Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 254/2002

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 și a dispozițiilor Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare

prezumat în vigoare

Data actului
24 septembrie 2002
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 769 din 22 octombrie 2002
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 15.194 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 29/1990 7 noiembrie 1990 (prevederi anume) LEGEA contenciosului administrativ

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990

și a dispozițiilor

Legii nr. 80/1995 , excepție ridicată de Leontin Salajan în Dosarul nr. 58/2002 al Tribunalului Salaj - Secția civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 99C/2002 având ca obiect aceeași excepție ridicată de același autor în Dosarul nr. 47/2002 al Tribunalului Salaj - Secția civilă. La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea celor două dosare.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea celor două dosare.

Curtea, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 99C/2002 la Dosarul nr. 73C/2002, care este primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Se arata că nu aparține competentei Curții Constituționale adăugarea, într-o dispoziție legală, a unor noi prevederi, astfel cum susține autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierile din 1 februarie 2002 și din 22 februarie 2002, Tribunalul Salaj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990

și ale

Legii nr. 80/1995 , excepție ridicată de Leontin Salajan.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca

art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990

"nu menționează care sunt actele de comandament cu caracter militar care nu pot fi atacate în justiție".

În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor

Legii nr. 80/1995

privind Statutul cadrelor militare, autorul excepției considera ca aceasta consta în neprevederea "responsabilității unității militare pentru abuzurile comise cadrelor militare și a posibilităților inaintarii demisiei în astfel de situații". În motivarea excepției de neconstituționalitate se invoca dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) și (2), art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1) și (2), art. 23 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 38 alin. (1), (2) și (3), art. 48 alin. (1) și (2), art. 49 alin. (1) și (2), precum și ale art. 50 alin. (1) și (2) din Constituție.

Tribunalul Salaj - Secția civilă apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arata ca textul

art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990

are în vedere "toate actele de comandament militar, respectiv toate actele autorității militare care au caracter de comandament militar". Faptul ca legea nu menționează care anume acte de comandament cu caracter militar nu pot fi atacate în justiție este apreciat de instanța ca "nu încalcă principiile prevăzute în Constituție".

În legătură cu

Legea nr. 80/1995 , instanța considera ca dispozițiile acesteia "sunt constituționale, deoarece lit. h) a art. 85 alin. 1 din lege prevede tocmai faptul ca trecerea în rezerva a cadrelor militare se poate face prin demisie, iar neprevederea expresă a unui caz, respectiv a posibilității inaintarii demisiei în situația în care unitatea militară săvârșește un abuz, nu contravine nici unui principiu constituțional". De asemenea, opineaza instanța, nici "neincluderea în

Legea nr. 80/1995

a unor dispoziții privind răspunderea instituției militare în cazul comiterii unor nelegalitati nu poate fi reținută, deoarece art. 35 din lege prevede că pentru apărarea onoarei cadrelor militare și evitarea abuzurilor în armata se înființează consilii de onoare și consilii de judecată a căror organizare și funcționare se stabilește prin regulamente militare".

Prin Încheierea din 22 februarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 47/2002, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor regulamentelor nr. 512/1995 și nr. 513/1995, ale Ordinului M.I. nr. S/230/1992, ale Regulamentului disciplinei militare, precum și ale Regulamentului serviciului interior a fost respinsă, ca inadmisibila, de instanța de judecată, întrucât "se referă la alte acte normative decât legea sau ordonanța Guvernului".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președintele Camerei Deputaților considera, în punctul de vedere comunicat în Dosarul nr. 73C/2002 al Curții Constituționale, ca dispozițiile

Legii nr. 29/1990

nu încalcă prevederile constituționale invocate. Faptul ca textul legii se referă la "actele de comandament cu caracter militar", fără a arata care sunt acestea, "nu constituie o omisiune a legiuitorului, ci arata intenția clara de a scoate de sub incidența legii contenciosului administrativ toate actele având acest caracter".

În ceea ce privește criticile aduse dispozițiilor

Legii nr. 80/1995 , se apreciază, în același punct de vedere, "ca nici acestea nu sunt întemeiate, deoarece în capitolul 7, care reglementează trecerea în rezerva sau direct în retragere a cadrelor militare, la art. 85 lit. h), se prevede posibilitatea demisiei".

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990

este neîntemeiată, întrucât "se ignora faptul ca dispozițiile art. 48 din Constituție prevăd ca limitele și condițiile exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține în justiție recunoașterea dreptului sau anularea actului daunator și repararea pagubei se stabilesc prin lege organică". Totodată, se considera ca impunerea prin lege a unor limite în exercitarea dreptului persoanei vătămate într-un drept al său de a cere anularea actului nu reprezintă o încălcare a principiului constituțional al liberului acces la justiție, întrucât dispoziția legală își are temeiul în prevederile constituționale. Conform susținerilor Guvernului, aceasta concluzie se bazează și pe prevederile art. 49 din Constituție care permit restrangerea exercitării unor drepturi sau a unor libertăți prin lege, în cazuri anume justificate, între care și apărarea siguranței naționale. Cu privire la celelalte prevederi constituționale invocate de autorul excepției se apreciază, în punctul de vedere al Guvernului, ca acestea nu au incidența în cauza.

