Program · Guvernul

Programul din 17 aprilie 2002

de colaborare culturală româno-italian pentru anii 2002-2005

prezumat în vigoare

Data actului
17 aprilie 2002
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 790 din 30 octombrie 2002
Structură
0 articole, 2 anexe · 40.579 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În conformitate cu prevederile art. 14 din Acordul cultural dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Italiene, semnat la București la 8 august 1967, cu scopul de a dezvolta schimburile în domeniile culturii, educației și științei dintre cele doua state, de natura să contribuie la aprofundarea legăturilor de prietenie dintre cele doua state și popoare, s-a reunit comisia mixtă și a stabilit Programul de colaborare culturală româno-italian pentru anii 2002-2005, după cum urmează:

I. Educație

I.1. Învățământ universitar

I.1.1. Părțile vor incuraja colaborarea directa dintre universitățile și institutele de învățământ superior, încheierea de acorduri și convenții, schimbul de profesori, de date și informații, precum și realizarea de proiecte comune de cercetare și organizarea de seminarii și congrese.

Părțile iau cunoștința de colaborarea activa dintre cele doua state în cadrul programelor europene "Socrates" și "Erasmus" și vor sprijini în continuare instituțiile din cele doua state în realizarea lor (vezi anexa nr. I).

În acest scop vor fi încurajate și contactele dintre Conferința permanenta a rectorilor din universitățile italiene și instituția română similară.

I.1.2. Părțile își exprima dorința de a acorda sprijin maxim urmăririi obiectivelor prevăzute în Declarația comuna a ministrilor europeni ai învățământului superior, semnată la Bologna la 19 iunie 1999 de 29 de state europene, printre care și România, și vor promova, în special, schimbul de experienta și de informații cu scopul de a contribui la construcția unui spațiu european al învățământului superior. În acest scop cele doua părți vor sprijini dezvoltarea în continuare a raporturilor multiple la nivel universitar.

I.1.3. În cadrul procesului de internationalizare a sistemului universitar italian au fost demarate în anul 2000 de către Ministerul Universitatii și Cercetării Științifice și Tehnologice (acum Ministerul Instrucțiunii, Universitatii și Cercetării) următoarele inițiative pentru dezvoltarea unui program de masterat și doctorat în domeniul cercetării comune dintre România și Italia: Universitatea din București - Universitatea din Bari (domeniul: științele Pământului); Universitatea din București - Universitatea de Studii din Lecce (domeniul: științe pedagogice); Universitatea din București - Universitatea din Teramo (domeniul: științe juridice).

I.1.4. Părțile vor face schimb anual, pe bază de reciprocitate, de 4 profesori sau cercetători universitari, prin vizite cu durata de până la 10 zile, acordând prioritate acelora care pun bazele unor colaborări interuniversitare viitoare și prevăd stabilirea de programe de cercetare comuna [vezi anexa nr. II-II.a)].

I.1.5. Părțile iau act de existenta unor acorduri culturale cadru între universitățile române: Universitatea din București și Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, pe de o parte, și Universitatea din Perugia, pe de altă parte (vezi anexa nr. I).

I.1.6. Părțile iau act de activitatea intensa de studii și cercetare desfășurată de A.I.R. (Asociația Italiana de Romanistica Roma), A.R.C.I.R. (Asociația pentru Relații Culturale între Italia și România - Milano), I.S.I.G. (Institutul de Sociologie Internationala - Gorizia) și de M.E.I.R. (Misiunea Etnologica Italiana în România, Universitatea din Perugia).

I.1.7. Partea italiana anunta lansarea primului proiect național interuniversitar de romanistica pe o durată de 2 ani (vezi anexa nr. I).

I.1.8. Părțile vor favoriza - și prin intermediul unor schimburi de materiale documentare și experți - cunoașterea sistemelor naționale de învățământ superior, în vederea identificarii posibilității de încheiere a unui acord guvernamental în domeniul recunoașterii reciproce a diplomelor universitare.

I.2. Învățământ preuniversitar

I.2.1. Părțile iau act de faptul ca în liceele române "Dante Alighieri" și "Ion Neculce" din București, "Gheorghe Baritiu" din Cluj-Napoca și "Transilvania" din Deva funcționează secții bilingve cu predarea limbii italiene și a unor discipline în limba italiana.

Modalitățile de funcționare, programele de studiu și examenele finale vor fi convenite de cele doua părți pe baza a ceea ce este prevăzut în înțelegerile referitoare la secțiile bilingve. Acest lucru se va realiza în scopul recunoașterii diplomelor române de bacalaureat, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universitatilor italiene, în condiții de egalitate cu posesorii de diplome finale eliberate de universitățile italiene.

În perspectiva formării personalului local partea italiana va continua sa susțină aceste secții, în limitele disponibilităților bugetare, prin încadrarea de profesori titulari sau prin contribuții financiare pentru catedre. De asemenea, va furniza material didactic și contribuții financiare pentru formarea de personal local, stabilite anual pe cale diplomatică.

