Norme · Guvernul

Normele din 2 octombrie 2002

privind organizarea și desfășurarea licitațiilor pentru dobândirea de către agenții economici care au activitate în domeniul prelucrării lemnului în produse finite a dreptului de a încheia contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase cu Regia Naționala a Pădurilor

prezumat în vigoare

Data actului
2 octombrie 2002
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 821 din 13 noiembrie 2002
Citează
1 act
Structură
24 de articole, 1 anexă · 17.166 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 2

Obiectul de reglementare al prezentelor norme metodologice îl constituie organizarea și desfășurarea licitațiilor pentru dobândirea de către agenții economici care au activitate în domeniul prelucrării lemnului în produse finite a dreptului de a încheia contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung și modalitatea de calcul al prețului masei lemnoase pe picior prin actele adiționale la contracte, cu aspectele procedurale aferente acestor acțiuni.

Articolul 3

(1)

Prin sintagma volum de masa lemnoasă cu destinație industriala, prevăzută la

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2002 , se înțelege volumul destinat anual prin hotărâre a Guvernului agenților economici cu activitate de exploatare forestieră și/sau de prelucrare a lemnului, cu excepția celui destinat contractării construcției de drumuri forestiere prin contrapartida cu masa lemnoasă.

(2)

Activitățile în domeniul prelucrării lemnului în produse finite prevăzute la

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2002

sunt:

a) fabricarea produselor industriei producătoare de furnir și de stratificate din lemn;

b) fabricarea produselor industriei de produse din lemn destinate construcțiilor industriale sau civile;

c) fabricarea celulozei, hârtiei și cartonului;

d) fabricarea celulozei din lemn și din alte materiale fibroase prin procedee chimice, semichimice și mecanice;

e) fabricarea produselor industriei producătoare de scaune tapitate sau netapitate, curbate ori tamplaresti;

f) fabricarea produselor industriei producătoare de mobilier pentru birouri și magazine;

g) fabricarea produselor industriei producătoare de mobilier pentru bucatarii;

h) fabricarea produselor industriei producătoare de mobilier pentru dormitoare, sufragerii, biblioteci, camere de zi, fotolii, canapele, livrat în garnituri sau în piese independente;

i) fabricarea produselor industriei producătoare de scaune cu rame metalice;

j) fabricarea produselor industriei producătoare de instrumente muzicale, cum sunt instrumentele cu claviatura, instrumentele de suflat, instrumentele cu coarde și altele asemenea;

k) fabricarea produselor industriei producătoare de articole pentru sport terestru, nautic și aerian, confectionate din lemn sau având în structura elemente din lemn;

l) fabricarea produselor industriei producătoare de jucarii din lemn;

m) fabricarea produselor industriei producătoare de creioane și chibrituri, precum și alte articole și accesorii pentru scris, realizate din lemn;

n) alte produse manufacturiere.

(3)

Contractele de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase, încheiate în condițiile prevăzute de

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2002 , au ca obiect masa lemnoasă pe picior în următoarea structura:

a) minimum 85% produse principale;

b) maximum 15% produse secundare.

Articolul 4

Regia Naționala a Pădurilor încheie contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung și acte adiționale anuale la contract numai pentru masa lemnoasă ce se recolteaza din pădurile ce rămân în proprietatea publică a statului și în administrarea sa după aplicarea reglementărilor legale referitoare la restituirea pădurilor către foștii proprietari și moștenitorii acestora.

Articolul 5

(1)

Exploatarea masei lemnoase pentru care se încheie contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung se efectuează numai de agenți economici atestați conform reglementărilor legale și care nu au datorii restante pentru masa lemnoasă achizitionata de la Regia Naționala a Pădurilor.

(2)

În cazul apariției de produse accidentale din calamitati naturale volumele rezultate se vor precompta din volumul anual contractat.

(3)

Regia Naționala a Pădurilor pune la dispoziție agenților economici cu care are încheiate contracte pe termen lung lista partizilor pentru anul de producție următor cu minimum 45 de zile calendaristice anterior datei desfășurării primei licitații principale organizate conform regulamentului de vânzare de către Regia Naționala a Pădurilor a masei lemnoase destinate agenților economici, aprobat prin hotărâre a Guvernului.

(4)

Agenții economici prevăzuți la alin. (3) au obligația ca, în termen de 10 zile calendaristice de la punerea la dispoziție a listei partizilor, sa opteze în scris pentru partizile pe care le solicita în zonele pentru care au câștigat licitația, în caz contrar, contractele pe termen lung anulandu-se de drept.

(5)

Volumul de masa lemnoasă destinat contractării pe termen lung nu va depăși 20% din volumul de masa lemnoasă destinat anual agenților economici pentru fiecare direcție silvică.

