Decizia nr. 321/2002

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Gabor Kozsokar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Cristina Nicoara - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin

Legea nr. 44/1998 , astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 99/1999

privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, excepție ridicată de Gheorghe Georgescu în Dosarul nr. 11.283/2001 al Judecătoriei Targoviste.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibila. Se arata ca soluționarea cauzei la instanța nu are legătură cu excepția, deoarece dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997

sunt inaplicabile. Se apreciază, totodată, ca angajații care au beneficiat de sumele prevăzute la alin. (2) al art. 26 din ordonanța de urgență nu sunt salariați, ci persoane care au încheiat convenții civile.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 18 aprilie 2002 Judecătoria Targoviste a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 , aprobată prin

Legea nr. 44/1998 , astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 99/1999 , excepție ridicată de Gheorghe Georgescu în Dosarul nr. 11.283/2001.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca textul de lege criticat încalcă dispozițiile art. 38, precum și ale art. 20 alin. (2) din Constituție, cu raportare la prevederile

Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 111/1958

privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei, și ale

Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 95/1949

privind protecția salariului.

În dezvoltarea acestor sustineri se considera ca, potrivit celor două convenții invocate, care, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție, sunt aplicabile cu prioritate față de orice dispoziții legale interne [...], salariul este o creanta privilegiată, în timp ce textul de lege criticat prevede o ordine de prioritati diferita față de documentele internaționale respective. Se mai arata, de asemenea, de către autorul excepției, ca, în calitate de director al Societății Comerciale "Agricolă Prodas" - S.A. Razvad, "a efectuat din veniturile obținute din vânzarea unor active plata salariilor către angajați și a cheltuit pentru activitățile de producție".

Judecătoria Targoviste apreciază ca excepția de neconstituționalitate "tine de judecată în fond a cauzei", nefiind necesară intervenția Curții Constituționale, dar, cu toate acestea, a dispus trimiterea dosarului la Curtea Constituțională, "în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În motivarea acestui punct de vedere arata ca "în fapt, autorul excepției contesta (dispozițiile) alin. (4) al

art. 26 din Ordonanța de urgenta nr. 88/1997 , care prevede că sumele prevăzute la alin. (2) pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale ale personalului societăților comerciale doar în cazurile prevăzute în convențiile internaționale la care România este parte". Conform punctului de vedere al președintelui Camerei Deputaților, "aceste prevederi se încadrează în dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituție". De altfel, se arata în continuare, "Convenția O.I.M. nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei nu conține dispoziții care să vina în contradictie cu articolul ce face obiectul excepției. Mai mult, art. 10 și 11 ale Convenției, stipulate de autor, au în vedere notificarea ratificărilor și comunicarea ratificărilor și a actelor de denunțare". În realitate, se arata în punctul de vedere prezentat, autorul excepției ar fi trebuit să se refere la cea de a doua

convenție, și anume Convenția O.I.M. nr. 95/1949

privind protecția salariului. Se considera totuși ca nici acest document nu este încălcat, "întrucât art. 10 și 11 din Convenție au în vedere poprirea/cesionarea salariului în limitele și modalitățile prevăzute de legislația naționala, precum și rangul de creditori privilegiați al lucrărilor în caz de faliment sau de lichidare judiciară a unei întreprinderi, ordinea de prioritati a creanței privilegiate, constituită din salariu, față de celelalte creanțe privilegiate trebuind să fie determinata de legislația naționala". În speta, se apreciază ca "nu suntem în prezenta unor întreprinderi în stare de faliment sau de lichidare judiciară, ci a unor dispoziții având la baza accelerarea și finalizarea procesului de privatizare".