Părțile sunt de acord cu oportunitatea de a extinde proiectul bilingv analog la nivel de școala primara și gimnaziu în cadrul Școlii italiene "Aldo Moro" din București, cu scopul obținerii unei diplome de absolvire care să permită continuarea studiilor în cadrul liceelor bilingve, în conformitate cu legislația română în vigoare.

În vederea recunoașterii Școlii italiene "Aldo Moro" și pentru elaborarea programelor școlare, în conformitate cu prevederile legislatiilor celor două state, partea română va acorda întregul sau sprijin.

Părțile favorizează, de asemenea, o colaborare activa între liceele române bilingve și Școala italiana "Aldo Moro".

I.2.2. Partea română se angajează sa favorizeze integrarea curriculara a limbii și culturii italiene în școlile române, iar partea italiana se angajează sa sprijine, în limitele disponibilităților financiare, astfel de inițiative.

I.3. Schimburi școlare

I.3.1. În perioada de valabilitate a prezentului program partea italiana va examina posibilitatea de a trimite asistenți pe lângă profesorii titulari de limba italiana în instituțiile școlare române de grad secundar.

I.3.2. În scopul studierii sistemului și metodelor școlare specifice din cele doua state, părțile vor face schimburi anuale de până la 5 funcționari administrativi și experți din domeniul învățământului, prin vizite cu durata maxima de 7 zile [vezi anexa nr. II-II.a)].

Se vor efectua, de asemenea, schimburi de cărți și de alte materiale didactice cu scopul de a favoriza cunoașterea reciprocă a sistemelor de educație și a metodelor de predare și de a spori schimburile de elevi la orice nivel.

I.3.3. Partea italiana va invita până la 7 profesori români de limba și literatura italiana din învățământul secundar pentru a participa la cursuri de vara de perfecționare în predarea limbii italiene ca limba secundară (vezi anexa nr. I).

I.4. Predarea limbii

I.4.1. Luând act de faptul ca în Italia au fost activate 5 lectorate române și ca în România funcționează 6 lectorate italiene, părțile își exprima dorința ca numărul lectoratelor celor două părți să poată fi sporit ulterior, în perioada de valabilitate a prezentului program cultural.

Partea italiana va examina posibilitatea de a oferi finanțare universitatilor române pentru angajarea unor lectori prin contract.

Partea română își exprima dorința de a înființa un lectorat italian la Universitatea din Brașov și ca Universitatea din Venetia să poată înființa un lectorat român (vezi anexa nr. I).

În cadrul relațiilor culturale existente între universitățile române: Universitatea din București și Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca și Universitatea din Perugia (vezi anexa nr. I) cele doua părți doresc un schimb de lectori pentru predarea respectivelor limbi în conformitate cu unele modalități care urmează să fie stabilite direct de universitățile interesate.

I.4.2. Partea italiana pune la dispoziție texte de italienistica (literatura, istorie, geografie etc.) pentru cursurile de formare și perfecționare a profesorilor și lectorilor și pentru acele instituții culturale care fac cereri în acest sens prin intermediul reprezentantelor diplomatice (vezi anexa nr. I).

Partea română pune la dispoziție texte de literatura, istorie și geografie pentru instituțiile culturale care fac cereri în acest sens prin intermediul reprezentantelor diplomatice (vezi anexa nr. I).

I.4.3. Partea italiana se angajează sa faciliteze pentru profesorii români din școlile bilingve participarea la cursuri de vara de perfecționare, organizate de instituțiile specializate în predarea limbii italiene ca limba străină (vezi anexa nr. I).

I.4.4. Ținând seama de necesitățile de perfecționare a tuturor profesorilor de limba italiana, partea română va rezerva profesorilor de la secțiile bilingve (fără limita de vârsta) o parte din numărul de burse de studiu prevăzute la art. II. 1 (vezi anexa nr. I).

I.4.5. Părțile vor facilita organizarea cursurilor de vara de perfecționare pentru profesori de limba italiana, ținute anual la Brașov. În acest cadru partea română va suporta cheltuielile de sejur, iar partea italiana va examina posibilitatea de a susține cheltuielile de transport și diurna pentru un număr de până la 5 specialiști provenind din Italia (vezi anexa nr. I).

Partea română va oferi profesorilor italieni de limba română 5 locuri la cursurile de vara pentru perfecționare în predarea limbii și culturii române.

I.4.6. Părțile vor putea oferi, în cadrul întrunirilor anuale ale comisiei mixte, locuri suplimentare la cursurile de vara.

II. Burse de studiu

II.1. În funcție de disponibilitățile bugetare, partea italiana va acorda anual cetățenilor români burse de studiu pentru un total de 90 de luni, în special pentru formarea funcționarilor din administrația publică și pentru formarea profesorilor de limba și cultura italiana, și va examina posibilitatea de a crește ulterior numărul burselor în perioada de valabilitate a prezentului program (vezi anexa nr. I).

II.2. Partea română va acorda anual cetățenilor italieni burse de studiu pentru un total de 45 de luni, dintre care 15 luni la cursurile de vara.

