HG nr. 1563/2002
privind înființarea pe lângă Centrul Național al Cinematografiei a unei activități finanțate integral din venituri proprii
prezumat în vigoare
În temeiul art. 107 din Constituție, al
art. 67 din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002
și al
art. 5 și 6 din Legea cinematografiei nr. 630/2002 ,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă înființarea activității finanțate integral din venituri proprii pe lângă Centrul Național al Cinematografiei, prin care se realizează:
a) organizarea de festivaluri de filme;
b) acordarea premiilor Centrului Național al Cinematografiei;
c) elaborarea Anuarului statistic al cinematografiei și a unor publicații de specialitate;
d) realizarea unor copii de filme românești pe pelicula sau pe orice tip de suport;
e) sprijinirea participării filmelor românești la festivaluri și concursuri în România și în alte tari;
f) promovarea cinematografiei românești prin orice mijloace;
g) administrarea, întreținerea și modernizarea bunurilor din patrimoniul cinematografiei naționale;
h) conservarea și restaurarea filmelor românești aflate în administrare;
i) asigurarea pazei bunurilor aflate în administrare, prin Corpul gardienilor publici, în condițiile legii.
Activitățile menționate la alin. (1) se încadrează la capitolul bugetar la care sunt prevăzute veniturile proprii și cheltuielile aferente din bugetul Centrului Național al Cinematografiei, prevăzute în
Articolul 2
Veniturile proprii din care se finanțează activitatea prevăzută la art. 1 provin din:
a) administrarea și exploatarea bunurilor aflate în patrimoniul cinematografiei naționale, care se afla în proprietatea publică sau privată a statului conform legii;
b) perceperea tarifelor pentru efectuarea operațiunilor de clasificare și de înregistrare în cadrul Registrului cinematografiei;
c) colectarea unei contribuții de 2% din prețul de vânzare și/sau de închiriere al casetelor video înregistrate, care se adauga la prețul acestora, platibila de agentul economic care face vânzarea și/sau închirierea angro;
d) colectarea unei contribuții de 3% din contravaloarea minutelor de publicitate contractate de posturile de televiziune publice și private, care se adauga la acest preț;
e) colectarea unei contribuții de 3% în cazul vânzărilor barter, care se calculează din valoarea echivalenta prețului minutului de publicitate practicat de postul de televiziune respectiv în cadrul vânzărilor contra cost pentru tronsonul orar în care se difuzează publicitatea;
f) colectarea unei contribuții de 3% pentru minutele de publicitate incluse în producții sau programe achiziționate de posturile de televiziune;
g) colectarea unei contribuții de 3% din prețul minutelor de publicitate vândute din spațiul programului propriu de societățile de televiziune prin cablu care au licenta pentru producția de programe și care se adauga acestui preț;
h) colectarea unei contribuții de 8% din încasările provenite din exploatarea filmelor cinematografice pe orice fel de suport;
i) colectarea unei contribuții de 3% din profitul brut obținut de agenții economici care desfășoară activități economice de alt profil în cinematografele aflate în administrarea Centrului Național al Cinematografiei sau în anexele acestora;
j) colectarea unei contribuții de 25% din venitul net realizat din cesiunea drepturilor de difuzare și de exploatare a filmelor românești;
k) închirierea, concesionarea sau vânzarea imobilelor sau a altor bunuri aflate în administrarea Centrului Național al Cinematografiei, potrivit legii;
l) colectarea unei contribuții de 1% din valoarea abonamentelor lunare de acces la programele consacrate transmiterii unor filme de ficțiune a căror pondere depășește 60% din timpul emisiei zilnice.
Cheltuielile curente și de capital ce se efectuează pentru realizarea activității prevăzute la art. 1 alin. (1) se finanțează integral din veniturile proprii prevăzute la alin. (1), venituri stabilite în condițiile
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 630/2002 .
Articolul 3
Bugetul de venituri și cheltuieli pentru activitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) se aproba o dată cu bugetul Centrului Național al Cinematografiei, potrivit legii.
Excedentul anual rezultat din execuția bugetului de venituri și cheltuieli al activităților prevăzute la art. 1 alin. (1) se reportează în anul următor.
Execuția de casa a bugetului de venituri și cheltuieli pentru activitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) se realizează prin Trezoreria statului, conform legii.
Raportarea execuției de casa a bugetului de venituri și cheltuieli pentru activitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) se efectuează în conformitate cu instrucțiunile emise de Ministerul Finanțelor Publice, potrivit legii.
Articolul 4
Centrul Național al Cinematografiei poate utiliza și personal de specialitate atras pentru realizarea activităților prevăzute la art. 1 alin. (1).
Articolul 5
În relațiile contractuale activitatea poate fi reprezentată de persoanele autorizate ale instituției publice pe lângă care se organizează, care sunt numite prin ordin al președintelui Centrului Național al Cinematografiei.
Articolul 6
Veniturile proprii menționate la art. 2 alin. (1) se evidențiază în Fondul cinematografic.
Articolul 7
Contractele aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, care au ca obiect acțiuni ce se desfășoară în cadrul activității prevăzute la art. 1 alin. (1), vor fi derulate în continuare în condițiile prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ──────────────── Ministrul culturii și cultelor, Razvan Theodorescu Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu București, 18 decembrie 2002. Nr. 1.563. ────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.