Decizia nr. 211/2002
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Suspendă 1
- Decizia nr. 6/1992 11 noiembrie 1992 cu privire la constituționalitatea unor prevederi ale Legii privind măsuri premergătoare r…
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 38/2002 30 ianuarie 2002 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judici…
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
Nicolae Popa - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de: Societatea Comercială "Reconversie și Valorificare Active" - S.A. și de Societatea Comercială "Pricewaterhousecoopers Management Consultants" - S.R.L., lichidatori, pentru Bankcoop BGCP - S.A. - Agenția Ialomita în Dosarul nr. 1.645/2000 al Tribunalului Ialomita - judecătorul-sindic; Societatea Comercială "Reconversie și Valorificare Active" - S.A. pentru Societatea Comercială "Republica" - S.A. în Dosarul nr. 1.819/2001 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială - judecătorul-sindic; Societatea Comercială "Aldera" - S.A. pentru Societatea Comercială "Agricolă" - S.A. Dabuleni, de Societatea Comercială "Duvitur Prodcom Impex" - S.R.L. și de Societatea Comercială "Agrosun" - S.A. din Craiova în dosarele nr. 16/F/2001, nr. 19/F/1999, nr. 29/F/1999 ale Tribunalului Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ - judecătorul-sindic.
Dezbaterile din ședința publică au fost consemnate în Încheierea din 9 iulie 2002, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10 iulie 2002.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin încheierile pronunțate la 12 aprilie 2002 în Dosarul nr. 1.645/2000 al Tribunalului Ialomita - judecătorul-sindic, la 8 aprilie 2002 în Dosarul nr. 1.819/2001 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială - judecătorul-sindic, la 18 aprilie 2002 în dosarele nr. 16/F/2001, nr. 19/F/1999 și nr. 29/F/1999 ale Tribunalului Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ - judecătorul-sindic, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Bankcoop BGCP - S.A., banca în faliment, prin lichidatorii: Societatea Comercială "Reconversie și Valorificare Active" -S.A. și Societatea Comercială "Pricewaterhousecoopers Management Consultants" - S.R.L. București, de Societatea Comercială "Aldera" - S.A. pentru Societatea Comercială "Agricolă" - S.A. Dabuleni, de Societatea Comercială "Duvitur Prodcom Impex" - S.R.L. și de Societatea Comercială "Agrosun" - S.A.
În motivarea excepției autorii acesteia susțin, în esenta, ca dispozițiile
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
sunt contrare prevederilor art. 21, 49, precum și ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, deoarece prin aceste dispoziții legale se paralizeaza posibilitatea creditorilor de a-și exercită drepturile procesuale și de a-și recupera creanțele de la debitori, ingradindu-li-se accesul liber la justiție. Prin dispozițiile legale criticate se creează un regim preferențial instituțiilor publice și, implicit, se defavorizeaza toate celelalte categorii de creditori, care se vad în imposibilitatea realizării creanțelor lor, deși sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea și efectuarea procedurilor prevăzute de
Legea nr. 64/1995 . De asemenea, autorii excepțiilor susțin ca suspendarea recuperării creanțelor este o acțiune îndreptată împotriva intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară.
Tribunalul Ialomita - judecătorul-sindic apreciază ca excepția ridicată este admisibilă și este intemeiata, întrucât prin dispozițiile legale criticate "se paralizeaza posibilitatea creditorilor de a-și exercită drepturile procesuale și de a-și recupera creanțele". Aceste dispoziții legale contravin și prevederilor art. 49 alin. (2) din Constituție, restrangand exercițiul unor drepturi neproportional cu situația care a impus restrangerea. Prin încheierea procedurii în baza contractului de vânzare a acțiunilor, le este îngrădit accesul la justiție tuturor creditorilor debitoarei, deoarece, în conformitate cu dispozițiile
art. 123 din Legea nr. 64/1995 , prin închiderea procedurii debitorul va fi descărcat de obligațiile pe care le avea înainte de deschiderea procedurii. Judecătorul-sindic considera, de asemenea, ca dispozițiile legale criticate creează "un regim preferențial instituțiilor publice, defavorizand celelalte categorii de creditori", contravenind astfel obligației constituționale a statului de a asigura libertatea comerțului și protecția concurentei loiale.
