilor conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare al D.G.A.S.P.C. .......... din data de ........., potrivit prezentei cereri sau cazului. Aceste informații vor putea fi introduse de către D.G.A.S.P.C. ......... în baza sa de date sub orice formă materială (suport hârtie) și electronică.

Menționez că mi s-a adus la cunoștință că refuzul furnizării acestor date determină imposibilitatea inițierii sau, după caz, finalizării procedurilor D.G.A.S.P.C. ............

Data

......................

Semnătura

......................

Anexa 3 INFORMARE

cu privire la situația persoanelor adulte cu dizabilități beneficiare de

servicii sociale în condițiile procedurii de acordare a serviciilor

sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități, însoțite sau neînsoțite,

intrate în România din zona conflictului armat din Ucraina

- model -

DGASPC ...............

Data ...................

Nr. crt.

Centrul rezidențial în care se asigură serviciile

Număr de persoane adulte cu dizabilități care beneficiază de servicii sociale potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din procedură

Număr de persoane adulte cu dizabilități care beneficiază de servicii sociale potrivit prevederilor art. 3 lit. a) din procedură

Nr. de însoțitori, din care

Nr. de însoțitori fără documente de identitate valabile

Grad de handicap

din care fără documente de identitate valabile

Adulți

Copii

Grav

Accentuat

Mediu

Ușor

TOTAL

Persoana responsabilă

Numele și prenumele

Funcția

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.