II.3. Părțile pot propune schimbări justificate ale numărului și sistemului de acordare a burselor de studiu în funcție de fondurile financiare disponibile și vor comunică, pe cale diplomatică, numărul de luni de burse oferite pentru anii universitari următori.

III. Cooperare științifică și tehnologică

III.1. Părțile iau act de semnarea la București la 25 octombrie 2000 a Protocolului celei de-a XIV-a Sesiuni a Comisiei mixte româno-italiene pentru cooperare științifică și tehnologică și își exprima satisfactia pentru evoluția favorabilă și pentru creșterea volumului de schimburi în acest domeniu.

IV. Cultura și arta

IV.1. Instituții culturale

IV.1.1. Părțile se angajează sa încurajeze initiativele și organizarea de evenimente culturale, folosindu-se în acest scop și de existenta următoarelor instituții culturale: Academia Română din Roma, Institutul Roman de Cultura și Cercetare Umanista din Venetia și Institutul Italian de Cultura din București.

IV.2. Muzica, teatru, dans

IV.2.1. Părțile vor promova realizarea de spectacole și turnee ale unor grupuri și ale unor artiști individuali de înalt nivel și vor favoriza colaborarea și schimburile dintre instituții și asociații de renume din cele doua state (vezi anexa nr. I). Fundația "Roma Europa" își exprima disponibilitatea de a colabora cu instituțiile culturale române interesate, pentru realizarea unor inițiative comune în cadrul activităților culturale și în special al creațiilor artistice.

IV.2.2. În perioada de valabilitate a prezentului program partea română va sprijini un turneu al Teatrului "Lucia Sturdza Bulandra" din București în Italia, cu spectacolul "Printesa Turandot" de Carlo Gozzi, iar partea italiana va sprijini un turneu al Teatrului "Piccolo Teatro" din Milano în România.

IV.3. Cinema

IV.3.1. Părțile vor favoriza revizuirea și actualizarea Acordului bilateral de coproductie cinematografica, semnat la București la 8 august 1967, precum și colaborarea reciprocă în cadrul programelor "Eurimages" și "Eureka Audiovizual".

IV.3.2. Părțile vor incuraja participarea reciprocă la festivalurile cinematografice care au loc în România și în Italia, vor promova manifestări dedicate unor regizori sau săptămâni ale filmului din cele doua state și vor sprijini colaborarea dintre instituții, asociații și profesionisti din domeniul cinematografiei (vezi anexa nr. I).

IV.4. Festivaluri, aniversari, evenimente de amploare

IV.4.1. Părțile vor face schimburi de informații și documentație privind festivaluri, aniversari și evenimente culturale importante care au loc în cele doua state și vor înlesni participarea unor trupe sau a unor artiști reprezentativi pentru culturile română și italiana.

IV.5. Expoziții

IV.5.1. Părțile vor realiza, în perioada de valabilitate a programului, expoziții de înalt nivel. Detaliile privind aceste expoziții, inclusiv cele de ordin financiar, vor fi stabilite pe cale diplomatică [vezi anexa nr. II-II.c)].

IV.5.2. Partea italiana își exprima intenția de a realiza, în perioada de valabilitate a prezentului program, următoarele expoziții:

- "Pictura italiana a anilor '50" - în colaborare cu Quadrienala din Roma;

- "O țara aparte: Italia. Fotografii 1900-2000" - în colaborare cu Arhiva Alinari din Florenta;

- expozitia arheologică "Sculptura română în marmura policroma" - în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României și cu Autoritatea Arheologică din Roma;

- o expoziție a pictorului De Nittis sau expozitia "Peisaje române - desene și stampe panoramice ale orașului din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea" - amândouă organizate de Institutul Național de Grafica;

- expozitia de bijuterii artistice a Fundației Sartirana în cadrul Acordului de cooperare dintre Ministerul Afacerilor Externe și Provincia Pavia.

IV.5.3. Partea română își exprima intenția de a realiza, în perioada de valabilitate a prezentului program, următoarele expoziții:

- "Cultura Cucuteni-Ariusd-Tripolie";

- "Italia văzută de pictori români";

- participarea la expozitia "Crestinismul Oriental";

- "România, voci, chipuri și sunete" - organizată de Asociația Culturală ITARO ARTE.

Părțile vor sprijini realizarea în Italia a unei expoziții dedicate operei sculptorului Constantin Brancusi și a unei expoziții având ca subiect "Aurul dacilor". Condițiile și partenerii pentru aceste ultime doua inițiative vor fi stabiliți ulterior pe cale diplomatică.

V. Cooperarea în domeniile arheologiei, restaurarii, conservării și protecției patrimoniului

V.1. Partea italiana este dispusă sa promoveze cooperarea în domeniul arheologic, favorizand misiunile de experți, precum și contactele și schimburile de cercetători, de date și publicații între instituțiile specializate, schimbul de informații și experienta în domeniile protecției, conservării și restaurarii patrimoniului. Cheltuielile aferente vor fi suportate de partea solicitanta. Detaliile vor fi stabilite pe cale diplomatică (vezi anexa nr. I).