Tribunalul București - Secția a VII-a comercială - judecătorul-sindic apreciază ca textul de lege criticat este neconstitutional, accesul la justiție fiind îngrădit, deoarece prin deschiderea procedurii de reorganizare și lichidare judiciară împotriva debitoarei "se suspenda toate celelalte acțiuni judiciare și extrajudiciare îndreptate împotriva debitorului sau a averii sale, urmând ca recuperarea creanțelor să se facă exclusiv în cadrul acestei proceduri". Prin dispozițiile legale criticate se intervine doar în favoarea acelor societăți comerciale la care statul este acționar majoritar, iar un acționar privat nu poate exercita aceleași drepturi, neindeplinindu-se astfel obligația statului de a asigura "libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție".
Tribunalul Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ - judecătorul-sindic apreciază ca excepția ridicată este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate "nu intră în contradictie cu nici unul din articolele invocate în cerere, respectiv art. 21, art. 41 alin. (1) și (2) și art. 49 din Constituție". De asemenea, arata ca
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
"este în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituția României, potrivit căruia, statul român trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară".
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Guvernul considera ca excepția ridicată este neîntemeiată. Suspendarea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului "este temporară, fiind luată până la privatizarea societății sau pentru o perioadă de cel mult un an, cu posibilitatea de a fi prelungită cu încă un an numai în cazuri temeinic justificate", astfel ca restrangerea pe o perioadă limitată a exercițiului unor drepturi "nu poate duce la stingerea dreptului însuși". În ceea ce privește măsura închiderii procedurii în cazul privatizării societății comerciale, aceasta "are, într-adevăr, efectele arătate de către autorul excepției de neconstituționalitate, respectiv descărcarea debitorului de obligațiile pe care le avea înainte de deschiderea acesteia", fiind însă condiționată de prevederile contractului de privatizare care va trebui sa cuprindă clauze cu privire la modul de satisfacere a creditorilor societății comerciale privatizate, mai ales a creditorilor privati. Excepția este nefondata și prin raportare la prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție, deoarece prin "suspendarea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, se urmărește tocmai protejarea intereselor naționale, respectiv valorificarea tuturor factorilor de producție - prin privatizarea societății comerciale".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1),
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, dispoziții care au următoarea redactare: "(1) Exercițiul acțiunilor sau, după caz, efectuarea procedurilor prevăzute de
se suspenda, la cererea instituției publice implicate, față de societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține cel puțin 50% + 1 din capitalul social, ce înregistrează obligații bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidența contabilă, aflate în proces de privatizare, cuprinse în programe speciale care să conducă la creșterea atractivității acestora pentru privatizare ori pentru care s-au înregistrat scrisori de intenție pentru achiziționarea pachetului de acțiuni.
(2) Suspendarea va fi pronunțată de instanța competența pentru o perioadă de un an, care va putea fi prelungită, în cazuri temeinic justificate, cu maximum un an.
(3) În termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii de suspendare, administratorul sau, după caz, lichidatorul va fi obligat să prezinte instituției publice implicate un raport cu privire la ansamblul operațiunilor efectuate în cursul procedurii de lichidare judiciară.
(4) În urma privatizării societății prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni, judecătorul-sindic va pronunța, la cererea instituției publice implicate, o încheiere prin care va dispune închiderea procedurii în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acțiunilor."
Prevederile constituționale pe care autorii excepției le considera ca fiind incalcate prin dispozițiile legale criticate sunt:
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";
- Art. 134 alin. (2): "Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;
b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară."
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constata ca dispozițiile
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
nu contravin principiului liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție. Liberul acces la justiție include dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței judecătorești competente "pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime", precum și dreptul de a stărui în continuarea procesului judiciar declansat până la soluționarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, drept care, în speta, este numai suspendat, nu suprimat.
Suspendarea exercitării acțiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de
nu încalcă principiul liberului acces la justiție dat fiind ca, prin însăși natura ei, această măsură constituie un act judiciar de decizie, adoptat de instanța competența, pe o perioadă limitată, potrivit
art. III alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , după constatarea de către judecător a îndeplinirii condițiilor prevăzute în alin. (1) al aceluiași articol, și anume: să fie vorba de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține cel puțin 50% + 1 din capitalul social; societatea comercială în cauza să aibă obligații bugetare de peste 50% din totalul datoriilor înscrise în evidența contabilă; societatea să se afle în proces de privatizare, cuprinsă într-un program special menit sa ducă la creșterea atractivității acesteia pentru privatizare sau să se fi înregistrat scrisori de intenție pentru achiziționarea pachetului de acțiuni ale acesteia.