Capitolul 2 Pregătirea și organizarea licitațiilor

Articolul 6

(1)

Licitația pentru încheierea de contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase se organizează pe grupe de direcții silvice, conform anexei care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

(2)

Pentru adjudecarea dreptului de a încheia contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase agentul economic solicitant va trebui sa parcurga următoarele etape:

a) depunerea cererii și a documentelor necesare la preselecția în scopul participării la licitație;

b) preselecția;

c) participarea agenților economici preselectati la licitația pentru obținerea dreptului de a încheia contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase;

d) încheierea contractului de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase;

e) încheierea actelor adiționale anuale la contractul de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase.

Articolul 7

(1)

Licitația pentru adjudecarea dreptului de a încheia contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase se organizează anual, cu 60 de zile înainte de desfășurarea primei licitații principale organizate în conformitate cu regulamentul de vânzare de către Regia Naționala a Pădurilor a masei lemnoase destinate agenților economici, aprobat prin hotărâre a Guvernului.

(2)

Pregătirea și organizarea preselecției și licitației se realizează de către Regia Naționala a Pădurilor, care are obligația sa întocmească și caietul de sarcini.

(3)

Licitația pentru adjudecarea dreptului de a încheia contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase pentru anul 2003 se organizează în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului privind volumul maxim de masa lemnoasă ce se va exploata în anul 2003.

Articolul 8

(1)

Cu ocazia licitației anuale, Regia Naționala a Pădurilor determina creșterea procentuală medie a prețurilor de pornire la licitațiile de masa lemnoasă.

(2)

Creșterea procentuală medie se calculează pentru masa lemnoasă adjudecată la licitațiile desfășurate în ultimele 12 luni de direcțiile silvice componente ale grupei din anexa la prezentele norme metodologice, pe natura produselor.

(3)

Data de referința este sfârșitul lunii anterioare celei în care se tine licitația.

Articolul 9

Anunțul privind organizarea licitației se face de către Regia Naționala a Pădurilor, cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de ținerea acesteia, prin publicare în doua cotidiene de difuzare naționala și la sediul Regiei Naționale a Pădurilor și va conține următoarele:

a) denumirea organizatorului, sediul acestuia, numărul de telefon/fax, modalitatea de procurare a caietului de sarcini;

b) locul, data și ora desfășurării preselecției;

c) locul, data și ora până la care se primesc documentele prevăzute la art. 12;

d) locul, data și ora desfășurării licitației;

e) volumul de masa lemnoasă pentru care se pot încheia contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung pe grupe de direcții silvice, conform anexei la prezentele norme metodologice.

Articolul 10

Volumul de masa lemnoasă pe picior care se scoate la licitație pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare pe termen lung se stabilește de către Regia Naționala a Pădurilor, ținând seama de volumul pentru care s-au încheiat anterior astfel de contracte, și se stipulează în caietul de sarcini.

Secțiunea 1 Preselecția

Articolul 11

Preselecția agenților economici în scopul participării acestora la licitație se face cu 15 zile calendaristice înaintea ținerii licitației, de către o comisie compusa din:

a) directorul Direcției fond forestier din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - președinte;

b) directorul Direcției economice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - membru;

c) consilierul juridic-șef al Regiei Naționale a Pădurilor - membru;

d) reprezentantul direcției silvice, componenta a grupei din anexa la prezentele norme metodologice, pentru care se încheie contractul - membru;

e) șeful Serviciului fond forestier din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - secretar.

Articolul 12

(1)

Au dreptul de a participa la preselecție agenții economici care au în obiectul de activitate activitățile prevăzute la art. 3 alin. (2), înregistrate la Oficiul registrului comerțului, și care nu au datorii restante față de Regia Naționala a Pădurilor.

(2)

Dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se face prin:

a) documentele de organizare și funcționare a agentului economic;

b) declarație pe propria răspundere data de reprezentantul agentului economic, autentificată la biroul notarului public, din care să rezulte că desfășoară activitățile prevăzute la art. 3 alin. (2);

c) orice alte documente care pot certifica faptul ca agentul economic prelucreaza lemn în produsele finite prevăzute la art. 3 alin. (2);

d) raportări statistice pentru anul anterior desfășurării licitației, din care să rezulte sortimentele produse.

Articolul 13

(1)

Agenților economici neadmisi la preselecție li se vor comunică în scris motivele neadmiterii, în termen de 3 zile calendaristice de la data întrunirii comisiei de preselecție.

(2)

Contestațiile privind preselecția se depun la Regia Naționala a Pădurilor în termen de maximum 3 zile calendaristice de la primirea comunicării și se soluționează în termen de maximum 5 zile de la data înregistrării de către Consiliul de administrație al Regiei Naționale a Pădurilor.

