Decizia nr. 521/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia-Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23

și ale

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale

art. 1 din anexa nr. VIII capitolul II subcapitolul 9 lit. I din Legea-cadru nr. 153/2017

și ale

art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările aduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020

privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Excepția a fost ridicată de Simona Șandru în Dosarul nr. 9.530/3/2020 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.802D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care, în ceea ce privește dispozițiile

art. 23

și ale

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 , pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât criticile formulate vizează, în realitate, modalitatea de interpretare și aplicare a legii. În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 109 din 23 februarie 2021 . Cât privește dispozițiile

art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 359 din 27 iunie 2023 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Sentința civilă nr. 4.685/2020 din 28 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 9.530/3/2020, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23

și ale

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale

art. 1 din anexa nr. VIII capitolul II subcapitolul 9 lit. I din Legea-cadru nr. 153/2017

și ale

art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările aduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020

privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Excepția a fost ridicată de Simona Șandru într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind drepturi salariale.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă

art. 11 ,

20 ,

16 ,

41

și

53 din Constituție , în măsura în care sunt interpretate în sensul că se acordă sporul pentru condiții vătămătoare în cadrul aceleiași instituții publice, din cadrul aceleiași familii ocupaționale de funcții bugetare numai anumitor angajați, pe considerente care au în vedere cuantumul salariului de bază al acestora, creând astfel premisele aplicării unui tratament diferențiat între categorii identice/similare/comparabile de angajați, fără să existe o justificare obiectivă și rezonabilă.

6.

Autoarea excepției arată că temeiul legal pentru acordarea sporului de condiții vătămătoare pentru personalul bugetar din administrația publică îl constituie

art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017

și

Hotărârea Guvernului nr. 917/2017

pentru aprobarea

Regulamentului-cadru

privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“ din administrația publică centrală, neexistând norme de aplicare a acestor prevederi care să impună autorităților publice acordarea sporului de condiții vătămătoare de la o altă dată, în mod etapizat sau cu efect discriminatoriu între diferitele categorii de personal din aceeași instituție unde s-a constatat existența riscurilor ce atrag acordarea acestui spor salarial. De asemenea,

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017

nu impune o aplicare etapizată a prevederilor

art. 23

din aceeași lege, ci reglementează creșterile ce pot fi acordate la salariile de bază în anii 2017-2022. Or, sporul de condiții vătămătoare, așa cum reiese din dispozițiile

art. 1 din

Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 , este un spor în afara salariului de bază și se acordă numai dacă sunt îndeplinite condițiile din această hotărâre a Guvernului într-o anumită instituție sau autoritate publică și în niciun caz în funcție de salariile de bază ale angajaților care beneficiază sau nu beneficiază de acest spor.

7.

În cazul în care, însă, aplicarea

art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017

coroborat cu

art. 1 din capitolul II subcapitolul 9 lit. I din anexa nr. VIII la această lege-cadru

este supusă unor reguli de interpretare ce decurg din

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 , conform cărora numai în cazul anumitor salariați (respectiv celor cărora li s-a plafonat salariul de bază la nivelul anului 2022), li se poate acorda în perioada 2018-2021 sporul de condiții de muncă vătămătoare, atunci natura juridică a acestui spor ar fi transformată într-una de compensație financiară pentru salariații privilegiați care beneficiază încă din 2018 de salarii majorate stabilite la nivelul anului 2022, prin comparație cu ceilalți salariați, ale căror salarii vor ajunge doar treptat, între anii 2019 și 2022, la salariul din acel an și care sunt sancționați încă o dată prin neacordarea acestui spor.

8.

Prin urmare, o persoană ar putea fi lipsită de bunul său, respectiv de sporul de condiții vătămătoare, în funcție de evoluția salariului său de bază, însă fără legătură cu condițiile efective de muncă în care își desfășoară activitatea. În același timp, se creează o discriminare între persoane aflate în aceeași situație, întrucât își desfășoară activitatea în același condiții de risc pentru sănătate.

9.

De altfel, au fost create în mod artificial două categorii distincte de salariați pe motiv că unora le-au fost plafonate/stabilite salariile de bază la nivelul anului 2022, iar altora încă nu, având în vedere că în cazul ambelor categorii nivelul salariului de bază, începând cu anul 2018, a fost determinat ca efect al aplicării aceleiași majorări de 25% prevăzute de

art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 . Opțiunea legiuitorului de a nu permite depășirea nivelului salariului de bază peste cel prevăzut pentru anul 2022 nu ar trebui însă să atragă aplicarea diferită a legii între angajații aflați de fapt în situații juridice identice. Ca atare, acest reper temporal (anul 2022) nu poate fi transformat într-un criteriu de acordare privilegiată a unor drepturi de natură salarială (altele decât salariul de bază) cu precădere doar anumitor salariați, în detrimentul altora.

10.