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se arata ca textul

art. 26 alin. (4) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997

prevede că "Sumele prevăzute la alin. (2) nu pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale ale personalului societăților comerciale, cu excepția cazurilor prevăzute în convențiile internaționale la care România este parte". Fața de aceasta precizare, care "reia principiul consacrat de art. 20 alin. (2) din Constituție privind prioritatea reglementărilor internaționale la care România este parte față de reglementările interne și nu afectează dreptul la munca sau la protecție socială a muncii consacrat de art. 38 din Constituție", se considera că nu sunt incalcate dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.

Referitor la susținerea autorului excepției, ca sunt incalcate prevederile

Convenției nr. 111/1958

privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei și cele ale

Convenției nr. 95/1949

privind protecția salariului, Guvernul apreciază ca aceasta nu este intemeiata. Conform punctului de vedere al Guvernului, prevederile

Convenției nr. 111/1958

"nu sunt incidente în cauza", iar cu privire la aplicarea prevederilor

Convenției nr. 95/1949

"urmează să se pronunțe instanța de judecată, făcând aplicatia alin. (4) al articolului de lege criticat."

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale, întrucât, potrivit alin. (4) al

art. 26 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 , "sumele rezultate din vânzarea activelor nu pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale ale personalului societăților comerciale, cu excepția cazurilor prevăzute în convențiile internaționale la care România este parte". În consecința, în acest punct de vedere se retine ca "textul de lege invocat ca neconstitutional este în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, care consacra prioritatea pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, față de legile interne".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Curtea retine ca obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, aprobată prin

Legea nr. 44/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, astfel cum au fost modificate prin pct. 34 al

art. I din Legea nr. 99/1999

privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999.

Autorul excepției a menționat în motivarea excepției, în mod greșit, în loc de

Legea nr. 99/1999 , Legea nr. 95/1999 care reglementează un cu totul alt obiect (ratificarea unui acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului privind serviciile aeriene).

Dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997

au următorul cuprins: "Sumele rezultate din vânzarea activelor potrivit art. 24 vor fi utilizate, în următoarea ordine, pentru:

a) plata datoriilor către bugetul de stat și bugetele locale, inclusiv a datoriilor provenind din plățile efectuate de Ministerul Finanțelor în contul garanțiilor executate pentru credite interne și externe, precum și din credite externe contractate direct de stat din care s-au făcut subimprumuturi;

b) plata datoriilor către bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale;

c) plata altor datorii;

d) efectuarea de investiții;

e) finanțarea activităților cuprinse în obiectul de activitate;

f) efectuarea cheltuielilor legate de îndeplinirea obligațiilor legale de conformare la cerințele de protecție a mediului, după caz;

g) alte destinații."

Autorul excepției critica prevederile înscrise în acest text, invocand încălcarea dispozițiilor art. 38 din Constituție, precum și ale art. 20 alin. (2) din Constituție, cu raportare la prevederile

Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 111/1958

privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei, precum și ale

Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 95/1949

privind protecția salariului, ambele convenții ratificate de România prin

Decretul nr. 284/1973 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 81 din 6 iunie 1973.

Dispozițiile art. 20 alin. (2) și ale art. 38 din Constituție au următorul conținut:

- Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 38. - "(1) Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei și alegerea locului de muncă sunt libere.

(2) Salariații au dreptul la protecția socială a muncii. Măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice.

(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4) La munca egala, femeile au salariu egal cu bărbații.

(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate".

Analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 , Curtea constata ca textul criticat stabilește ordinea utilizării sumelor rezultate din vânzarea activelor deținute de societățile comerciale la care statul sau autoritățile administrației publice dețin majoritatea capitalului social, în cadrul procedurilor pentru accelerarea și finalizarea privatizării. În consecința, Curtea retine ca aceste dispoziții nu contravin prevederilor art. 38 din Constituție, care consacra dreptul la munca și la protecția socială a muncii, durata normală a zilei de muncă, egalitatea salarizarii femeilor și bărbaților pentru munca egala, dreptul la negocieri colective în domeniul muncii, precum și caracterul obligatoriu al convențiilor colective de muncă, neavând nici o legătură cu dispozițiile legale criticate. De altfel, autorul excepției nici nu a argumentat în înscrisul depus la instanța în ce consta încălcarea dispozițiilor art. 38 din Constituție.