În condițiile în care măsura suspendării nu operează de drept, ci, asa cum s-a arătat, în cadrul unei proceduri judiciare, creditorii și toate celelalte persoane interesate au posibilitatea sa înfățișeze instanței punctul lor de vedere cu privire la existenta tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea acțiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de lege.
În același sens este de observat ca procedura suspendată pe cale judiciară urmează să se inchida tot pe cale judiciară, fie în condițiile prevăzute de
art. 117 și următoarele din Legea nr. 64/1995
- dacă nu s-a realizat privatizarea -, fie în condițiile prevăzute de
art. III alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , în urma privatizării prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni.
De asemenea, Curtea retine ca titularii drepturilor de creanta care au solicitat deschiderea procedurii față de societatea comercială ajunsă în incapacitate de plată au posibilitatea ca, la închiderea procedurii speciale prevăzute de
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , să își recupereze creanțele pe baza prevederilor contractului de privatizare sau, în condițiile dreptului comun, de la succesorii societății privatizate.
Asadar, atât măsura suspendării, cat și închiderea procedurii prevăzute de lege au loc în cadru judiciar, în fața instanței competente, neputându-se retine, în consecința, ca prin textul de lege care formează obiectul excepției de neconstituționalitate s-ar restrânge exercițiul dreptului sau însuși dreptul de liber acces la justiție.
Pentru aceleași considerente, Curtea Constituțională nu poate primi nici susținerea ca dispozițiile
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
ar fi contrare prevederilor art. 49 din Constituție prin aceea ca s-ar restrânge dreptul creditorilor de a-și realiza creanțele ce le au asupra societăților comerciale cu capital majoritar de stat. În plus, Curtea retine ca textul criticat este un text de procedura - deci fără efect cu privire la dreptul substanțial al creditorilor -, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, reglementarea procedurilor judiciare este de competența legiuitorului.
Este, în sfârșit, neîntemeiată susținerea autorilor excepției de neconstituționalitate ca dispozițiile
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
contravin prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție.
Articolul 134
din Constituție stabilește obligațiile care revin statului în asigurarea funcționarii economiei de piața.
Examinând conținutul dispozițiilor legale criticate, Curtea constata ca acestea nu contravin cu nimic obligației statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție - prevăzută în art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, invocat de autorii excepției -, deoarece măsura suspendării, criticata de aceștia, răspunde tocmai exigenței formulate de Legea fundamentală, fiind menita sa salveze societățile comerciale în dificultate și capitalurile acestora, pentru a-și putea îndeplini în continuare funcțiile economice pentru care au fost create - deci, pentru a asigura libertatea comerțului -, precum și toate obligațiile ce decurg din aceste funcții, inclusiv aceea de a-și achită obligațiile față de creditori.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de: Societatea Comercială "Reconversie și Valorificare Active" - S.A. și de Societatea Comercială "Pricewaterhousecoopers Management Consultants" - S.R.L., lichidatori, pentru Bankcoop BGCP - S.A. - Agenția Ialomita în Dosarul nr. 1.645/2000 al Tribunalului Ialomita - judecătorul-sindic; Societatea Comercială "Reconversie și Valorificare Active" - S.A. pentru Societatea Comercială "Republica" - S.A. în Dosarul nr. 1.819/2001 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială - judecătorul-sindic; Societatea Comercială "Aldera" - S.A. pentru Societatea Comercială "Agricolă" - S.A. Dabuleni, de Societatea Comercială "Duvitur Prodcom Impex" - S.R.L. și de Societatea Comercială "Agrosun" - S.A. din Craiova în dosarele nr. 16/F/2001, nr. 19/F/1999, nr. 29/F/1999 ale Tribunalului Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ - judecătorul-sindic.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 iulie 2002.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
Întrucât domnul Laurentiu Cristescu se afla în
concediu de odihnă, în locul sau semnează, în temeiul
art. 261 alin. 4 din Codul de procedură civilă,
Magistrat-asistent șef,
Claudia Miu
OPINIE SEPARATĂ
Apreciem ca soluția adoptată cu votul majorității membrilor Curții este gresita, întrucât, în cauza, se impunea admiterea excepției și constatarea neconstitutionalitatii dispozițiilor
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 .
Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
a fost emisă pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului. Toate modificările și completările sunt cuprinse în art. I din ordonanța. Dispozițiile art. III din aceeași ordonanța nu au urmărit modificarea sau completarea normelor juridice impersonale și general obligatorii ale
Legii nr. 64/1995 , ci instituirea unor reguli speciale, derogatorii, dar și discriminatorii, în același timp, în privilegiul unei anumite categorii de societăți comerciale supuse procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, în favoarea unui singur creditor privilegiat și în detrimentul tuturor celorlalți creditori.
