Decret-lege · C.f.s.n.

Decretul-lege nr. 1/1990

privind unele măsuri ca urmare a încetării activității sau reorganizării unor organe centrale și locale de stat

prezumat în vigoare

Data actului
1 ianuarie 1990
Emitent
C.f.s.n.
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1 din 3 ianuarie 1990
Citat de
1 act
Structură
4 articole · 1.160 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Consiliul Frontului Salvării Naționale decretează:

Articolul 1

Persoanele din aparatul organelor centrale și locale de stat care și-au încetat activitatea sau au fost reorganizate ca urmare a stabilirii unor noi structuri de organizare vor primi, timp de 3 luni, drepturile bănești avute anterior.

Articolul 2

Consiliile teritoriale ale Frontului Salvării Naționale vor asigura încadrarea în munca a persoanelor prevăzute la art. 1, potrivit pregătirii acestora.

Articolul 3

Perioada pînă la încadrarea în munca, în limita termenului de 3 luni, se considera vechime neîntreruptă în munca.

Articolul 4

Fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești, în condițiile prezentului decret, se asigura de la bugetul de stat.

PREȘEDINTELE
CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAȚIONALE
ION ILIESCU

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.