Decizia nr. 267/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Cristina Nicoara - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, excepție ridicată de Roxana Valcu în Dosarul nr. 2.929/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curții Constituționale, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 2.929/2001, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Roxana Valcu într-o cauza penală privind infracțiunile de insulta și calomnie.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 206 din Codul penal contravin prevederilor art. 30 din Constituție, precum și celor ale art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens se arata ca "sancționarea excesiva a calomniei prin presa constituie o incatusare incompatibilă cu libertatea presei (art. 30 din Constituție) și, de asemenea, cu progresul democrației".

Instanța de judecată apreciază ca excepția nu este intemeiata, deoarece dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate și nici reglementărilor internaționale privind materia drepturilor omului.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul considera ca excepția este neîntemeiată. Se apreciază ca "incriminarea faptelor care aduc atingere demnității persoanei nu numai ca este permisă de Constituție și de actele internaționale în materia drepturilor omului, dar este și necesară pentru existenta unei societăți democratice".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 206 din Codul penal, care au următorul conținut: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori disprețului public, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală."

Textul constituțional invocat de autorul excepției ca fiind încălcat este art. 30, potrivit căruia: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implica și libertatea de a înființa publicații.

(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligația de a face publică sursa finanțării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege."

De asemenea, în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunică informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare."

Examinând excepția, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională, prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 51 din 8 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 9 iunie 1999, a statuat ca dispozițiile art. 206 din Codul penal, privind calomnia, nu contravin prevederilor constituționale ale art. 30, referitoare la libertatea de exprimare. În acest sens Curtea a reținut ca incriminarea și sancționarea calomniei prin art. 206 din Codul penal nu pot fi considerate o ingradire a libertății de exprimare, deoarece, potrivit art. 54 din Constituție, drepturile și libertățile constituționale trebuie exercitate cu buna-credința, fără a se încalcă drepturile și libertățile celorlalți. Aceasta înseamnă ca exercitarea abuzivă a drepturilor și libertăților este susceptibilă de sancționare, după caz, inclusiv prin aplicarea unor sancțiuni de natura penală.

Referitor la concordanta textului de lege criticat cu prevederile art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constata ca asupra acestui aspect s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Constantinescu împotriva României, când a decis ca restrangerea libertății de exprimare, prevăzută de lege, nu contravine prevederilor art. 10 din convenție, fiind necesară într-o societate democratica.

Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cat și considerentele cuprinse în deciziile anterioare își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, excepție ridicată de Roxana Valcu în Dosarul nr. 2.929/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 octombrie 2002.