V.2. Partea italiana își manifesta interesul pentru aprofundarea colaborării deja inițiate cu instituțiile competente române în cadrul Programului interregional IIC al D.G. XVI a Uniunii Europene, în materie de cartografiere tematica privind bunurile culturale, conservarea peisajului cultural și recuperarea ambientala, prin intermediul schimburilor de informații, experienta, de documentație și expoziții (vezi anexa nr. I).

V.3. Părțile iau act cu satisfactie de activitatea întreprinsă de misiunea etnoantropologica a Universitatii din Perugia - cu contribuția Direcției generale pentru promovarea și cooperarea culturală din Ministerul Afacerilor Externe - în regiunea Maramures și privesc cu interes initiativele de valorificare a patrimoniului artistic al Bucovinei.

Partea română își exprima intenția de a amplasa în vecinătatea Columnei lui Traian din Roma, cu sprijinul părții italiene, o placa referitoare la semnificatia acesteia pentru poporul român, pe cheltuiala părții române.

V.4. Partea italiana dorește un schimb de informații, date și publicații între Serviciul de Antropologie, Paleopatologie și Paleontologie, înființat pe lângă Ministerul pentru Bunurile și Activitățile Culturale, și organisme române omoloage.

V.5. Partea română dorește ca în cadrul colaborării în domeniul conservării și restaurarii să fie incluse proiecte de colaborare pentru consolidarea antiseismica a edificiilor de interes istoric, artistic și arheologic (vezi anexa nr. I).

V.6. Părțile se angajează sa coopereze, prin intermediul autorităților competente din cele doua state, pentru a împiedica orice import, export sau transfer ilicit de bunuri culturale, și sunt de acord sa ia măsurile necesare în acest scop. Dacă se va dovedi necesar, părțile își rezerva dreptul de a examina posibilitatea de instituire a unui grup de lucru ad-hoc.

Părțile se angajează totodată sa coopereze pentru a facilita depistarea și restituirea către cei în drept a operelor de arta (vezi anexa nr. I).

VI. Arhive, biblioteci, edituri

VI.1. Arhive

VI.1.1. Părțile vor sprijini colaborarea dintre instituțiile de arhiva naționale prin:

- schimbul de publicații științifice, microfilme, copii de documente și acte normative, cu respectarea legislatiilor naționale în vigoare;

- schimburi de vizite pentru 2 arhivisti, cu durata maxima de 10 zile pentru fiecare [vezi anexa nr. II-II.a)].

Cele doua instituții de arhiva vor urmări, de asemenea, realizarea de programe de colaborare prin intermediul acordurilor bilaterale (vezi anexa nr. I).

VI.1.2. Părțile vor sprijini accesul la arhivele istorice ale celor două ministere ale afacerilor externe, pe baza normelor în vigoare în cele doua state, precum și schimburile de informații, de experienta și publicații între serviciile de documentare ale respectivelor ministere.

VI.2. Biblioteci

VI.2.1. Sunt prevăzute următoarele colaborări:

- schimburi de cărți, de publicații și periodice între biblioteci, academii și institute culturale din cele doua state, precum și schimburi de materiale audio, video și discografice;

- schimb de vizite pentru câte un bibliotecar, pentru o perioadă maxima de doua săptămâni, pe baza principiului reciprocității [vezi anexa nr. II-II.a)];

- schimburi de reproduceri și microfilme din fondurile aflate în custodia bibliotecilor publice de stat, cu respectarea normelor interne, incurajandu-se pe lângă aceasta împrumutul între biblioteci.

VI.3. Edituri

VI.3.1. Părțile vor favoriza traducerea și publicarea de opere clasice și contemporane de înaltă valoare artistică, care să contribuie la o mai buna cunoaștere reciprocă a literaturii, științei și artei fiecăruia dintre cele doua state.

VI.3.2. Partea italiana informează ca sunt disponibile următoarele premii ce se acordă editorilor și traducatorilor de carte italiana în limbi străine:

- Ministerul Afacerilor Externe - Direcția generală pentru promovare și cooperare culturală acorda premii și contribuții financiare unor editori și traducatori italieni și/sau străini pentru difuzarea și traducerea de opere literare și științifice, precum și pentru traducerea, subtitrarea sau dublajul filmelor de scurt și lung metraj și al serialelor de televiziune. Cererile se vor inainta reprezentantelor diplomatice italiene sau institutelor italiene de cultura și vor fi apoi supuse spre analiza Comisiei naționale pentru promovarea culturii italiene în străinătate, înființată pe lângă Ministerul Afacerilor Externe;

- Ministerul pentru Bunurile și Activitățile Culturale Departamentul informare și probleme editoriale acorda traducatorilor și editorilor străini "Premiul Național pentru Traduceri", sub inaltul patronaj al Președintelui Republicii;

- Președinția Consiliului de Miniștri - Departamentul pentru informații și probleme editoriale acorda premii traducatorilor de cărți italiene în limbi străine. Cererile vor fi înaintate pe cale diplomatică.

