HG nr. 60/2025
privind închirierea unei părți din imobilul 338, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 861 alin. (3)
și
art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă închirierea unei părți din imobilul 338, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru amplasarea unui bancomat tip ATM.
Închirierea părții de imobil prevăzute la
alin. (1)
se face prin licitație publică, în condițiile legii.
Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, cu aceeași perioadă, prin act adițional, cu acordul părților.
Prețul minim al închirierii pentru partea din imobilul 338 este de 7,64 euro/lună fără TVA, iar plata va fi efectuată în lei, la cursul de schimb valutar leu/euro stabilit de Banca Națională a României în ziua emiterii facturii.
Articolul 2
Se împuternicește Ministerul Apărării Naționale, în calitate de administrator al imobilului 338, să deruleze procedura de licitație publică pentru închirierea părții de imobil prevăzute la
art. 1 alin. (1) .
Articolul 3
Sumele obținute din închirierea părții de imobil se varsă integral la bugetul de stat.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Viceprim-ministru, ministrul finanțelor, Tánczos Barna p. Ministrul apărării naționale, Eduard Bachide, secretar de stat București, 13 februarie 2025. Nr. 60.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
ale unei părți din imobilul 338, aflat în domeniul public al statului
și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care se închiriază
Nr. crt.
Nr. MF
Codul de clasificație
Tipul bunului și denumirea
Elementele-cadru de descriere tehnică ale părții de imobil care se închiriază, valoarea de inventar
Adresa
Titularul dreptului de administrare, ordonatorul principal de credite și codul fiscal
0
1
2
3
4
5
6
1
106993 - parțial
8.19.01
Imobil 338 - parțial
Pavilionul M
- suprafața construită = 1 mp
- valoare de inventar = 806,46 lei
Județul Vrancea, municipiul Focșani, bulevardul București nr. 3
Ministerul Apărării Naționale
11424532
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.