Decizia nr. 314/2002

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Suciu și Georgeta Suciu în Dosarul nr. 3.773/2002 al Judecătoriei Iași.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind ca obligativitatea întâmpinării, reintrodusa prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , este o măsura de simetrie, utila părților și instanței, care nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorii excepției. Considera, de asemenea, ca pârâtul se bucura în procesul civil de toate garanțiile procesuale legale și constituționale, iar alin. 3 al art. 118 din Codul de procedură civilă reprezintă o garanție a dreptului la apărare, care atenuează consecințele decăderii din dreptul de a mai propune probe, ca sancțiune legală pentru nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 5 iunie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 3.773/2002, Judecătoria Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Suciu și Georgeta Suciu într-o cauza civilă având ca obiect o acțiune în pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale privind accesul liber la justiție, deoarece prin obligativitatea depunerii întâmpinării "se impune exprimarea unui punct de vedere referitor la problema dedusă judecații", iar în mod corect trebuia păstrată libertatea de atitudine a părții chemate în judecata, întâmpinarea trebuind să fie doar facultativă. De asemenea, autorii excepției arata ca, prin instituirea sancțiunii decăderii din dreptul de a mai propune probe, se încalcă dispozițiile constituționale referitoare la garantarea dreptului la apărare, pârâtul trebuind sa beneficieze de posibilitatea de a-și formula apărări oral sau prin întâmpinare, care să poată fi depusa la prima zi de înfățișare.

Judecătoria Iași apreciază ca excepția ridicată este neîntemeiată, deoarece între ratiunile depunerii obligatorii a întâmpinării pot fi înscrise accentuarea prefigurarii substanței procesului civil încă din faza scrisă a acestuia, asigurarea celeritatii judecații, exprimarea principiului simetriei între părțile procesului și prevenirea formelor abuzive de manifestare a pârâtului în procesul civil. Conform opiniei instanței, decăderea pârâtului din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții, în afară celor de ordine publică, este sancțiunea pentru pasivitatea, reaua-credința sau neglijența pârâtului și, ca atare, nu se poate retine o încălcare a prevederilor constituționale. Totodată instanța apreciază ca în acest caz devin incidente prevederile art. 171 din Codul de procedură civilă, conform cărora partea decăzută din dreptul de a administra o proba va putea totuși să se apere, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții potrivnice.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția este neîntemeiată, retinand ca obligativitatea întâmpinării este o soluție care a existat în legislația românească, ca regula, până în anul 1952 și care, printr-o succesiune de modificări legislative, a fost desfiintata prin

Decretul nr. 52/1969 . Reintroducerea prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000

a obligativitatii întâmpinării se datorează importantei deosebite a acestui act procedural, prin intermediul căruia pârâtul răspunde la pretențiile formulate de reclamant, arătând totodată și apărările sale. Prin depunerea obligatorie a întâmpinării i se oferă și reclamantului posibilitatea de a lua cunoștința de apărările pârâtului, fiind utila în același timp și pentru instanța de judecată. Datorită importantei întâmpinării și pentru a realiza obiectivul consacrării caracterului ei obligatoriu, legiuitorul a prevăzut sancțiunea pentru nedepunerea întâmpinării, și anume decăderea din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afară de cele de ordine publică. Cu toate acestea, pârâtul va putea discuta probele și temeinicia susținerilor reclamantului, instanța având obligația de a pune în vedere pârâtului, la prima zi de înfățișare, sa arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele de apărare. Toate aceste dispoziții legale criticate nu încalcă prevederile constituționale, fiind, de asemenea, în concordanta cu exigențele cerute de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În final, Guvernul considera ca "reglementarea întâmpinării, ca și procedura de judecată în întregul ei, se întemeiază pe dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituția României, care prevăd în mod expres ca reglementarea competentei și a procedurii de judecată se face prin lege, dând astfel libertatea legiuitorului ordinar sa statueze în aceste domenii".

Avocatul Poporului apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, iar asupra dispozițiilor legale criticate Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 128 din 16 aprilie 2002, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a art. 118 din Codul de procedură civilă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 118 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 44 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Ca urmare a acestor modificări, dispozițiile criticate de autor ca fiind neconstituționale au următorul conținut: "Întâmpinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afară celor de ordine publică."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituționale:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca dispozițiile legale criticate instituie, în cadrul procesului civil, obligativitatea depunerii întâmpinării, precum și sancțiunea nedepunerii acesteia în termenul legal, soluții legislative care au fost reintroduse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 .

Întâmpinarea reprezintă actul procesual prin care pârâtul răspunde în scris la cererea de chemare în judecata, urmând să se apere față de pretențiile reclamantului. Depunerea obligatorie a întâmpinării este justificată de necesitatea asigurării egalității de "arme" dintre reclamant și pârât, fiind util și firesc ca atât părțile, cat și instanța sa cunoască de la început apărările, pretențiile și mijloacele de proba ale celorlalte părți. În acest fel se evita tergiversarea judecații și se asigura judecarea cu celeritate a cauzelor, ceea ce este în concordanta cu exigențele cerute de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În vederea realizării obiectivului urmărit prin reintroducerea obligativitatii întâmpinării, legiuitorul a instituit sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afară de cele de ordine publică.

Curtea constata ca dispozițiile criticate nu încalcă prevederile constituționale ale art. 21 și 24, deoarece pârâtul beneficiază de toate garanțiile legale ale respectării dreptului la apărare și accesului liber la justiție. În acest sens pârâtul poate invoca pe tot parcursul procesului excepțiile de ordine publică, iar alin. 3 al art. 118 din Codul de procedură civilă conține o dispoziție menita sa atenueze consecințele grave ale decăderii, pentru ipoteza în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat. În acest caz președintele îi va pune în vedere pârâtului, la prima zi de înfățișare, sa arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare, instanța putând acorda un termen pentru pregătirea apărării și depunerea întâmpinării. De asemenea, în cazul nedepunerii întâmpinării în termenul legal (cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecata, asa cum prevede art. 114^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă), își vor găsi aplicare prevederile art. 171 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea decăzută din dreptul de a administra o proba va putea totuși să se apere discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții adverse. Exista, de asemenea, posibilitatea pentru pârât de a cere administrarea dovezilor în sprijinul apărării sale, în condițiile art. 138 din Codul de procedură civilă. Tot o garanție legală a accesului liber la justiție și a respectării dreptului la apărare o reprezintă dispozițiile art. 103 din Codul de procedură civilă, care dau posibilitatea părții de a solicita repunerea în termen, în cazul în care, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, nu a efectuat un act de procedura în termenul legal.

Curtea retine ca asupra dispozițiilor legale criticate s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 128 din 16 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002. Neintervenind elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestei decizii rămân valabile și în prezenta cauza.

Fața de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Suciu și Georgeta Suciu în Dosarul nr. 3.773/2002 al Judecătoriei Iași.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 noiembrie 2002.