Autoarea excepției arată că dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor constituționale care consacră dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, inclusiv cu privire la prestarea muncii în condiții deosebite sau grele. De asemenea, sunt încălcate prevederile

art. 16 din Constituție

și ale

art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la egalitatea în drepturi și interzicerea discriminării, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Prin prisma acelorași argumente, se aduce atingere și prevederilor constituționale ale

art. 11

și

20 din Constituție .

11.

Autoarea excepției susține și că restrângerea exercițiului dreptului salariaților la măsurile de securitate socială se realizează cu încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 53 alin. (2) .

12.

În sprijinul susținerilor sale, autoarea excepției invocă jurisprudența Curții Constituționale, prin

Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 , și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 8 aprilie 1976, pronunțată în Cauza 43/75, Hotărârea din 27 martie 1980, pronunțată în Cauza 129/79, Hotărârea din 31 martie 1981, pronunțată în 320/00, Hotărârea din 17 septembrie 2002, pronunțată în Cauza C-320/00 și Hotărârea din 13 ianuarie 2004, pronunțată în Cauza C-256/01. Totodată, invocă și cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 , pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, sau în

Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 , pronunțată de aceeași instanță în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

13.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale arată că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autoarea excepției.

14.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile

art. 23

și ale

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, ale

art. 1 din anexa nr. VIII capitolul 2 subcapitolul 9 lit. I din Legea-cadru nr. 153/2017 , precum și ale

art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, cu modificările aduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020

privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020. Curtea constată că, în ceea ce privește dispozițiile criticate din

anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 , autoarea excepției are în vedere, în realitate, dispozițiile

art. 1 din capitolul II lit. I din anexă . De asemenea, Curtea constată că aceste dispoziții au fost modificate, ulterior sesizării sale, prin

art. XXVI pct. 12 din Legea nr. 296/2023

privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 27 octombrie 2023, fără schimbarea soluției legislative criticate. Cu toate acestea, Curtea, potrivit celor reținute prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a se pronunța asupra dispozițiilor de lege în redactarea criticată de autoarea excepției.

18.

Dispozițiile

art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017

se referă la stabilirea cuantumului sporului pentru condiții de muncă, respectiv a locurilor de muncă și a categoriilor de personal cărora li se acordă acest spor. Dispozițiile

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017

reglementează aplicarea etapizată a acestui act normativ. Dispozițiile

art. 1 din capitolul II lit. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017

reglementează acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare personalului contractual salarizat potrivit acestei anexe, la

capitolul II lit. A-E . Dispozițiile

art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

reglementează cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice începând cu luna ianuarie 2020.

19.

Autoarea excepției susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 41 alin. (2)

privind dreptul la măsuri de protecție socială a muncii, ale

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, precum și ale

art. 11

referitor la dreptul internațional și dreptul intern și ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului coroborate cu

art. 14 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării. Totodată, Curtea reține că autoarea excepției invocă atingerea adusă unui „bun“ al său, astfel că sunt avute în vedere și prevederile

art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că o primă critică pe care o formulează autoarea acesteia pune în discuție natura juridică a sporului pentru condiții de muncă, susținând că acesta este un spor în afara salariului de bază, astfel că nu ar putea fi supus unei aplicări etapizate.

21.

Cu privire la această critică, instanța constituțională reține că, în accepțiunea

Legii-cadru nr. 153/2017

[a se vedea prevederile

art. 7 alin. (1) lit. i)

din aceasta], sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal. Dispozițiile legale amintite nu fac nicio distincție în ceea ce privește sporul pentru condiții de muncă, astfel că susținerile autoarei excepției sunt neîntemeiate.

22.

Autoarea excepției susține și că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează, prin prisma dispozițiilor

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 , că doar persoanele al căror nivel de salarizare a ajuns la nivelul anului 2022 pot beneficia de sporul pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare. În acest sens invocă încălcarea dreptului fundamental la măsuri de protecție socială a muncii, a dreptului de proprietate, precum și încălcarea principiului egalității în drepturi a cetățenilor.

23.

Analizând aceste critici, Curtea apreciază că, în realitate, acestea vizează, în special, modul de aplicare a prevederilor de lege. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că aspectele ce țin de interpretarea și aplicarea legii de către autoritățile publice abilitate și instanțele judecătorești excedează competenței Curții Constituționale, deoarece nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, în sensul dispozițiilor

art. 2 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora Curtea Constituțională asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor și hotărârilor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile

Constituției .

24.

Întrucât, din analiza efectuată în cauză, nu s-a constatat încălcarea exercițiului niciunui drept fundamental, Curtea apreciază că nu pot fi reținute nici criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile

art. 53 din Constituție , referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.

25.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Simona Șandru în Dosarul nr. 9.530/3/2020 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile

art. 23

și ale

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale

art. 1 din capitolul II lit. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 , precum și ale

art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 octombrie 2024.