În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituție, întrucât, în cauza, ar fi aplicabile cu prioritate prevederile

Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 111/1958

privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei și ale

Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 95/1949

privind protecția salariului, care stabilesc principiul potrivit căruia "salariul este o creanta privilegiată și are ordine de prioritate față de celelalte creanțe", Curtea constata ca aceste sustineri nu sunt întemeiate.

În legătură cu invocarea dispozițiilor

Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 111/1958

privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei, Curtea retine ca acestea nu au incidența în cauza, întrucât conțin prevederi vizând, la modul general, angajamentele statelor membre ale Organizației Internaționale a Muncii de a asigura promovarea egalității de sanse și de tratament în materie de angajare și de profesiune, în vederea eliminării oricăror discriminări în aceasta materie, fără sa existe legătură cu ordinea de prioritate a plății creanțelor din salarii. Referirea din memoriul autorului excepției, depus în instanța, la prevederile

art. 10 și 11 ale Convenției nr. 111/1958 , este eronată, prevederile respective privind obligațiile directorului general al Biroului Internațional al Muncii de a notifica membrilor Organizației Internaționale a Muncii înregistrările ratificărilor și denuntarilor Convenției și, respectiv, de a comunică Secretarului general al O.N.U. informații complete cu privire la aceste ratificări și denuntari.

În ceea ce privește dispozițiile

Convenției nr. 95/1949

privind protecția salariului, intrata în vigoare la 24 septembrie 1952, revizuită în anul 1992 prin Convenția nr. 173, Curtea observa ca aceasta prevede la art. 10 și 11 următoarele:

- Art. 10: "1. Salariul nu va putea face obiect de sechestru sau de cedare decât conform modalităților și în limitele prescrise de legislația naționala;

2. Salariul trebuie protejat împotriva sechestrului sau cedarii în măsura apreciată necesară pentru a asigura întreținerea lucrătorului și a familiei sale.";

- Art. 11: "1. În caz de faliment sau de lichidare financiară a unei întreprinderi, lucrătorii angajați în aceasta vor avea rang de creditori privilegiați fie pentru salariile care le sunt datorate cu titlu de servicii furnizate în cursul unei perioade anterioare falimentului sau lichidării și care va fi prevăzută de legislația naționala, fie pentru salariile care nu depășesc un nivel prevăzut de legislația naționala.

2. Salariul care constituie o creanta privilegiată va fi plătit integral înainte ca creditorii ordinari să poată revendica cota lor parte.

3. Ordinea de prioritate a creanței privilegiate constituită de salarii, în raport cu alte creanțe privilegiate, trebuie să fie determinata de legislația naționala".

Examinând criticile formulate de autorul excepției, Curtea retine ca prin dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997

nu se aduce atingere prevederilor art. 10 și 11 din Convenție.

Mai mult, chiar prevederile art. 11 pct. 3 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 95/1949 stabilesc ca "Ordinea de prioritate a creanței privilegiate constituită de salarii, în raport cu alte creanțe privilegiate, trebuie să fie determinata de legislația naționala". De altfel, în mod prudent, dispozițiile alin. (4) al art. 26 din actul normativ criticat interzic utilizarea sumelor rezultate din vânzarea activelor societăților comerciale pentru plata drepturilor salariale ale personalului societăților comerciale, "cu excepția cazurilor prevăzute în convențiile internaționale la care România este parte." În consecința, Curtea constata ca excepția de neconstituționalitate a

art. 26 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 , cu modificările ulterioare, este neîntemeiată.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin

Legea nr. 44/1998 , astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 99/1999

privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, excepție ridicată de Gheorghe Georgescu în Dosarul nr. 11.283/2001 al Judecătoriei Targoviste.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 octombrie 2002.