Decizia nr. 295/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Emil Mihalcea în Dosarul nr. 4.156/2001 al Curții Supreme de Justiție Secția penală.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, invocand jurisprudenta Curții, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 17 mai 2002, pronunțată în Dosarul nr. 4.156/2001, Curtea Suprema de Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată în cadrul unui proces penal de Emil Mihalcea. Obiectul cauzei îl constituie recursurile declarate de inculpat și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta împotriva Sentinței penale nr. 8 din 27 iulie 2002 a Curții de Apel Constanta Secția penală, prin care inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Curtea de Apel Constanta a judecat procesul penal în prima instanța.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arata ca, în fapt, sentinta pronunțată în cauza nu poate fi atacată cu apel, ci numai cu recurs, potrivit prevederilor art. 29 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, dat fiind calitatea sa de judecător la data comiterii infracțiunilor, situație ce se reflecta în art. 361 alin. 1 lit. c) și în art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală. Dispozițiile art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală sunt considerate ca fiind contrare prevederilor art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi în fața legii, și ale art. 21, referitoare la dreptul de acces liber la justiție. De asemenea, se susține a fi incalcate și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Curtea Suprema de Justiție - Secția penală considera ca excepția este intemeiata, deoarece dispozițiile legale criticate încalcă principiul potrivit căruia "justiția este unica și egala pentru toți" și ca, astfel cum se interzice înființarea de instanțe extraordinare, ar trebui înlăturată orice discriminare, pentru ca toți cetățenii să poată beneficia de aceleași cai de atac și de aceeași procedura în procese similare. Se arata ca legea în vigoare nu asigura "egalitatea sanselor" justițiabililor, atât timp cat o categorie dintre aceștia este exclusa de la posibilitatea folosirii acelorași cai de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanța de fond, pe care o au toți ceilalți. Se solicita Curții Constituționale sa examineze dacă "modul de stabilire a competentei după calitatea inculpatului este compatibil cu principiile unei societăți democratice și cu cele consacrate prin Constituție privind tratarea nediscriminatorie în fața legii și folosirea drepturilor legitime ale inculpaților".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca susținerile autorului excepției nu sunt întemeiate pentru următoarele motive:

1. Interpretarea dispozițiilor art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, în sensul că acestea ar încalcă principiul egalității în fața legii, prevăzut în art. 16 din Constituție, este eronată și în contradictie cu modul în care a statuat Curtea Constituțională în jurisprudenta sa.

2. Referitor la susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 21 din Constituție, se invoca practica jurisdicțională a Curții Constituționale, care a statuat în mod constant ca accesul liber la justiție nu presupune ca, în toate cazurile, trebuie să fie asigurat accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, întrucât competența de judecată și procedura sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli deosebite, asigurând părților posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești.

3. În ceea ce privește Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se precizează ca în speta nu sunt relevante dispozițiile art. 6, asa cum susține autorul excepției, ci cele ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție, prin care se reglementează dreptul la căile de atac. Prin acest articol se instituie obligativitatea existenței unui dublu grad de jurisdicție, iar nu a unui triplu grad, ca în legislația română.

3. Neprevederea caii de atac a apelului în cazul sentințelor pronunțate, în prima instanța, de Curtea de Apel și de Curtea Militară de Apel nu înseamnă ca în acele situații nu sunt garantate drepturile procesuale prevăzute pentru cazurile în care exista posibilitatea exercitării, în afară de recurs, și a apelului.

Avocatul Poporului considera ca prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens se arata ca derogarea de la regula celor trei grade de jurisdicție nu poate fi considerată o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat în art. 16 din Constituție. Practica jurisdicțională a Curții Constituționale a statuat, în mod constant, că nu este contrară acestui principiu "instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atâta timp cat ea asigura egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor". De asemenea, nu se poate vorbi nici de o ingradire a accesului liber la justiție, deoarece accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. În sfârșit, se arata ca dispozițiile legale criticate îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și sunt, asadar, compatibile cu prevederile acesteia.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, dispoziții introduse prin

Legea nr. 45/1993 , care au următorul cuprins: "Pot fi atacate cu recurs [...]

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel."

Aceste prevederi legale sunt considerate neconstituționale de autorul excepției, în raport cu dispozițiile art. 16 și 21 din Constituție, precum și cu prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru ca limitează liberul acces la justiție și încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor, fără privilegii și fără discriminări, prin lipsirea unor categorii de justițiabili de dreptul de acces la calea de atac a apelului.

Cu privire la constituționalitatea art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 16 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, și prin Decizia nr. 33 din 4 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 7 mai 1999. Respingând excepția de neconstituționalitate, Curtea și-a motivat deciziile, în esenta, astfel:

- nu este contrară principiului consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție "instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce privește căile de atac, cat timp ele asigura egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor". Principiul egalității nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. În acest sens s-a statuat prin deciziile Curții Constituționale nr. 70/1993, nr. 74/1994 și nr. 85/1994, în concordanta cu practica constituțională din alte tari, precum și cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului;

- nu constituie o discriminare, care ar insemna o încălcare a unui principiu constituțional, faptul ca prin aplicarea unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor interese subiective;

- legiuitorul constituant sau cel ordinar, prin dispoziții constituționale ori prin dispoziții legale, poate stabili regimuri diferite în raport cu natura unor autorități și cu atribuțiile acestora. Acest tratament privește chiar exercitarea unei singure cai de atac (recursul). Este cazul sentințelor care privesc infracțiunile săvârșite de senatori, deputați, membrii Guvernului, judecătorii Curții Constituționale, consilierii de conturi, judecătorii, procurorii și controlorii financiari ai Curții de Conturi, președintele Consiliului Legislativ, maresalii, amiralii și generalii, șefii cultelor religioase organizate potrivit legii și ceilalți membri ai Inaltului Cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalentul acestuia, judecătorii și magistrații-asistenți de la Curtea Suprema de Justiție, judecătorii de la curțile de apel și de la Curtea Militară de Apel și de procurorii de pe lângă aceste instanțe etc.;

- în legătură cu efectul devolutiv al recursului și cu limitele sale trebuie avute în vedere și garanțiile procesuale reglementate de art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală. În temeiul acestor prevederi, "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9, iar instanța este obligată ca, în afară temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, sa examineze întreaga cauza sub toate aspectele".

- în sensul practicii europene, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar "existenta mai multor grade de jurisdicție, a unor cai de atac al hotărârilor judecătorești, nici, pe cale de consecința, posibilitatea exercitării acestor cai de atac - inclusiv a celor extraordinare - de către toate părțile din proces".

Întrucît nu au survenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cat și soluțiile pronunțate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Emil Mihalcea în Dosarul nr. 4.156/2001 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 noiembrie 2002.