Referitor la susținerea neconstitutionalitatii

Legii nr. 80/1995 , cu privire la care se invoca de autorul excepției lipsa reglementării unor aspecte referitoare la efectele demisiei și la răspunderea unității militare, Guvernul considera ca excepția este inadmisibila. Se face trimitere, în acest sens, la dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională "nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990

și dispozițiile

Legii nr. 80/1995

privind Statutul cadrelor militare.

Textul

art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990

are următorul cuprins: "Art. 2. - Nu pot fi atacate în justiție: [...]

b) actele de comandament cu caracter militar;"

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia a invocat încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (1) și (2), privind statul român, ale art. 2 alin. (1), privind suveranitatea, ale art. 4 alin. (1) și (2), privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, ale art. 11 alin. (1), privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 15 alin. (1) și (2), privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1) și (2), privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (1) și (2), referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1) și (2), privind accesul liber la justiție, ale art. 22 alin. (1) și (2), privind dreptul la viața și la integritate fizica și psihică, ale art. 23 alin. (1), privind libertatea individuală, ale art. 26 alin. (1), privind viața intima, familială și privată, ale art. 38 alin. (1), (2) și (3), privind munca și protecția socială a muncii, ale art. 48 alin. (1) și (2), privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 49 alin. (1) și (2), privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și celor ale art. 50 alin. (1) și (2), privind fidelitatea față de țara.

Analizând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea Constituțională retine următoarele:

1. O prima critica, susținută de autorul excepției, vizează neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 , în sensul că "nu menționează care sunt actele de comandament militar care nu pot fi atacate în justiție". Examinând excepția de neconstituționalitate sub acest aspect, Curtea observa ca

Legea nr. 29/1990

a prevăzut exceptarea actelor de comandament cu caracter militar de la controlul pe calea contenciosului administrativ, iar potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (2) din Constituție, condițiile și limitele exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține recunoașterea dreptului pretins, anularea actului administrativ și repararea pagubei se stabilesc prin lege organică. În consecința, ținând seama și de natura specială a actelor respective, Legea contenciosului administrativ, reglementand excepția de la art. 2 lit. b), nu contravine nici unuia dintre textele constituționale invocate în susținerea excepției.

Totodată, faptul ca legea nu a prevăzut care sunt actele de comandament militar ce nu pot fi atacate în justiție nu intra sub incidența controlului de constituționalitate, chiar dacă s-ar considera ca lipsa acestei precizări ar constitui o insuficienta în reglementare. În acest sens, dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, dispun ca, "În exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. [...]

Textul art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ (lege preconstitutionala) a mai fost supus controlului de constituționalitate. Prin Decizia nr. 103 din 1 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 . În considerentele acestei decizii Curtea a reținut ca

Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , deși anterioară Constituției, a stabilit anumite condiții și limite de exercitare a dreptului persoanei vătămate, printre care și excluderea de la controlul instanței de contencios a actelor de comandament militar. De asemenea, Curtea a stabilit că nu intră în competența sa controlul constituționalității interpretării notiunii de "act de comandament cu caracter militar". Soluția pronunțată în Decizia nr. 103/1996, precum și considerentele care au stat la baza acesteia sunt valabile și în prezenta cauza.

2. Referitor la prevederile

art. 1, 5 și 12 din Legea nr. 29/1990 , texte la care autorul excepției a făcut referire în memoriile depuse în dosarele instanței de judecată, Curtea constata că nu au nici o legătură cu excepțiile de constituționalitate. Astfel cum reiese din încheierile de sesizare, sunt criticate doar dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea privind contenciosul administrativ, de altfel singurul text avut în vedere la motivarea excepției.

3. În ceea ce privește

Legea nr. 80/1995 , autorul excepției critica faptul ca aceasta "nu precizează responsabilitatea unității militare pentru abuzurile comise cadrelor militare și posibilitățile inaintarii demisiei în astfel de situații".

Analizând critica de neconstituționalitate formulată cu privire la dispozițiile

Legii nr. 80/1995

privind Statutul cadrelor militare, Curtea observa ca și aceasta se referă, în fond, la pretinsa existenta a unor lacune în reglementare, respectiv la lipsa precizarii responsabilității unității militare "pentru abuzurile comise cadrelor militare și posibilitățile inaintarii demisiei în astfel de situații". În consecința, ținând seama de incidența dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea, și în acest caz, constata ca prevederile legale criticate nu intra sub incidența controlului de constituționalitate.

4. Celelalte texte constituționale invocate de autorul excepției în susținerea acesteia nu au relevanta în cauza, fiind lipsite de legătură cu textele legale criticate pentru neconstituționalitate.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990

și a dispozițiilor

Legii nr. 80/1995

privind Statutul cadrelor militare, excepție ridicată de Leontin Salajan în dosarele nr. 58/2002 și nr. 47/2002 ale Tribunalului Salaj - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 septembrie 2002.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.