Sub acest aspect, este interesant a se observa ca, potrivit art. II din ordonanța, aceasta "intră în vigoare după 180 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. III, care intră în vigoare la data publicării", iar conform art. IV, procedurile deschise anterior datei intrării în vigoare a ordonanței vor fi administrate și lichidate conform dispozițiilor legale anterioare, cu excepția procedurilor "pentru care operează suspendarea solicitată de instituția publică implicata, în conformitate cu prevederile art. III".
Articolul III
din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
prevede suspendarea de drept a exercitării acțiunilor sau, după caz, a efectuării procedurilor prevăzute de
pentru o cauza diferita de cele arătate la art. 243 din Codul de procedură civilă. Conform prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituție "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", dar aceasta nu înseamnă ca legiuitorul poate institui și reguli de procedura contrare unor dispoziții sau principii constituționale.
Analizând dispozițiile
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , în raport și cu consecințele directe pe care le produc, observam ca acestea contravin principiului liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție. Liberul acces la justiție include dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței judecătorești competente "pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime", precum și dreptul de a stărui în continuarea procesului judiciar declansat până la soluționarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Suspendarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului la cererea unei terțe persoane, respectiv a instituției publice implicate care deține majoritatea acțiunilor societății comerciale supuse acestei proceduri, astfel cum dispune textul de lege examinat, goleste de conținut și de eficienta dreptul de a se adresa justiției, de vreme ce creditorii care au solicitat deschiderea procedurii față de societatea comercială ajunsă în incapacitate de plată, independent de voința și de vina lor, nu mai pot stărui în continuarea și finalizarea procedurii în vederea recuperării, integrale sau, cel puțin, parțiale, a creanțelor lor. Suspendarea dispunandu-se pe o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii acesteia cu încă un an, lipsește creditorii timp îndelungat de orice posibilitate pentru valorificarea drepturilor lor legitime prin recuperarea creanțelor, eventual prin lichidarea activelor sau a întregului patrimoniu al societății debitoare.
Restrangerea, prin suspendare, a exercițiului dreptului de acces liber la justiție, chiar prin lege, nu este justificată de nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 49 din Constituție. Se poate retine și faptul ca suspendarea pe o perioadă îndelungată a procedurii și, mai ales, închiderea acesteia în urma privatizării societății comerciale debitoare, determina, poate în multe cazuri, imposibilitatea celorlalți creditori de a-și mai recupera creanțele, consecințe datorită cărora dispozițiile legale criticate aduc atingere dreptului însuși, iar nu numai restrangerea vremelnică a exercițiului acestuia.
Dispozițiile
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
favorizează și apara de consecințele procedurii reorganizării judiciare și a falimentului societățile comerciale cu capital majoritar de stat care au mari datorii față de bugetul de stat (peste 50% din totalul datoriilor înregistrate) în dezavantajul celorlalte societăți comerciale creditoare, care neputându-și recupera creanțele ajung în situația de a nu-și mai putea continua activitatea ori ca nici acestea sa nu-și mai poată plati datoriile către bugetul de stat. Astfel nu se asigura nici libertatea comerțului și nici concurenta loiala. Credem ca un asemenea tratament juridic diferențiat nu se justifica nici prin dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, care printre obligațiile statului înscrie și "protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară". Apărarea intereselor naționale în domeniul economiei presupune asigurarea cadrului legal corespunzător pentru buna funcționare și pentru desfășurarea unei activități eficiente de către toți agenții economici.
Încasarea într-o măsura cat mai mare și cat mai operativă a datoriilor către bugetul de stat și către bugetele locale reprezintă, într-adevăr, un interes național deosebit de important. Aceasta însă este reglementată prin alte dispoziții legale speciale. Observam ca, potrivit dispozițiilor
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , în procedura reorganizării judiciare și a falimentului nu intervine titularul creanțelor bugetare alături de ceilalți creditori, ci instituția publică implicata în privatizarea societății comerciale debitoare, care este doar deținătorul pachetului majoritar de acțiuni la aceasta societate.
Având în vedere interesul național, legea poate califica creanțele bugetare drept creanțe preferențiale și sa prevadă prioritatea lor la recuperare față de creanțele celorlalți creditori chirografari, dar aceasta numai în cadrul procedurii falimentului și nu prin excluderea tuturor celorlalți creditori.
