Decizia nr. 16/2025

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară cu referire la

art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală , ale

art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție și ale

art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gabriel Sandu în Dosarul nr. 1.259/1/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 25D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Invocă, în acest sens, considerentele din Decizia Curții Constituționale nr. 209 din 9 aprilie 2024.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 21 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.259/1/2019/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară cu referire la

art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală , ale

art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție și ale

art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Gabriel Sandu într-o cauză penală având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiile fundamentale privind respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor, egalitatea în fața legii, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv și înfăptuirea justiției, în măsura în care permit cercetarea membrilor Guvernului în faza de urmărire penală de către procurori care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Susține că cercetarea penală a unui ministru nu trebuie să se supună numai regulilor referitoare la vechimea efectivă în profesie a procurorului, astfel cum este aceasta prevăzută în dispozițiile de lege criticate, ci se impune ca gradul acestuia să corespundă gradului judecătorului care soluționează cauza pe fond conform legii, respectiv să aibă grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Așa fiind, raportat la principiul legalității, componentă a statului de drept, atât timp cât judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt singurii competenți să judece infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului, în același mod și procurorii care efectuează urmărirea penală trebuie să aibă vechimea și gradul prevăzute de lege, respectiv minimum 10 ani vechime și grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Invocă jurisprudența Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 61 din 18 ianuarie 2007 ,

Decizia nr. 302 din 4 mai 2017

și

Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019 .

6.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că dispozițiile de lege criticate nu intră în contradicție cu prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5) , ale

art. 16 alin. (1) , ale

art. 21 alin. (1)

și ale

art. 124

și nici cu prevederile

art. 6

și

13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară cu referire la

art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală , ale

art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție și ale

art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală . Din susținerile orale și din notele scrise ale autorului excepției, formulate în motivarea criticii, reiese că aceasta privește, în realitate, dispozițiile

art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală , ale

art. 13 alin. (1 )-( 3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

și ale

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 , toate raportate la

art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală .

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002.

Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. Dispozițiile

art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală

au fost introduse prin prevederile

art. III pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014

pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile

art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală

au fost modificate prin prevederile

art. 16 pct. 2 din Legea nr. 49/2022

privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 martie 2022. La data de 16 decembrie 2022,

Legea nr. 304/2004

a fost abrogată prin

Legea nr. 304/2022

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale ( Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Așa fiind, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală , ale

art. 13 alin. (1 )-( 3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

și ale

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 , toate raportate la

art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 49/2022 . Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–

art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 49/2022 : „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.“;

–

art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală : „Este competent să efectueze ori, după caz, să conducă și să supravegheze urmărirea penală procurorul de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.“;

–

art. 13 alin. (1 )-( 3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 :

(1)

Sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în

Legea nr. 78/2000 , cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în una dintre următoarele condiții:

a)

dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro;

b)

dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt comise de către: deputați; senatori; membrii din România ai Parlamentului European; membrul desemnat de România în Comisia Europeană; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat și asimilații acestora; consilieri ai miniștrilor; judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai Curții Constituționale; ceilalți judecători și procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; președintele Consiliului Legislativ și locțiitorul acestuia; Avocatul Poporului și adjuncții săi; consilierii prezidențiali și consilierii de stat din cadrul Administrației Prezidențiale; consilierii de stat ai prim-ministrului; membrii și auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi a României și ai camerelor județene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul și viceguvernatorii Băncii Naționale a României; președintele și vicepreședintele Consiliului Concurenței; ofițeri, amirali, generali și mareșali; ofițeri de poliție; președinții și vicepreședinții consiliilor județene; primarul general și viceprimarii municipiului București; primarii și viceprimarii sectoarelor municipiului București; primarii și viceprimarii municipiilor; consilieri județeni; prefecți și subprefecți; conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale și persoanele cu funcții de control din cadrul acestora, cu excepția conducătorilor autorităților și instituțiilor publice de la nivelul orașelor și comunelor și a persoanelor cu funcții de control din cadrul acestora; avocați; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care dețin funcții de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes național, al companiilor și societăților naționale, al băncilor și al societăților comerciale la care statul este acționar majoritar, al instituțiilor publice care au atribuții în procesul de privatizare și al unităților centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la

art. 293

și

294 din Codul penal .

(2)

Infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție.

(3)

Sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute la

art. 246 ,

297

și

300 din Codul penal , dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.;

–

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 : „(2) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 10 ani vechime în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop.“

11.

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în fața legii, ale

art. 21 alin. (1 )-( 3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale

art. 124

referitor la înfăptuirea justiției, precum și a prevederilor

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și ale

art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din

Constituție

și din

Convenție

- invocate și în prezenta cauză - și față de critici identice. Astfel, prin

Decizia nr. 209 din 9 aprilie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 21 august 2024, Curtea a respins, ca inadmisibilă, pentru argumentele reținute în paragrafele 22-24 din decizia menționată, o excepție de neconstituționalitate identică, ridicată de același autor.

13.

Prin

Decizia nr. 209 din 9 aprilie 2024 , precitată, Curtea a reținut că autorul excepției susține, în esență, neconstituționalitatea textelor de lege criticate, întrucât în propria cauză urmărirea penală a fost efectuată de un procuror necompetent. Curtea a constatat că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de aplicare a dispozițiilor de lege criticate, aspect ce nu poate constitui motiv de neconstituționalitate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, fiind de competența judecătorului de cameră preliminară [potrivit dispozițiilor art.

342 - 347 din Codul de procedură penală , coroborate cu prevederile

art. 281 alin. (1) lit. b^1)

și

alin. (4) lit. a) din același act normativ ] sau de competența judecătorului de cameră preliminară/instanței judecătorești [potrivit dispozițiilor

art. 342 - 347 din Codul de procedură penală , coroborate cu prevederile

art. 281 alin. (1) lit. b

și

alin. (3) din același act normativ , anterior modificărilor realizate prin

art. I pct. 33

și

34 din Legea nr. 201/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023, și potrivit

Deciziei Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017]. Curtea a apreciat că a răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a instanței constituționale în activitatea de judecată, ceea ce contravine prevederilor

art. 126 din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

14.

Totodată, prin

Decizia nr. 209 din 9 aprilie 2024 , Curtea a reținut că nici solicitarea autorului excepției de completare a textelor de lege criticate în sensul introducerii condiției deținerii gradului corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe lângă condițiile ce trebuie îndeplinite de către un procuror pentru a putea fi numit în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate. Autorul excepției de neconstituționalitate tinde la relevarea pretinsei neconstituționalități a normelor procesual penale criticate prin raportare la o anumită soluție legislativă pe care acestea nu o cuprind, și nu prin raportare la conținutul normativ intrinsec. Or, analiza unor astfel de critici de neconstituționalitate nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“.

15.

Întrucât considerentele

Deciziei nr. 209 din 9 aprilie 2024 , precitată, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală , ale

art. 13 alin. (1 )-( 3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

și ale

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 , toate raportate la

art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 49/2022 , este inadmisibilă.

16.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 alin. (6) din Codul de procedură penală , ale

art. 13 alin. (1 )-( 3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție și ale

art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, toate raportate la

art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 49/2022

privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , excepție ridicată de Gabriel Sandu în Dosarul nr. 1.259/1/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 ianuarie 2025.