Ordin · Ministerul Finanțelor

Ordinul nr. 6830/2024

privind stabilirea persoanelor juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale potrivit art. 46^2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

prezumat în vigoare

Data actului
31 decembrie 2024
Emitent
Ministerul Finanțelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1332 din 31 decembrie 2024
Citează
3 acte
Structură
5 articole · 3.027 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

Având în vedere prevederile

art. 46^2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor

art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul finanțelor, emite următorul ordin:

Articolul 1

Persoanele juridice române sau străine care în mod individual ori într-o formă de asociere livrează bunuri sau prestează servicii pe teritoriul României sunt cele care desfășoară activități, principale sau secundare, în sectoarele petrol și gaze naturale corespunzătoare următoarelor coduri CAEN:

–

0610 - „Extracția petrolului brut“;

–

0620 - „Extracția gazelor naturale“;

–

0910 - „Activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale“;

–

1920 - „Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului“;

–

3522 - „Distribuția combustibililor gazoși, prin conducte“;

–

3523 - „Comercializarea combustibililor gazoși, prin conducte“;

–

4671 - „Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate“, respectiv 4681 - „Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate“, după caz;

–

4730 - „Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate“, respectiv „Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule“;

–

4950 - „Transporturi prin conducte“.

Articolul 2

Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025.

Articolul 3

Direcția generală de legislație fiscală și reglementări vamale și contabile, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, precum și Direcția generală de administrare a marilor contribuabili vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă

Ordinul ministrului finanțelor nr. 5.433/2023

privind stabilirea persoanelor juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale potrivit

art. 18^3 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1185 din 28 decembrie 2023, cu modificările ulterioare.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Viceprim-ministru, ministrul finanțelor,
György Attila,
secretar de stat
București, 31 decembrie 2024.
Nr. 6.830.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.