VII. Informare și cooperare în domeniul mass-media

VII.1. Părțile se angajează sa încurajeze cooperarea dintre redactii publicistice, agenții de știri, case de editura și alte servicii de informare din cele doua state, în scopul creșterii schimburilor de informații privind aspectele vieții politice, economice, culturale și sociale din cele doua state, pentru o mai buna cunoaștere reciprocă.

VII.2. Părțile se angajează sa favorizeze schimburile culturale în domeniul radioteleviziunii, în scopul promovării cunoașterii realității din cele doua state. Pe lângă aceasta, vor facilita înțelegerile dintre organismele specializate din ambele state, având în vedere următoarele scopuri:

- organizarea de cursuri de formare profesională și scurte stagii de perfecționare pentru ziariști, tehnicieni și realizatori de programe, recurgand eventual și la burse de studiu oferite de cele doua state;

- organizarea de festivaluri și programe radiofonice și de televiziune;

- sprijinirea inițiativelor de coproductie ale organismelor interesate din cele doua state;

- facilitarea participării celor două state la festivaluri și prezentări de programe de radio și televiziune;

- permiterea recepției programelor de televiziune ale RAI-TV transmise prin satelit;

- transmiterea programelor standard în limba originala.

VII.3. Părțile vor incuraja cooperarea dintre Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, pe de o parte, și Radioteleviziunea Italiana (RAI-TV), pe de altă parte, precum și între agențiile naționale de știri din cele doua state. Aceasta cooperare va urmări în special schimbul de programe, de tehnologie și experienta în formarea profesională.

VII.4. Agenția Naționala de Presa "Rompres" și Agenția "ANSA" vor proceda la reluarea schimburilor de știri și materiale de presa în format electronic, prin rețeaua Internet, pe bază de reciprocitate. De asemenea, cele doua agenții își vor acorda asistența profesională atât în ceea ce privește activitatea jurnalistica, cat și în domeniul tehnologiei informatiei specifice activității lor. Pentru realizarea acestor prevederi urmează ca "Rompres" și "ANSA" sa procedeze la semnarea unui acord bilateral.

VIII. Schimburi de tineret

VIII.1. Părțile iau act de colaborarea în domeniul schimburilor de tineret, reglementată de protocoale speciale cu durata anuală.

IX. Sport

IX.1. Părțile vor sprijini colaborarea în cadrul diferitelor discipline sportive prin intermediul contactelor dintre organismele sportive ale celor două state, în mod deosebit prin cele doua comitete olimpice (vezi anexa nr. I).

X. Drepturile omului

X.1. Părțile vor incuraja activitățile din domeniul cultural menite sa intensifice atât lupta împotriva rasismului și intolerantei, cat și protecția drepturilor omului.

X.2. Părțile vor incuraja initiativele din domeniul cultural menite sa favorizeze egalitatea dintre bărbat și femeie și valorificarea creativitatii femeilor și a creațiilor lor culturale. În acest scop Departamentul pentru sanse egale este în măsura sa initieze contacte cu organele competente române.

XI. Dispoziții finale

XI.1. Prezentul program nu exclude posibilitatea de a cădea de acord, pe cai diplomatice, asupra altor inițiative pe care programul nu le prevede.

Părțile convin asupra faptului ca initiativele menționate în prezentul program vor fi realizate în limita sumelor aprobate prin bugetele anuale ale părților.

XI.2. Anexele nr. I și II constituie parte integrantă a prezentului program.

XI.3. Prezentul program va intra în vigoare la data notificării de către partea română a îndeplinirii procedurilor interne necesare. Prezentul program va rămâne în vigoare până la semnarea urmatorului program.

XI.4. Următoarea reuniune a comisiei mixte va fi stabilită pe cale diplomatică.

Semnat la București la 17 aprilie 2002, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română și italiana, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru partea română,

Pentru partea italiană,

Cristian Diaconescu,

Anna Blefari Melazzi,

secretar de stat

ambasadorul Republicii Italiene în România

Ministerul Afacerilor Externe al României

Anexa 1 ORGANELE ADMINISTRATIVE

din cele doua state care au disponibilitatea de a iniția

colaborări culturale

Instituțiile publice și private menționate mai jos sunt cele identificate în momentul negocierii. Lista lor nu este exhaustiva, întrucât se spera ca multe alte instituții sa participe, în limita fondurilor disponibile și cu acordul părților, la susținerea activităților.

Pentru activitățile programate fiecare organ administrativ va evalua posibilitatea de a contribui la realizarea lor, pe baza verificării calității activităților și a costurilor aferente.

