HG nr. 1302/2002
privind procedura de recuperare a taxelor aferente carburantilor și lubrifiantilor asigurați de România, ca natiune gazda, Comandamentului Forței Multinationale de Pace din Europa de Sud-Est
prezumat în vigoare
În temeiul art. 107 din Constituție și al art. VI din anexa D la Acordul privind Forta Multinationala de Pace din Europa de Sud-Est, semnat la Skopje la 26 septembrie 1998, ratificat prin
Ordonanța Guvernului nr. 43/1999 , aprobată prin
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se scutesc de la plata oricărei taxe carburanții (benzine și motorine) și lubrifianții achizitionati direct de la agenții economici producători sau importatori, de către Ministerul Apărării Naționale ori de către Nucleul permanent de stat major, pentru nevoile Comandamentului Forței Multinationale de Pace din Europa de Sud-Est și pentru uzul personal al membrilor acestuia.
Scutirea de la plata taxelor se realizează prin restituirea de la bugetul de stat a sumelor plătite la achiziționarea cantităților de astfel de produse.
Restituirea sumelor reprezentând taxele plătite la achiziționarea produselor se face trimestrial, pe baza decontului justificativ întocmit de Biroul de prima responsabilitate al Ministerului Apărării Naționale, respectiv de Nucleul permanent de stat major, potrivit atribuțiilor acestora, la care se anexează în copii certificate de Ministerul Apărării Naționale următoarele documente:
a) contractele încheiate direct cu agenții economici producători sau importatori de carburanți și lubrifianți;
b) facturile fiscale de achiziție în care taxele sunt evidentiate distinct;
c) documentul care atesta plata taxelor către furnizori, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;
d) documentul care atesta consumul carburantilor și al lubrifiantilor în scopul pentru care au fost achizitionati.
Procedura de restituire a taxelor datorate bugetului de stat este cea prevăzută de reglementările legale în materie.
În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3), prevederile alin. (1) nu se aplică.
Articolul 2
Până la instalarea Comandamentului Forței Multinationale de Pace din Europa de Sud-Est pe teritoriul român achiziționarea carburantilor și lubrifiantilor se face de Ministerul Apărării Naționale, prin Biroul de prima responsabilitate, ca agent de contractare și achiziție, în numele Nucleului de stat major, cu respectarea legislației române în vigoare privind achizițiile publice.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: p. Ministrul apărării naționale, George Cristian Maior, secretar de stat Ministrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, Miron Tudor Mitrea Ministrul industriei și resurselor, Dan Ioan Popescu Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu București, 20 noiembrie 2002. Nr. 1.302.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.