(3)

Rezultatul analizei contestației se va comunică în scris agentului economic.

Secțiunea 2 Licitația

Articolul 14

(1)

Agenții economici admiși la preselecție și care participa la licitație vor depune anticipat prin unul dintre instrumentele legale, conform normelor bancare în vigoare, la Regia Naționala a Pădurilor o garanție ce echivaleaza cu 10.000 euro.

(2)

Garanția constituită de agentul economic câștigător se păstrează la Regia Naționala a Pădurilor până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase.

(3)

Agenților economici care nu au câștigat licitația li se vor restitui garanțiile în termen de 3 zile calendaristice de la data ținerii licitației.

Articolul 16

Comisia de licitație va fi formată din:

a) directorul Direcției fond forestier din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - președinte;

b) directorul Direcției economice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - membru;

c) reprezentantul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor - membru;

d) reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice - membru;

e) reprezentantul Ministerului Industriei și Resurselor - membru;

f) consilierul juridic-șef al Regiei Naționale a Pădurilor - membru;

g) șeful Serviciului fond forestier din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - secretar.

Articolul 17

Dreptul de a încheia contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase se adjudeca în favoarea agentului economic care a oferit numărul cel mai mare de puncte procentuale peste creșterea procentuală medie a prețului de pornire rezultată prin licitații, conform prevederilor art. 8.

Articolul 18

(1)

Prețul de vânzare pentru fiecare partida care se include în actul adițional se stabilește după următoarea formula:

PV = PP + [PP x (Cpm + Ppa)]/100,

în care:

PV = preț de vânzare

PP = preț de pornire conform Oficiului Concurentei

Cpm = creștere procentuală medie

Ppa = puncte procentuale adăugate prin licitație.

(2)

Anual, la calculul prețului de vânzare se va folosi creșterea procentuală medie calculată de către Regia Naționala a Pădurilor pentru ultimele 12 luni anterioare anului de producție forestier, punctele procentuale adăugate rămânând aceleași pe toată durata derulării contractului.

Articolul 19

Licitațiile se țin în condițiile în care se înscriu cel puțin doi agenți economici.

Articolul 20

Contestațiile privind licitația se depun la Regia Naționala a Pădurilor în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data desfășurării licitației și se soluționează de către Consiliul de administrație al Regiei Naționale a Pădurilor în termen de 5 zile de la data înregistrării.

Capitolul 3 Dispoziții finale

Articolul 21

(1)

Contractul de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase se încheie cu agentul economic declarat câștigător al licitației, în cel mult 30 de zile calendaristice de la data ținerii licitației stabilite în anunțul privind organizarea licitației.

(2)

Durata contractului de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase și volumul contractat vor fi conform cererii agentului economic, dar pentru volume minime de 20.000 mc/an/agent economic și pentru perioade de minimum 3 ani și de maximum 10 ani, cu reactualizarea valorică anuală prin act adițional.

(3)

Volumul de masa lemnoasă ce se va exploata va fi același pentru fiecare an prevăzut în contract.

Articolul 22

Alegerea de către agenții economici a partizilor pentru fiecare an, în vederea încheierii actului adițional la contractul de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase, se face în ordinea descrescătoare a punctelor procentuale adăugate prin licitație.

Articolul 23

Pentru a participa la licitații agenții economici achiziționează caietul de sarcini întocmit de Regia Naționala a Pădurilor. Valoarea caietului de sarcini este stabilită pe baza cheltuielilor efective de organizare și pregătire a licitației.

Articolul 24

Agenții economici care au încheiat contracte pe termen lung pentru vânzarea-cumpărarea masei lemnoase vor prezenta de fiecare data când vor încheia acte adiționale anuale documentele prevăzute la art. 12 alin. (2), prin care să ateste menținerea activității în condițiile stabilite de prezentele norme metodologice.

Anexa 1 -------

la normele metodologice

GRUPAREA

direcțiilor silvice pentru care se vor organiza licitații pentru contractarea de masa lemnoasă pe termen lung

1. Direcțiile silvice: Botosani, Neamt, Suceava

2. Direcțiile silvice: Bacau, Iași, Vaslui

3. Direcțiile silvice: Buzau, Vrancea, București

4. Direcțiile silvice: Constanta, Ialomita, Tulcea

5. Direcțiile silvice: Arges, Dambovita, Prahova, Teleorman

6. Direcțiile silvice: Gorj, Dolj, Mehedinti, Olt, Valcea

7. Direcțiile silvice: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș

8. Direcțiile silvice: Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Salaj

9. Direcțiile silvice: Alba, Brașov, Harghita, Mures, Sibiu.

------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.