I.1.1. Părțile iau act cu satisfactie de colaborarea dintre universități în cadrul programului comunitar TEMPUS-PHARE. La acesta au participat în special universitățile italiene din Bologna, Cassino, Catania, Genova, Milano, Napoli - "Federico II"-, Padova, Perugia, Pisa, Roma - "La Sapienza" -, Torino, Udine, Venetia - Istituto Universitario di Architettura -, Torino - Politecnico -, Milano - Universita Cattolica "Sacro Cuore" -, Perugia - Universita per Stranieri.

Sunt în curs de desfășurare următoarele colaborări universitare bilaterale:

Universitatea italiană

Universitatea română

Domeniul

Bari

Iași

Antichitate, filologie, litere, istorie-arte

Bologna

București

Științe fizice

Calabria

București

Științe fizice

Catania

București, Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești"

Științe agrare și veterinare

L'Acquila

Craiova

Inginerie civilă și arhitectură, antichitate, filologie-litere, istorie-artă

Lecce

București, Institutul de Fizică Atomică

Științe fizice

Napoli, Istituto

Cluj-Napoca

Antichitate, filologie-litere, istorie-artă

Universitario Orientale

Padova

București

Aria umanistă

Perugia

Iași, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad"

Științe agrare și veterinare

Perugia

București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară

Științe agrare și veterinare

Perugia

Cluj-Napoca

Antichitate, filologie-litere, istorie-artă

Perugia

București

Științe istorice, filozofie, pedagogie, psihologie

Pisa

Cluj-Napoca

Antichitate, filologie-litere, istoria artei

Roma, "La Sapienza"

București, Cluj-Napoca

Antichitate, filologie, literatură, istorie, arheologie

Roma, "Tor Vergata"

Iași, Universitatea Tehnică "Gh. Asachi"

Inginerie industrială și a informației

Trieste

București

Științele Pământului

Trento

Craiova

Litere, sociologie

Viterbo

București

Științe agrare și veterinare

Modena și Reggio

Universitatea "Politehnica" București

Științe chimice

I.1.5. Acordurile amintite intenționează sa favorizeze în special proiectele de cercetare și initiativele științifice și didactice din domeniul demo-etno-antropologic între Facultatea de Litere a Universitatii din Perugia - Departamentul omul și teritoriul, Secțiunea antropologica și Facultatea de Litere fie de la Universitatea din București, fie de la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca - Departamentul de literatura comparata și teorie literară.

I.1.7. Proiectul amintit, promovat de Ministerul Universitatii și Cercetării Științifice și Tehnologice, prevede colaborarea dintre profesori de la universitățile din Pisa (sediul central), Udine, Torino, Padova, Roma - "La Sapienza", pe tema "Geografia și istoria civilizatiei literare române în context cultural european", și se va încheia cu un colocviu internațional cu același subiect (Roma, 2002).

I.1.8. Partea română se angajează sa pună la dispoziția părții italiene informații privind sistemul de învățământ, modele de acte de studii, informații privind principiul recunoașterii actelor de studii.

I.3.3. Ministerul Instrucțiunii, Universitatii și Cercetării va realiza activitățile indicate la acest articol.

I.4.1. Lectoratele italiene funcționează în cadrul universitatilor din București, Constanta, Iași, Craiova, Cluj-Napoca și Timișoara; lectoratele române funcționează în cadrul universitatilor din Milano, Padova, Pisa, Roma și Torino.

I.4.2. Ministerul Afacerilor Externe italian - Direcția generală pentru promovare și colaborare culturală va realiza activitățile prevăzute la acest articol.

Societatea "Dante Alighieri" va dona cărți, materiale didactice și audiovizuale pentru a înlesni invatarea limbii italiene.

I.4.3. Licee române cu secții bilingve funcționează la București - "Dante Alighieri" și "Ion Neculce" -, la Cluj-Napoca - "Gheorghe Baritiu" -, la Deva - "Transilvania".

I.4.4. Proiectul bilingv pentru școala primara și gimnaziu va fi desfășurat prin intermediul Școlii italiene "Aldo Moro" din București.

I.4.5. Ministerul Instrucțiunii, Universitatii și Cercetării va realiza activitatea prevăzută în acest articol.

II.1. Pentru perioada 2002-2006 Societatea "Dante Alighieri" pune la dispoziția fiecărui comitet care activează în România câte 15 burse de studiu în cuantum de 1.032 euro fiecare pentru a permite studenților să-și perfecționeze/aprofundeze studiile în Italia, precum și 5 burse de studiu în cuantum de 1.550 euro fiecare pentru perfecționare didactica în Italia, destinate profesorilor de limba italiana.

II.2. Institutul pentru Restaurarea Lemnului de la Piacenza a instituit burse de studiu pentru studenți străini interesați sa frecventeze aceasta instituție.

IV.2.1. Principalele instituții italiene cu competente în domeniul promovării artelor spectacolului în străinătate sunt: Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul pentru spectacole din Ministerul pentru Bunurile și Activitățile Culturale, ambele aparținând administrației publice, și Instituția Teatrala Italiana (ETI), Academia Naționala "Silvio D╒Amico", Academia Naționala de Balet.