Înfăptuirea reformei economice și, în acest cadru, privatizarea societăților comerciale se încadrează în măsurile menite sa protejeze ori sa promoveze "interesul național", dar nu în condițiile prevăzute de
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , prin încălcarea drepturilor și intereselor legitime ale altora. Prin suspendarea efectuării procedurilor legate de reorganizarea judiciară sau de faliment, o societate comercială nu devine mai atractiva pentru privatizare ca în cazul continuării procedurii în condiții rezonabile și de echitate. Falimentul și lichidarea unei societăți comerciale pe acțiuni determina devalorizarea totală a acțiunilor acesteia și, prin urmare, pierderi materiale tuturor acționarilor la societatea respectiva. Suspendarea procedurii falimentului se face în scopul unui acționar, statul ori autoritatea administrației publice locale, respectiv pentru crearea posibilității vânzării pachetului majoritar de acțiuni, deținut de acest acționar. Statul sau autoritatea administrației publice locale, vanzandu-și acțiunile, își protejeaza proprietatea, recuperand valoarea acesteia, în timp ce toți ceilalți acționari la aceeași societate comercială suferă o pierdere însemnată ori, poate, chiar totală. În condițiile procedurii prevăzute de
Legea nr. 64/1995 , statul își putea recupera, eventual, total sau parțial, creanțele bugetare, iar, în situația reglementată de
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , vinde acțiuni din proprietatea sa privată, renunțând la creanțe ori acceptând reesalonarea plății creanțelor izvorâte din datorii restante către bugetul de stat sau bugetul local. Credem ca, în aceste condiții, nu poate fi negata încălcarea principiului ocrotirii în mod egal de lege a proprietății private, indiferent de titular, consacrat de art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție.
Privatizarea societăților comerciale debitoare se poate realiza și prin procedura prevăzută de
Legea nr. 64/1995 , având în vedere dispozițiile art. 100 alin. (2) teza a doua din această lege, potrivit cărora "Bunurile vor putea fi vândute în bloc - ca un ansamblu în stare de funcționare - sau individual". Investitorul interesat în achiziționarea societății comerciale va putea cumpara integral în cadrul procedurii de lichidare, situație în care prețul plătit se distribuie între toți creditorii în ordinea priorității creanțelor lor și în mod proporțional. Din vânzarea pachetului majoritar de acțiuni beneficiază doar statul sau autoritatea administrației publice locale, iar ceilalți creditori, precum și ceilalți acționari rămân în imposibilitatea de a-și recupera creanțele, respectiv, cu acțiunile lor devalorizate.
Apreciem, de asemenea, ca prin caracterul obligatoriu al suspendării procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, iar apoi al închiderii procedurii, prin dispozițiile legale criticate, legislativul intervine în mod neconstitutional în înfăptuirea actului de justiție.
Potrivit prevederilor
art. 119 din Legea nr. 64/1995
"Judecătorul-sindic va pronunța o sentinta de închidere a procedurii chiar înainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate în întregime, dacă creanțele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute", deci se are în vedere realizarea intereselor legitime ale tuturor creditorilor, respectiv, finalizarea procedurii.
Conform prevederilor
art. III alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , procedura se închide, în mod obligatoriu, printr-o încheiere "În urma privatizării societății prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni [...] în temeiul prevederilor contractului de vânzare a acțiunilor". Asadar, judecătorul-sindic, prezentându-i-se contractul din care rezultă ca pachetul majoritar de acțiuni, deținut de stat sau de o autoritate a administrației publice locale, a fost vândut, nu va avea alta posibilitate decât sa dispună închiderea procedurii. Textul de lege nu cere ca prin convenția de vânzare-cumpărare a acțiunilor să se rezolve situația tuturor debitelor societății comerciale, iar judecătorul-sindic nu va examina aceasta problema, ci doar realitatea vânzării pachetului majoritar de acțiuni. Astfel, demersurile creditorilor pentru recuperarea creanțelor lor rămân nefinalizate sau, mai exact, zadarnicite.
Retinem în prezenta opinie separată și contrarietatea soluției adoptate cu jurisprudenta anterioară a Curții Constituționale. Astfel, de exemplu, Curtea a statuat încă prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, în sensul că "o dispoziție legală prin care se suspenda cursul judecații sau executarea hotărârilor judecătorești definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala". Aceasta constatare a fost reiterata și în Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000.
Judecător Kozsokar Gabor
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.