Acord · Guvernul

Acordul din 14 octombrie 2002

între Ministerul Industriei și Resurselor din România și Ministerul Federal al Economiei și Muncii din Republica Austria privind cooperarea în domeniul energiei și mediului

prezumat în vigoare

Data actului
14 octombrie 2002
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 3 din 7 ianuarie 2003
Structură
5 articole · 6.220 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministerul Industriei și Resurselor din România și Ministerul Federal al Economiei și Muncii din Republica Austria, denumite în continuare părți,

dorind sa promoveze și sa adâncească cooperarea bilaterala în interesul reciproc, prin valorificarea oportunitatilor din domeniul energiei și mediului din România,

recunoscând importanța pe care o are cooperarea în domeniul energiei și mediului, precum și importanța investițiilor străine și a transferului de tehnologie și de know-how pentru intensificarea relațiilor economice viitoare dintre România și Republica Austria,

confirmand caracterul privilegiat al cooperării din domeniul energiei și mediului, în cadrul Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Federal al Austriei privind relațiile economice bilaterale, semnat la Viena la 10 decembrie 1991,

luând în considerare eforturile ambelor state de a participa la integrarea europeană, precum și implicarea României în procesul de integrare în structurile Uniunii Europene,

în concordanta cu legislația în vigoare în fiecare dintre cele doua state,

au convenit următoarele:

Articolul 1

(1)

Părțile subliniaza importanța cooperării româno-austriece în domeniul energiei și mediului. Aceasta cooperare consta în special în modernizarea și dezvoltarea obiectivelor din domeniul energiei și mediului, după cum urmează:

1. modernizarea și dezvoltarea capacităților existente în sectorul energetic și de mediu din România;

2. extinderea regionala și supraregionala a capacităților din domeniul energiei și mediului din România;

3. îmbunătățirea tehnologiilor capacităților existente în domeniul energiei și mediului din România.

(2)

Proiectele de cooperare vor fi menționate într-o lista de proiecte ce urmează să fie anexată la prezentul acord.

Lista de proiecte de cooperare în domeniul energiei și mediului va fi elaborata în doua luni de la semnarea acordului și va fi reînnoită la termenele convenite, în cadrul unei grupe comune de lucru constituite în conformitate cu art. 4.

Articolul 2

Părțile au identificat următoarele domenii ca fiind prioritare pentru cooperarea bilaterala:

1. proiectarea hidrocentralelor, termocentralelor și a instalațiilor-anexa;

2. echiparea completa, reabilitarea și extinderea sau conversia obiectivelor existente în sectorul energetic;

3. proiectarea, planificarea, livrarea, realizarea, exploatarea și întreținerea sistemelor de supraveghere și monitorizare tehnica;

4. realizarea la cheie a obiectivelor complexe, reabilitarea, extinderea sau conversia instalațiilor existente de tratare și epurare a apelor (orășenești sau industriale);

5. reabilitarea și modernizarea infrastructurii existente în sectorul energetic și de mediu (centrale electrice, rețele de transmisie și obiective de mediu);

6. modernizarea și extinderea rețelelor de transport și de distribuție a energiei electrice;

7. livrările de echipamente și de materiale pentru sectorul energetic;

8. planificare (organizarea muncii, procesarea electronică a datelor, personal, pregătire profesională, punerea în funcțiune, management operational) și studii de eficienta;

9. managementul de proiect, managementul în construcții;

10. managementul pentru punerea în funcțiune, asistența în operare, precum și asistența în înființarea instituțiilor adecvate;

11. elaborarea de studii privind sectorul energetic, inclusiv transportul de energie și producția de energie din resurse compatibile din punct de vedere ecologic;

12. asistența tehnica prin punerea la dispoziție de experți, specialiști și tehnicieni de înaltă calificare;

13. pregătirea profesională a personalului de diverse profesii din sectorul energetic și protecția mediului în cadrul instituțiilor care participa la realizarea de proiecte în concordanta cu prezentul acord.

Prevederile prezentului articol nu trebuie privite ca fiind exclusive.

Articolul 3

Părțile promovează stabilirea de contacte directe între partenerii din sectorul energetic și de protecția mediului, în vederea:

- creării unui sistem periodic și eficient de schimb informațional;

- comunicării reciproce a datelor privind licitațiile care urmează să aibă loc în ambele state;

- promovării investițiilor de interes bilateral și regional;

- creșterii investițiilor firmelor austriece în România în sectorul energetic și de mediu;

- incurajarii participării firmelor austriece la procesul de privatizare din sectorul energetic.

Articolul 4

(1)

Părțile stabilesc înființarea unei grupe mixte de lucru privind cooperarea în sectorul energetic și de mediu, în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale pentru relații economice bilaterale, care să se intalneasca la cererea justificată a uneia dintre părți, alternativ în România și în Austria.

(2)

Grupa mixtă de lucru urmărește problemele legate de implementarea prezentului acord, se ocupa de tratarea problemelor importante și revizuieste continuu lista de proiecte comune.

Articolul 5

(1)

Prezentul acord intră în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile se informează reciproc asupra îndeplinirii procedurilor legale interne necesare intrării acestuia în vigoare.

(2)

Prezentul acord se încheie pentru o perioadă de 3 ani și își va prelungi automat valabilitatea pe noi perioade succesive de un an, dacă nici una dintre părți nu notifica în scris, pe cai diplomatice, intenția sa de a denunta acordul, cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate.

Semnat la Graz la 14 octombrie 2002, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română și germană, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru

Ministerul Industriei și Resurselor

din România,

Mihai Berinde,

secretar de stat

Pentru

Ministerul Federal al Economiei și Muncii

din Republica Austria,

Josef Mayer

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.