Toate initiativele care beneficiază de un suport financiar din partea Departamentului pentru spectacole sunt supuse avizului comisiilor consultative sectoriale.

Pentru România principalele instituții cu competente în domeniul promovării artelor spectacolului în străinătate sunt: Ministerul Culturii și Cultelor - Direcția programe, relații internaționale, protocol și centre culturale din străinătate în colaborare cu Direcția generală instituții de spectacole, UNITER Uniunea Teatrala din România și Fundația Culturală Română.

Fundația "Roma Europa" intenționează sa continue colaborarea cu structuri artistice și culturale române pentru realizarea activităților și manifestărilor organizate de fundație.

Fundația "Valentino Bucchi" își manifesta disponibilitatea de a realiza acțiuni comune în domeniul creatiei muzicale contemporane. În mod special, fundația dorește sa propună unor muzicieni și experți români desemnați de partea trimitatoare participarea în juriul pentru acordarea Premiului internațional "Valentino Bucchi", precum și la alte manifestări (colocvii, seminarii, prezentări, festivaluri). Cheltuielile de masa și cazare vor fi suportate de fundație, iar cheltuielile de transport vor reveni părții trimitatoare sau instituției delegate de aceasta.

IV.3.2. În domeniul promovării filmului italian în străinătate principalele instituții competente din Italia sunt: Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru spectacole din Ministerul pentru Bunurile și Activitățile Culturale, ambele aparținând administrației publice, Cinecitta Holding, Institutul Luce, Școala Naționala de Cinema din Roma și Agenția Italia Cinema, din sectorul privat.

V.1. Ministerul pentru Bunurile și Activitățile Culturale, prin intermediul serviciilor sale, are competența pentru activitățile prevăzute la acest articol. Pentru partea română instituția competența este Ministerul Culturii și Cultelor - Direcția generală a patrimoniului cultural.

V.2. Activitățile prevăzute la prezentul articol vor fi realizate de Oficiul Central pentru Bunurile Ambientale și Peisajere din cadrul Ministerului pentru Bunurile și Activitățile Culturale.

V.5. Instituția italiana competența pentru activitățile prevăzute la acest articol este Ministerul pentru Bunurile și Activitățile Culturale.

Instituția română competența este Ministerul Culturii și Cultelor - Direcția monumente istorice.

V.6. Instituțiile italiene competente în acest domeniu sunt Comisia interministeriala pentru recuperarea operelor de arta și Comandamentul Carabinierilor, Nucleul pentru Protecția Patrimoniului Artistic. Instituțiile române competente în acest domeniu sunt Ministerul Culturii și Cultelor - Direcția muzee, colecții, arte vizuale și Inspectoratul General al Poliției.

VI.1.1. Instituția italiana competența este Ministerul pentru Bunurile și Activitățile Culturale, Oficiul Central pentru Bunurile Arhivistice. Instituția română competența în acest domeniu este Arhivele Naționale.

VI.2.1. Instituția italiana de stat competența este Oficiul Central pentru Biblioteci, Instituții Editoriale din cadrul Ministerului pentru Bunurile și Activitățile Culturale.

Pentru perioada de valabilitate a prezentului program oficiul central menționat își manifesta disponibilitatea de a invita experți din domeniul conservării, restaurarii, catalogarii, informatizarii, construirii de biblioteci și promovării bunurilor din domeniul bibliotecilor. Toate detaliile privind acest sector vor fi stabilite pe cale diplomatică.

Departamentul edituri din Ministerul pentru Bunurile și Activitățile Culturale își manifesta disponibilitatea de a furniza cărți din orice disciplina și domeniu universitatilor și instituțiilor culturale române care vor transmite cereri pe cale diplomatică.

IX.1. În domeniul sportului partea italiana este reprezentată de Comitetul Olimpic Național Italian (CONI).

