Decizia nr. 462/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Simina Popescu-Marin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Petrică Todoran în Dosarul nr. 23.630/325/2019 al Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 144D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 25 octombrie 2022.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Decizia civilă nr. 1.046/A din 10 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 23.630/325/2019, Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de Petrică Todoran într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului împotriva unei hotărâri judecătorești prin care a fost respinsă plângerea împotriva unui proces-verbal privind constatarea și sancționarea unei contravenții la circulația pe drumurile publice.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece noțiunile „indicațiile“ și „dispozițiile“ polițistului rutier, la care textul

art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

face referire, nu beneficiază de o definiție sau reglementare legală. Contrar dispozițiilor

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 53 alin. (2) din Constituție , textul de lege criticat impune obligația generală de a respecta un număr nedefinit de indicații sau dispoziții ale polițistului rutier, fără ca acestea să aibă o reglementare în plan legislativ, și stabilește, indiferent de natura sau gravitatea faptei, aceeași sancțiune contravențională principală și aceeași sancțiune complementară. În consecință, prin imprecizia sa, textul de lege criticat încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. În susținerea criticilor de neconstituționalitate este invocată

Decizia Curții Constituționale nr. 152 din 6 mai 2020 .

6.

Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006), republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: [...]

f)

nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;

11.

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate încalcă dispozițiile din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor,

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil,

art. 24

privind dreptul la apărare și

art. 53 alin. (2)

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

au mai format obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză, iar Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 454 din 25 octombrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 11 ianuarie 2023,

Decizia nr. 693 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020,

Decizia nr. 122 din 28 februarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 6 iunie 2019).

13.

Din analiza conținutului normativ al dispozițiilor

art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , Curtea a observat că acestea reglementează sancțiunea pentru nerespectarea de către participanții la trafic - conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie - a semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

14.

În ceea ce privește susținerea privind lipsa de claritate și previzibilitate a dispozițiilor legale criticate, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale referitoare la

art. 1 alin. (5) din Constituție , una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative ( Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,

Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

15.

Cu privire la aceleași cerințe de calitate a legii, garanție a principiului legalității, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin

hotărârile din 4 mai 2000 ,

25 ianuarie 2007 ,

24 mai 2007

și 5 ianuarie 2000, pronunțate în cauzele Rotaru împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva României (paragraful 66), Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34) și Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), a reținut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanție a principiului legalității. În plus, a statuat faptul că nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita; apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă.

16.

De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea normelor juridice nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, ale căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă; or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36).

17.

În raport cu aceste considerente, Curtea a reținut că dispozițiile criticate, potrivit cărora nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie contravenție, au un conținut normativ clar și precis pentru a putea fi aplicate și oferă suficiente repere pentru ca destinatarii acestora - în cazul de față, conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai - să înțeleagă sensul lor și să își adapteze conduita. Așadar, având în vedere considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, prevederile legale supuse controlului de constituționalitate respectă exigențele de calitate a legii, fiind conforme

art. 1 alin. (5) din Constituție .

18.

De altfel, prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006

pentru aprobarea

Regulamentului

de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, au fost explicitate „semnalele“ polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

19.

Referitor la critica raportată la dispozițiile

art. 21 alin. (3)

și ale

art. 24 din Constituție , Curtea a reținut că accesul liber la justiție al persoanei care a fost sancționată contravențional este asigurat prin posibilitatea de a formula plângere, în condițiile

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , cadru în care, beneficiind de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, prevăzut de

art. 21 alin. (3) din Constituție , aceasta poate formula toate apărările pe care le consideră necesare, iar instanța de judecată, verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunilor aplicate. În acest sens,

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, reglementarea-cadru în materie contravențională, prevede că „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. (...)“.

20.

Prin urmare, Curtea a constatat că textele de lege criticate prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancționarea unor fapte de încălcare a legii - nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu - care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut în

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , respectiv asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, precum și a mediului.

21.

În ceea ce privește invocarea

art. 53 din Constituție , Curtea a reținut că acesta nu are incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale.

22.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.

23.

Distinct, Curtea reține că modalitatea de reglementare utilizată prin prevederile legale criticate este diferită de cea analizată de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 152 din 6 mai 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, prin care au fost supuse controlului de constituționalitate dispoziții legale care impuneau o obligație generală de a respecta un număr nedefinit de norme, cu dificultate identificabile, și stabileau sancțiuni contravenționale, neincriminând fapte concrete. Prin urmare, considerentele acestei decizii nu pot fi aplicate în prezenta cauză.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petrică Todoran în Dosarul nr. 23.630/325/2019 al Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2024.