Anexa 2 CONDIȚII GENERALE ȘI FINANCIARE

II. a) Schimburi de persoane
Schimburile de persoane prevăzute la art. I.1.4, I.3.2, VI.1.1 și VI.2.1 ale prezentului program se vor actualiza după următoarea schema:
- partea trimitatoare va oferi informații detaliate asupra datelor personale ale persoanelor sau delegatiilor propuse (nume, curriculum vitae, scopul călătoriei, proiectul de lucru propus, titluri ale eventualelor conferințe etc.) și va comunică datele de plecare și întoarcere, ca și orice alt detaliu necesar. Informațiile de acest fel vor fi comunicate pe cale diplomatică, de regula cu minimum 60 de zile înaintea datei prevăzute pentru plecare;
- partea primitoare va trebui să își dea acceptul pe cale diplomatică, de regula cu cel puțin o luna înainte de data plecării;
- partea trimitatoare va acoperi cheltuielile de transport internațional dus-întors, inclusiv cele de tranzit și pentru bagaje, precum și taxele de aeroport;
- partea primitoare va acoperi cheltuielile de transport în interiorul teritoriului sau, indispensabile pentru realizarea programului, asupra cărora au convenit în prealabil părțile;
- partea italiana va contribui la cheltuielile de sejur cu suma de 92,96 euro pe zi;
- partea română va contribui la cheltuielile de sejur cu o sumă conformă cu prevederile legale în vigoare la data efectuării deplasarii;
- partea primitoare va asigura lectorului un salariu lunar conform reglementărilor interne în vigoare ale statului părții primitoare și asigurare medicală în caz de boli acute sau accident;
- partea română va asigura lectorului român transportul până la locul de destinație și retur, în conformitate cu reglementările interne;
- lectorii de limba și cultura italiana care funcționează în România pe cheltuiala Guvernului italian vor beneficia din partea autorităților române competente de facilități pentru obținerea unei locuințe și de asistența medicală gratuita în caz de boli acute și urgente.
II. b) Burse
Selecția candidaților propuși pentru burse se va face în fiecare an, în fiecare dintre cele doua state, de un comitet mixt din care va face parte cel puțin un reprezentant al ambasadei statului părții ofertante.
Lista candidaților preselectionati va trebui sa includă și candidați de rezerva și trebuie prezentată ambasadei statului părții ofertante la termenul prevăzut de aceasta.
Pentru bursele de studiu vârsta candidaților nu trebuie să depășească 35 de ani; fiecare dintre cele doua părți va notifica celeilalte acceptarea celor propuși și a planurilor de studiu, indicând și instituțiile pe lângă care vor fi efectuate stagiile.
Bursierii nu vor putea pleca spre statul părții primitoare înainte de a fi primit din partea ambasadei statului părții ofertante comunicarea formala privind data de la care poate avea loc plecarea.
Pentru bursele de studiu:
1. partea italiana va oferi bursierilor români o sumă lunară de cel puțin 619 euro și asigurare de viața pentru accidente și boala, cu excepția bolilor cronice și a protezelor dentare. Partea română va asigura bursierilor români transportul dus-întors;
2. partea română va oferi bursierilor italieni o bursa în conformitate cu legislația interna în vigoare și asistența medicală în caz de boala și accidente.
În cadrul cursurilor de vara partea română va asigura sejurul (cazare, masa, înscrierea la cursuri) și asistența medicală în caz de urgenta sau accident. Partea română va asigura cursanților români, în plus, transportul până la locul de destinație și retur, în conformitate cu reglementările interne.
II. c) Schimburi de expoziții
Rămânând valabile cele stabilite la art. IV.5.1 în cursul schimburilor de expoziții partea trimitatoare va furniza, pe cale diplomatică, datele referitoare la organizarea manifestărilor, cu o anticipatie convenabila în raport cu inaugurarea expoziției.
Părțile stabilesc următoarele condiții financiare privind schimburile de expoziții:
A. Partea trimitatoare va suporta cheltuielile:
- de asigurare a materialului expozitional "de la cui la cui";
- de ambalare și de transport până la primul sediu expozitional, precum și de la ultimul sediu expozitional la sediul de plecare a materialului;
- de pregătire a materialelor destinate catalogului expoziției;
- privitoare la călătoria experților care însoțesc expozitia.
B. Partea primitoare va suporta cheltuielile:
- de transport al expoziției între diferitele sedii de expunere în interiorul teritoriului statului sau;
- de organizare și publicitate pentru expoziție, pe plan local, inclusiv cele rezultate din publicarea catalogului;
- privitoare la sejurul experților care însoțesc expozitia.
Numărul experților care însoțesc expozițiile și durata sejurului lor vor fi stabilite pe cale diplomatică. În cazul în care materialul expozitional va fi deteriorat, statul primitor este obligat sa trimită statului trimițător toată documentația privitoare la deteriorări. Cheltuielile de expertiza a deteriorarilor vor fi suportate de statul primitor. Restaurarile nu pot fi făcute în nici un caz fără autorizarea expresă a statului trimițător. Alte modalități vor fi stabilite, de la caz la caz, pe cale diplomatică.
II. d) Cinema
Cheltuielile privind organizarea de retrospective cinematografice vor fi convenite periodic între cele doua părți, în funcție de disponibilitățile financiare și de modalitățile cele mai avantajoase din punct de vedere economic pentru fiecare parte.
II. e) Operele literare, artistice, muzicale, dramatice, lirice, folclorice, cinematografice, radiofonice, de televiziune și alte opere similare, protejate de legislația privind proprietatea intelectuală a uneia dintre părți, se vor bucura pe teritoriul de jurisdicție al statului celeilalte părți de protecția acordată acestui tip de opere, fără a se încalcă prevederile acordurilor sau ale convențiilor internaționale la care părțile au aderat.
II. f) Părțile vor oferi tratamentul cel mai favorabil, compatibil cu legislatiile statelor lor, persoanelor sau grupurilor care călătoresc în celălalt stat pentru misiuni ori activități cuprinse în prezentul program, atât în ceea ce privește intrarea, șederea sau ieșirea persoanelor, cat și în ceea ce privește importul temporar al obiectelor necesare misiunii sau activității.
──────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.